„Aș numi succes un număr de ore rezonabile cu rezultate foarte bune” – Radu Tudoroiu, invitat la Brain Network
Nu spunem că provocările întâmpinate de freelanceri sunt mai multe sau mai grave sau mai de netrecut decât ale celorlalți oameni, sunt pur și simplu altele. Și cine e mai potrivit să te asculte, să te susțină și să vină cu un sfat și cu o opinie pertinente dacă nu un om care a trecut prin ele, care a tras niște concluzii și care poate și-a dezvoltat niște mecanisme care funcționează? Iar experiența în freelancing te face mai rezilient, mai atent cu resursele de orice fel și mai conștient de puterea și de valoarea conectării.
Tocmai pentru a ne conecta cu alți freelanceri relevanți am pus la cale Brain Network, un eveniment ca o ieșire cu prietenii. Unul dintre prietenii NO.MAD Talks care are povești de împărtășit și sfaturi de dat este Radu Tudoroiu, antreprenor în domeniul fotografiei, vlogger și pasionat de aventură și de călătorii. Până la poveștile promise, l-am luat puțin la întrebări:
Spune-ne care a fost elementul declanșator care te-a ajutat să avansezi în freelancing?
Ca să fiu sincer, nu a fost un declanșator. A fost o chestie învățată în școală, foarte simplă – „Întotdeauna livrează înainte de deadline”.
Cum consideri că este un freelancer de succes?
În primul rând, odihnit. Sunt multe mituri aici, de la acela ca „Freelancerii lucrează când vor și iau vacanțe când vor” la acela ca „Freelancerii își aleg singuri care 16 ore din zi le lucrează”. Aș numi succes un număr de ore rezonabile cu rezultate foarte bune. Pe sistemul work smart, not hard.
Ce reprezintă pentru tine succesul acum?
Cum ziceam mai sus, timpul liber. Și mai mult, mintea liberă. Să nu plec cu Ana și cu Gloria pe munte, dar să mă gândesc la te miri ce proiect de livrat luni. Liniștea asta e peste bani.
Cine sunt oamenii care te-au inspirat în carieră?
Nici nu știu cum să aleg. Dacă înșir numele lor fără explicații, n-au sens. Dacă detaliez la fiecare, ia 100 de ani. Să facem sumar:
- Părinții: au avut încredere în mine și m-au susținut să fac ce vreau și să nu mor de foame în procesul ăsta.
- Felix și Cristina Pătrășcanu (Fan Courier): mentalitatea de business, storytelling-ul ca antreprenori și felul de a fi ca oameni.
- Tim Flach / Alec Soth / David LaChapelle: îmbinarea de fotografie de artă (personal projects) și comercială.
- Thor Heyerdahl și, pentru ca e și luna femeilor, Jane Goodall și Gertrude Bell, ca și exploratori.
O recomandare pentru cineva care abia pornește pe drumul freelancingului, în nișa lui.
Ia-ți un contabil bun și pune calitatea materialelor livrate înaintea banilor încasați. Învață ce spune legea și cum te poți proteja în caz de furturi. Ia-ți un avocat scump care să-ți facă un contract bullet proof.
Ți-am deschis apetitul de conectare? Excelent, atunci hai și tu să povestești vrute și nevrute și să faci networking cu sens joi, pe 11 martie, de la ora 18:00, alături de Iunieta Sandu, fondatoarea NO.MAD Talks, Radu și Alexia Udriște – Olteanu, ilustrator freelancer. Biletele nu-s foarte multe și se găsesc aici.