fbpx
Stories
[ May 8, 2020 by iunieta 0 Comments ]

Jurnal de acasă: Îmi lipsește cititul în cafenele

De doi ani (tocmai ce i-am împlinit) lucrez la o firmă americană de logistică și transport, pe partea de comunicare, iar activitatea mea poate fi făcută de oriunde, nu trebuie musai să vin la birou, mai ales că de un an ne-au mutat și într-o zonă care nu este pe placul meu, poate doar priveliștea de la etajul al 11-lea să compenseze. Așa că bombăneam de multe ori cu colegele să lucrăm de acasă, că ce sens are să ne mișcăm fundurile tocurile prin praful din Rahova. Pe sistemul careful what you wish for, deja sunt trei săptămâni de când lucrăm de acasă.

Singura parte care îmi lipsește mult – și când spun mult, it’s like a lot, pentru că făceam zilnic între 10k și 20k de pași – este mersul pe jos, prin parcuri, pe străzi în căutare de case vechi, de detalii și de design și cititul în cafenele descoperite din mers. În rest, all good cu trezitul fără alarmă, asta fac de mult timp, lucrez din pat, de la birou, de pe canapea, nu am un obicei anume, depinde de ce lumină am în cameră (sunt dependentă de fotosinteză).

Apartamentul în care locuiesc de aproape patru ani și pe care îl împart cu prietenul meu are un living mare și două dormitoare mai mici, o baie, o bucătărie și un balcon-terasă cu care m-am scos, mai ales în perioada asta, pentru că pot să citesc, să visez, sa mănânc pe balcon și să admir apusul și parcul Tineretului.

Nu fac gimnastică acasă în afară de cinci minute pe ceas, dimineața, ca să ma dezmorțesc, în rest nimic, nada, nulla, iar în ziua când e rândul meu să duc gunoiul, urc și cobor pe scări și obosesc așa de tare, încât adorm la 22 (rolling eyes). Nu mă îmbrac de birou, stau tot în pijama, trening, tricouri de casă și am o stare bună, îmi păstrez rutina de îngrijire a pielii și mă dau cu parfum. Ascult jazz și muzică chill, mai bag câte un nicecream.fm și un radiocafe, alt radio drag mie.

Gătesc cam zilnic, de la clasicul mic-dejun cu pâine prăjită și ouă în diferite variante sau avocado, până la paste, musaca, fripturi și tocănițe. Zilele trecute, de exemplu, am făcut o tocăniță balcanică, după una dintre rețetele lui Exarhu, cu ardei, usturoi sau ceapă, roșii și brânză, și a ieșit demențial, nu durează mai mult de 20 de minute cu tot cu tocatul legumelor. Gătesc mâncăruri care să nu consume mult timp pentru că în timpul acesta pot citi, doh.

Și am ajuns la ceea ce fac de când eram eu mică, nu doar acum când #stauacasășicitesc: cititul și mirositul cărților, care pentru mine sunt sursă de energie zilnică. Citesc multă ficțiune, așa fac de când mă știu, cred că de aceea am devenit și mai empatică, jurnale, memorii, biografii. Am dat comandă de noi cărți de la Editura Litera, m-am înfipt deja în ele, iar astăzi dăm comandă de la Oala cu bunătăți, să sărbătorim aniversarea noastră cu sarmale, salată de boeuf și o ciorbă cu afumătură. 😊

Maria este specialist în comunicare, mare pasionată de citit și de comori arhitecturale.

Stories
[ May 8, 2020 by iunieta 0 Comments ]

Jurnal de acasă: Cum să trecem prin (ne)liniște dezvoltându-ne creativitatea și noi obiceiuri sănătoase

Sunt Laura, artist vizual, jurnalist și manager cultural. În ultimii ani am lucrat mult de acasă și remote, în diferite cafenele, ceainării și restaurante faine din București și chiar și din țară, atunci când am avut proiecte acolo. În mod normal, ai spune că ar fi trebuit să fiu obișnuită cu lucrul de acasă/ remote fără alți colegi prin preajmă și totuși mărturisesc că începutul acestei perioade de izolare l-am simțit greu, apăsător, poate tocmai pentru că era total neașteptat. Da, și înainte lucram de acasă, îmi făceam singură programul și aveam grijă de productivitate și respectarea termenelor limită, a punctelor din to-do-list. Da, și înainte singură încercam să armonizez lucrul cu îngrijirea și dezvoltarea personală, cu un stil de viață sănătos – alimentație, mișcare, învățare, lectură, întâlniri/ discuții cu prieteni, colegi, colaboratori și timp cu familia. Dar acum era altceva. Așa că da, a fost surprinzător să constat că am trecut aproape prin toate etapele descrise de psihologi ca fiind caracteristice perioadei și contextului în care ne aflăm: diminuare a riscului – negare – neînțelegere – tristețe – nervozitate/furie – gândul neputinței, că nu știm cum și când se va termina și încă niște faze intermediare, totul până când, cu ajutorul familiei, am conștientizat că de fapt trebuie să privim pozitiv izolarea și lucrul acasă, pentru că alți oameni nu sunt așa norocoși și trebuie să meargă zilnic la lucru, să fie zilnic pe drumuri etc, deci e o șansă să pot să nu fiu expusă și să pot lucra online de acasă, să pot continua activitatea fără mari dificultăți (comparativ cu cei care lucrau în domenii care au fost mai dificil de trecut online).

Cum spuneam, după perioada de negare și de enervare, după seria de gânduri “Dar cât să stăm doar în casă? Și când oare vom mai putea să ne revedem cu oamenii? Dar să mergem în parc? Vom mai călători ca până acum?“ și altele din aceeași serie, mi-am dat seama că asta era auto-sabotare și nu făcea bine. În plus, observasem o scădere a productivității, o stare care mă făcea să nu vreau să fac nici măcar lucrurile care mă bucură mult. Mi-am spus după câteva zile că nu se poate să o țin așa și că trebuie să fac ceva, nu doar pentru a-mi asigura productivitatea, pentru a termina proiectele în curs, ci și pentru starea de bine.

Ce am făcut? Mi-am reevaluat planurile și proiectele în curs și cele pentru viitorul apropiat, dar și atitudinea și obiceiurile. Mi-am dat seama că ține doar de mine să duc lucrurile la capăt și să am o stare bună, iar pentru asta am nevoie să fac cât mai multe lucruri pentru mine care-mi aduc fericire și mulțumire.

Am început să mă țin strict, zilnic (aproape!) de obiceiurile mele bune: trezitul devreme (ora 7!), după care mă bucur de soare, lumină, verde, privind pe geam și gândindu-mă că trebuie să fim recunoscători pentru viață, sănătate și toate lucrurile bune pe care încă le avem în viață și în familie. Apoi continui cu morning pages, care sunt extrem de utile, prin ele îmi înțeleg mai bine gândurile, emoțiile, uneori chiar și visele, iar asta mă ajută să pot veni cu noi idei. În multe dimineți (dar recunosc, nu în toate!, uneori am multă treabă și nu fac asta!) fac și exerciții de respirație și meditație ghidată și asta mă face să mă simt foarte bine.

Uneori fac exerciții de stretching/ gimnastică de înviorare sau dau drumul la muzică/ radio și dansez. Dansul e unul din puținele lucruri care mă face să fiu fericită no matter what și cred sincer putem fi mai fericiți cu cât dansăm mai mult. Dimineața și seara îmi rezerv bucăți de timp pentru a citi presa, a asculta radio, a mă informa. De multe ori simt nevoia să-mi încep ziua cu articole sau podcasturi din care să învăț sau care mă motivează, ele sunt o experiență de învățare fantastică. Sunt atentă să am un timp aparte măcar dimineața și seara pentru a mă conecta cu partenerul, a povesti de ale noastre, a glumi, a ne îmbrățișa, a lua masa împreună etc.

Ziua mă prinde cu lucru intens. Și cum lucrez ce-mi place, sunt de multe ori captivată acolo, la scris, în conferințe online, în citit, în lucrat documente etc. Partenerul a dezvoltat în perioada asta de izolare un obicei tare fain și, din când în când de-a lungul zilei, mă invită la un dans. E extraordinar să iei pauze de la lucru cu dans, asta te reconectează instant cu partenerul și da, contribuie direct la creșterea serotoninei.

Seara, după lucru, e timp iar de conectare cu partenerul sau familia (la telefon cu ei). E de regulă momentul în care aleg să dansez mai mult sau să pictez. Sau să colorez în cărțile de colorat pentru adulți care acum mi se par atât de valoroase, pentru că aduc liniște – ele au fost un cadou inspirat de la sora mea. Seara e de regulă și timpul pentru un film bun. Apoi e momentul de citit beletristică. Încerc mai nou înainte de culcare să pun tehnologia deoparte cu măcar 30-60 minute înainte de somn.

Și cum sunt însărcinată în luna a cincea, fiecare dimineață și seară aduce și momentul de conectare cu bebele (prin masaj, gânduri cu voce tare, povestit/ cântat sau momente când partenerul se joacă cu burtica și ne spunem reciproc cât de mult ne iubim toți trei).

Nu e așa complicat cum pare. Totul e să începem de undeva. Pentru mine, desenul înseamnă perseverență, atenție, concentrare și analiză. Pictura înseamnă joc, experimentare, liniște și un timp de introspecție, scrisul e alt tip de introspecție. Dansul înseamnă bucurie pură și extrovertire, exprimare către exterior, poate nu întâmplător simt nevoia atât de des în perioada aceasta a izolării. Conectarea cu oamenii, online sau offline e o altă resursă de bine. Filmele sau tot ce privim online/ live sunt o poartă fie către a gândi și imagina noi lucruri și contexte, fie pentru a uita de ceea ce trăim deja. Muzica ne inspiră și ne dă energie.

Nu putem face totul într-o singură zi și da, sunt de acord, sunt și zile în care fie nu avem chef de nimic, fie avem mult de lucru și e greu să luăm pauze și să găsim timp pentru noi. Dar cred că suntem direct responsabili de starea noastră, de cum suntem și mai ales cum vrem să fim. Asta înseamnă că stă în puterea noastră să schimbăm ceva și că poate cel mai indicat e să începem cu lucruri mici și cu fiecare obicei bun de care ne ținem, pe care-l păstrăm, vom vedea rezultate și vom avea o stare de bine mai de durată. Dacă este ceva ce chiar putem face pentru noi în această perioadă, aceasta e să ne dezvoltăm creativitatea și expresivitatea și fiecare poate face asta cum simte că e mai potrivit pentru sine – scris, citit, dans, desen/ pictură, exerciții de scriere creativă sau de teatru de improvizație, sport, gătit ceva altfel, activități și interese noi, orice simțiți că ajută. Având creativitatea (re)activată, vom putea găsi mai ușor soluții pentru provocările personale și profesionale, vom putea veni rapid cu idei noi și vom fi cu un pas mai aproape de a fi ce, unde și cum ne dorim.

În final, las câteva recomandări care sper să vă placă și să vă fie de folos:

  • CarteCum să reușești când ar fi trebuit să eșuezi – Rom Brafman, proaspăt terminată

–        Muzică – ceva ce poate aduce liniște: Sona Jobarteh – Jarabi

  • FilmThe Two Popes
  • Podcast – ReMind, ep. 40, Life design cu Cristina Oțel, despre freelancing în perioada asta.

Laura-Lucia Găvan este artist vizual, jurnalist și co-fondator al Asociației Art Out. În toată activitatea sa, este interesată de dezvoltarea creativității, cât și de noi oportunități de dezvoltare și învățare, lucruri la care își provoacă și cursanții, fie ei adulți sau copii. Este implicată în proiecte sociale și crede că fericirea vine atunci când poate să îi ajute pe ceilalți prin ceea ce face.

Stories
[ May 8, 2020 by iunieta 0 Comments ]

Jurnal de acasă: Breaking news: ziua are 24 de ore, în sfârșit!

Dear diary, sunt Iulia (Gulia, ca să fie clar cu cine stai de vorbă) și sunt în sevraj! N-am mai fost la Mega de fix 2 săptămâni și ultima oară când am călcat într-un hypermaket a fost acum 7 zile. Bălesc zilnic cu gândul la gogoșile alea a căror ciocolată ajungea doar în proporție de 60% în stomăcelul meu, restul… eh, pe vremea aia se găseau oricum și destule soluții de curățat haine și mobilă…

Dar să trecem peste pauza publicitară.

Când totul se întâmplă în viteză și maaare, mare viteză, am nevoie și de un moment de respiro. Nu știu cum sunteți voi, dar eu mă bucur la maxim de perioada asta! Și n-aș vrea să fiu înțeleasă greșit, e tragic ce se întâmplă în întreaga lume, but it’s beyond my control – pot să mă panichez și să răspândesc scenarii sumbre sau pot să dau maxim de ignore și scot o ploșniță la plimbare până la mare și înapoi (bine, de fapt aș rămâne la mare), dar eu am învățat să mă țin cu picioarele pe pământ, să mă adaptez și, poate cel mai important, să mă bucur de fiecare clipă din viețișoara asta.

Așa că de două săptămâni de când m-am întors la #WorkFromHome mă bucur că în sfârșit timpul nu mai aleargă pe lângă mine și simt că în sfârșit îmi ajung toate orele din zi să realizez ce mi-am propus. Bine, încă n-am făcut curățenie! Așa că dacă ai făcut deja casa lună, consider yourself lucky!

Și până la urmă asta și e… e o chestiune de percepție!
Se dă următorul exercițiu: take a step back, e începutul lunii ianuarie… ce-ți doreai cel mai tare în ianuarie? Să stai acasă, să mai dormi puțin și să apuci să ți le faci și tu p-ale tale, chestiile alea pe care le tot pui pe locul o mie și ceva… right? Eu așa visam 😊
Am ieșit noi în ger și viscol în fiecare seară și nu putem acum să stăm în casă…

Cât despre the actual work from home… numa’ de bine (ptiu-ptiu! Să și rămână totul bine). Sunt mult mai odihnită pentru că înainte eram maxim de disperată că trebuie să mă trezesc devreme și mă stresam aiurea la gândul că nu voi auzi alarma, drept urmare dormeam super întrerupt. Și oricum trezitul la 7 pentru mine e tortură…

Cu productivitatea stau bine, eu acasă simt că pot să fac tot ce mi-am propus. Poate și pentru că așa m-am obișnuit sau poate pentru că mi-am dedicat un spațiu special pentru birou. Iar când e de stors creierii pentru idei faine, bag un video call cu colegii și acolo dă join și inspirația.

Nu am rețete și nici nu cred în rețete care să-mi crească motivația. E și asta tot o chestie care ține de psihicul fiecăruia și de felul în care funcționăm.

Eu, de exemplu, nu pot funcționa la program. Și nici nu știu vreun creativ care să poată da ON inspirației la 9 și OFF la 18. Așa că acum mă „scald” în ocazia de a putea să-mi aștern ideile oricând. Nu abuzez de această libertate, dar nici nu mă stresez că trebuie să termin ceva până la 18. Iar dacă îmi încolțește ideea de a face nu știu ce chestie prin casă (acum câteva zile îmi „stăteau” niște plante pe creier), îmi acord acel timp să mă ocup de treaba respectivă (normal, m-am dus și le-am plantat în grădină) pentru că știu că mă voi întoarce la laptop cu forțe proaspete.

Dacă tu știi că funcționezi foarte bine în cadre delimitate clar, do it! Fă-ți programul pe ore, stabilește-ți pauzele, calculează tot și ține-te de ce ți-ai propus!

Nu știi cum să muncești în afara biroului? Sunt o mulțime de teorii legate de munca de acasă, ia-le la rând și vezi care ți se potrivește.

Cea mai delicată problemă work wise cred că este ieșitul din ritm. Cumva trebuie să înțelegem că asta nu e o vacanță și că de noi depinde ca rotițele să continue să se miște.

Sunt conștientă că este o perioadă foarte complicată pentru întreaga populație a globului, am mulți prieteni care încep să aibă dificultăți mari și să privească spre viitor printre multe semne de întrebare. Nimeni nu e într-o situație prea roz. Daaaaaar, eu cred că acum avem marea ocazie să ne întoarcem la ce este cu adevărat important pentru noi. E un pic de luptă interioară acolo, nu e ușor, trebuie luate niște decizii și schimbată puțin perspectiva asupra vieții. Dar sunt convinsă că vom ieși mai buni din treaba asta! E musai!

P.S. Da, mi-e dor de multe chestii! Fac ca maimuța turbată la gratii (cum zice reclama) că nu pot să mă plimb și să fac poze. Au înflorit copacii, s-au umplut de culoare parcurile, orașele, câmpurile și dealurile și noi nu știm ce parfum frumos au pregătit anul ăsta… Dar cumva cred că și natura avea nevoie de-o pauza de la noi… Și, v-ați prins, mi-e cam dor și să mă întind la vorbă. 😊

Iulia este Gulie cu frunze în diferite nuanţe de verde: verde-PR, verde-fotograf, verde-blogger, verde-sociolog.

Stories
[ May 8, 2020 by iunieta 0 Comments ]

Jurnal de freelancer acasă: Rutine pentru echilibrul personal și pentru organizarea muncii

Mi-e bine acasă. Nu mă gândesc cât va mai dura toată treaba asta și mă concentrez pe fiecare zi în parte. Este un exercițiu extrem de util, mai ales în această perioadă și mai ales pentru o minte anxioasă.

Sunt foarte atentă la mine, la ceea ce simt, la ce gândesc, la ceea ce fac pentru mine, pentru sănătatea mea mintală. Iar ăsta e un prilej bun să accesez toate mecanismele pe care le-am învățat. Încerc să mă ridic repede atunci când cad, fac tot posibilul să îmi mențin productivitatea la un nivel bun când lucrez. Și să echilibrez momentele de lucru și știri despre pandemie cu citit, scris, meditație, somn, yoga, dans, filme și teatru online.

Am început cu semi-izolarea pe la mijloc de februarie, după ce m-am întors dintr-o vacanță în Scoția. Deși la noi autoritățile încă spuneau că nu există un pericol real sau că este ”doar o simplă gripă”, am citit multe știri internaționale și am văzut niște filmări din China, care m-au cam speriat. Așa că am decis să merg doar la teatru și în rest să stau acasă, sau să ies pe străzi lăturalnice la o plimbare. De pe 7 martie nu am mai ieșit nicăieri social.

Astăzi, când scriu, sunt 3 săptămâni de distanțare socială. 3 săptămâni de când vorbesc mai des cu prietenii mei din afara Bucureștiului și a țării, 3 săptămâni de când nu am băut o cafea sau prosecco într-unul dintre locurile care îmi plac, 3 săptămâni de când nu am mai simțit mirosul unei săli de teatru, 3 săptămâni de când nu am mai hălăduit liber pe străzile vreunui oraș. Dar știu că vor veni și timpuri mai bune. Noi cu totul, dar mai bune.

Treaba asta cu izolarea poate fi provocatoare, chiar dacă ești introvertit, iubești solitudinea și nu te plictisești niciodată cu tine. Vorbesc aici despre cei singuri în casă. J Pentru că una este ca distanțarea socială să reprezinte o alegere proprie, dar să știi că ești liber să zburzi pe străzi când ai chef, alta este să fie o măsură autoimpusă de un context sau, mai rău, dictată de lege.

La nivel de rutină în lucrul de acasă, eu am aceleași mecanisme și tool-uri de care mă folosesc de când am început pe cont propriu. Nu am foarte mare experiență în treaba cu freelancingul, dar ce mă ajută foarte mult este combinația de planificare și disciplina, pe care le-am învățat în corporație, și practicile mele cu mine de multă vreme încoace.

Amintesc doar câteva dintre ele pentru că sunt sigură că mulți dintre cei care lucrăm de acasă le știm și le folosim. Dar poate citește cineva care, dintr-o viață activă de birou cu mulți oameni, s-a trezit singur în living doar cu pisica și laptopul. Sau fără pisică.

Pentru echilibrul personal din care vin creativitatea și productivitatea la lucru

La începerea zilei am o rutină de igienă mentală: respir câteva momente conștient, pe liniște, imediat după trezire. Apoi fac o meditație de început de zi pe care o ascult în căștile telefonului.

În timp ce beau prima cafea scriu în jurnal motive de recunoștință, emoții, gânduri.Scrisul este un instrument terapeutic pentru mine de mai bine de o decadă.

Și, în final, dacă nu trebuie să lucrez atunci imediat și am timp dimineața, citesc câteva pagini sau fac un pic de stretching/yoga. Dacă nu e vreme, le las pentru după amiaza sau seara.

Peste zi dansez, îmi place să dansez liber, fac piruete prin casă, ridic picioarele în aer ca balerinele. Mă rog, cât pot eu. Apoi o dau pe hip-hop sau dans din buric. J În orice stil, dansul este o formă de eliberare a emoțiilor negative afară din noi și a endorfinelor în creierul nostru.

Pentru organizarea muncii

Un plan săptămânal. Am întotdeauna unul, cu acțiuni împărțite pe proiecte: blog, clienți, proiecte editoriale în care sunt colaborator. Fiecare acțiune are un deadline, iar dacă nu am termene limită clare, le prioritizez eu cu 1,2,3. Unde 3 înseamnă că o pot amâna pe săptămâna viitoare, 2 că trebuie făcută până la final de săptămână în curs, iar 1 că arde.

Împărțirea zilei în funcție de orele în care știu că sunt mai productivă. Există un ciclu în productivitatea fiecăruia, cu curbe în sus și în jos. De exemplu eu funcționez la capacitate maximă în intervalul 9 – 14, apoi am o cădere în care pot să mă relaxez, să citesc, să vorbesc la telefon. Sau să trimit mailuri netrimise până atunci. Apoi, între 16 – 18 am iar un boost de energie productivă și mă folosesc de el.

Ce mă ajută în momentele în care nu am chef să lucrez sau inspirația pare să fi fugit până la colțul blocului și nu mai vrea să vină acasă? În niciun caz să pun presiune pe mine și să mă forțez, mai ales că stresul există din plin zilele acestea.

Mă ajută muzica. La mine în casă se aude muzică non-stop. Folosesc Spotify din telefon cu sunet din sistemul audio surround. Ascult multă muzică clasică și playlisturi cu muzică tibetană, balineză, indiană.

Cred că este foarte important zilele acestea să ne căutăm ancore sănătoase prin care să rămânem întregi la minte. Falsa pozitivitate și #totulvafibine nu ajută neapărat pe toată lumea, iar negativul și scenarita dezlănțuite pot crea grave repercusiuni pe termen lung.

Ce trăim noi reprezintă unul dintre momentele acelea pentru care te antrenezi mental și emoțional ani buni, ca să poți lucra, să fii sănătos și liniștit în vremuri grele. Îmi imaginez că, pentru mulți, aceste zile sunt complicate și aici aș vrea să amintesc ceva ce îmi zic când este greu: ”Și asta va trece, nimic nu ține o veșnicie.”. Căci așa este, să știți.

Ileana Andrei este specialist în comunicare și conținut de brand, editor online.

Stories
[ May 8, 2020 by iunieta 0 Comments ]

Jurnal de freelancer acasă: Beneficiile perioadei în care nu faci nimic

Salutare, eu sunt Anca și nu mă plictisesc.

Râd mult chiar și când nu e cazul dar cu siguranță așa trec toate mai ușor. Nu scriu de felul meu și când Anca S. mi-a dat mesaj să fac asta m-am cam blocat. Ba mint, mai scriu întâmplări caraghioase pe Facebook dar astea sunt în joacă. Prietenii se distrează, eu râd cu ei și cam la asta se rezumă experiența mea scriitoricească. Așa că n-am să tratez altfel nici povestea de mai jos, tot eu sunt și de data asta.

Mi-am dorit să fiu freelancer, să nu am program și nici șefi. Acum niciodată nu știu să spun exact ce voi face în zilele următoare, știu însă sigur că timpul liber a devenit un lux. Am și program, mi-l fac eu dar nu știu cum reușesc pentru că e mereu mai lung decât cel de 8 ore la birou. N-am șefi dar am clienți pe care îmi face plăcere să-i știu fericiți și contează mai mult decât un șef. Acasă există un calendar pe care eu îl numesc “calendar de babe scris cu pixul” și care nu crapă la vreun update sau când telefonul se hotărăște să moară. Dar atunci când faci cu plăcere ceea ce faci, nu simți că lucrezi, ai tot timpul impresia că te joci și viața e roz. Bine, nu punem la socoteală momentele în care rozul devine gri că se duce toată povestea de râpă. Îmi place la nebunie că nu există rutină, că fiecare zi e o altă experiență, că întâlnesc o gramadă de lume din toate domeniile posibile. În urma cu niște ani, Dan, profesorul meu de fotografie spunea că datorită camerei a ajuns în locuri în care nu credea vreodată că va ajunge și a cunoscut o mulțime de oameni. Eu aș adăuga că mi-am făcut și o grămadă de prieteni.

În această perioadă, fotograful e în pauză. Sau cel puțin eu. Evenimentele s-au amânat, unele s-au anulat, ședințele foto au rămas în aer și urmează să fie reprogramate după ce lucrurile își vor relua cursul firesc. Încă n-am găsit o variantă prin care să pot lucra de acasă în acest domeniu, încă mă gândesc la soluții. Deocamdată cred că e foarte important să rămân cu mintea întreagă și lucrez “de acasă” la asta. Pot să-mi fac planuri, să-mi pun în ordine gânduri și idei și mai ales să lucrez la partea pe care cei mai mulți o neglijăm deși e vitală, corazonul. În același timp mă gândesc că știu să fac o mulțime de lucruri și poate n-ar fi rău să nu-mi mai pun “toate ouăle în același coș”, să reconfigurez tot ceea ce făceam până acum.

Cel mai des am auzit zilele astea de la o grămada de lume: “mă plictisesc”, “eu ce o să fac atâtea zile în casă?”. Pentru niciunul dintre noi nu e o situație plăcută, nimănui nu-i place să stea în casă și mai ales să știe că nu are voie să umble teleleu. Și totuși eu ce pot face? Hai să fac ce îmi place și să iau izolarea ca pe o vacanță în care suntem doar eu cu mine și poate reușesc chiar să ne împrietenim. Și spune toate astea una care se trezește în creierii nopții că are nevoie de o pauză și o ia pe străzi la plimbare. Mă străduiesc să văd partea bună și în cele mai dubioase situații, nu pentru că sunt vreo optimistă incurabilă ci pentru că asta mă ajută să văd lucrurile mai bine și să găsesc soluții. E exercițiul pe care îl am la impuse. În general îmi place să am dacă se poate chiar mai multe variante sau, cum ar spune unii, măcar un as în mânecă. Acum mă simt luată pe nepregătite și, cum spuneam și mai sus, încerc să fac rost și de un as.

Pentru un fotograf, timpul petrecut în casă e o corvoadă, mai ales dacă obișnuiești să stai pe coclauri, mergi la evenimente și în general nu stai închis într-un birou. Pentru mine însă e o perioadă bună să fac lucruri pentru care în altă perioadă nu-mi găseam timp.

Așa că am început ca o nevastă, am continuat în felul meu și s-a dus pe pustii gospodina cu moațe și șorț. Nu mi-am programat nimic, n-am facut vreun plan de bătaie, n-am organizat un calendar cum să rezist în perioada asta. N-am vrut așa ceva pentru că de obicei se întâmplă totul după calendar iar acum încerc să elimin orice îmi creează și cel mai mic disconfort. Vreau să mă simt în vacanță și să fac numai ce mă taie capul, fără program.

1. Noi ne aprovizionăm?

În prima zi de izolare am râs când am auzit că pe soțul meu l-au trimis acasă de la muncă. I-am spus că n-ar strica să avem și noi ceva în cămara-necămară de pe hol, un dulap în care găsești de obicei orice altceva decât conserve sau pungi cu făină. Ne uitam la tv și mai băgam o tură de râs, că românul e disperat și strânge ca hamsterul o grămadă de mâncare din cauza sechelelor de dinainte de ‘90.

Ne-am amintit de perioada în care hârtia igienică se vindea pe sub mână și diverse obiecte le puteai cumpăra doar la pachet cu broșurile lui nea Nicu.

În final avem în casă câte ceva, și nu cred că o să murim de foame nici dacă rămânem cu 2 morcovi, 3 cartofi și o mână de orez. O să improvizez ceva ca să avem de mâncare măcar încă 3 zile.

Dar m-am asigurat să am și culori și hârtie. Panica începe în momentul în care tubul de ultramarin e pe final, nu mai am cărbune sau hârtia e din aceea prețioasă și nu-mi vine să o folosesc. Am și eu sechelele mele dintr-o perioadă în care era o aventură să faci rost de cele necesare să poți lucra, când ardeai toată noaptea la foc mic bețe din lemn de brad într-o cutie metalică în care se sterilizau seringi, întindeai singur pânza și îți mâzgăleai oalele cu clei de oase și oxid de zinc să-ți faci grundul care duhnea de parca locuiai la Glina.

Așa că în timp ce oamenii fugeau cu hârtia igienică și făina, eu aveam alte griji.

2. Cum să pui capcane prin casă colocatarilor?

Următorul pas este să-mi instalez șevaletul în drumul oamenilor din casă care circulă spre bucătărie. Sper să nu îi încurce noaptea în beznă și să îi găsesc proaspăt colorați. Încet-încet am scos din toate ungherele: pensule, culori, cărbune, pasteluri și tot ce m-am gândit eu că o să-mi trebuiască. Și par să fie tare multe dar încă mai cred că e doar spațiul mic. Iar o să fie o sufragerio-atelier. După ce trece balamucul asta mă apuc serios să-mi caut un atelier.

Acum în mijlocul sufrageriei tronează șevaletul, mapa cu hârtii este sub televizor, pe lângă pat am o planșetă cu schițele pentru un proiect, o cutie mare cu markere și, dacă stai pe fotoliu și vrei să te relaxezi riști să-ți bagi mâna în coșul cu acrilice. Nu căuta telecomanda. Cum nu o vezi? E între borcanul cu pensule și cutia cu cărbuni.

Vrei să mănânci la televizor? Ai o șansă bună să ai o masa îmbelșugată și colorată pentru că pisica a avut grijă să-și facă traseu în drum spre tava ta cu mâncare, peste paleta plină de culori.

Papucii tăi lasă niște urme artistice pe parchet? Și tu ai călcat peste niște culori la fel ca pisica. Oare verificai și tu ce mănânc?

3. Facem curățenie?

Într-o altă zi am spus că e un moment bun să fac curățenia de primăvară. Toată lumea spune că face curățenie zilele astea și am zis să mă conformez.

Am scos totul dintr-o debara plină de catrafuse din care eram hotărâtă să arunc măcar jumătate. Aiurea! Fiecare avea un rost. Cum să arunc fundalul negru? Ce dacă ocupă jumătate de valiză în care încape un om nu foarte flexibil? Am niște peruci, ce grozav! Cine știe ce idei îmi mai vin și la ce proiect o să-mi folosească. O altă valiză plină cu diverse țesături numai bune de meșterit ceva din ele sau de folosit la niște naturi statice. Oare pălăria asta de când e aici? Mi-am amintit, îmi trebuia la seria de portrete de acum vreo cinci ani. Niște coarne? Un bici? Avem și o cravașă. Cu astea ce mai e? Nimic special, obiecte normale în debaraua unei familii clasice. Aaaaaa, am și vreo două tricouri din liceu de care nu mă despart nici dacă vine Apocalipsa și o grămadă de pantofi cu toc pe care nu știu când o să-i mai port pentru că în relația fotograf-tocuri nu există dragoste. Dar lasă-i acolo că am mai folosit din ei la ședințele foto. Și tot așa până am pus la loc tot ce scosesem. Mai puțin o marionetă oaie care se va duce după perioada de izolare la nepoți și niște bascheți noi de-ai lui Adi care nu îi vin și tot stau degeaba pe acolo. Da, știu! Ai lui stau degeaba, ai mei ce fac? Fac bine! Iar o să aud că am transformat casa într-un atelier și nici macar debaraua nu a scăpat. Să spună merci că deocamdată n-am înghesuit și niște culori pe aici.

4. Se poate fără muzică?

NU! CATEGORIC NU! Am uitat să spun că 90% din timp am căștile în urechi. Le scot doar când cei din casă vor să-mi comunice ceva. Prefer să nu o facă dar cică mai socializăm atunci când mă întreabă pe unde e câte ceva. Știu că sunt maestru puzzle și într-un spațiu relativ mic am combinat o grămadă de lucruri care ar putea umple lejer o casă dublă cât asta. Revenim la muzică. Atunci când sunt la calculator am mereu niște muzică pregătită să-mi urle în urechi. Când mă mut pe pat am ipod-ul cu alte căști și indiferent dacă pictez, desenez sau citesc, mie îmi cântă diverși în cap. Sună telefonul? Evident că am alte căști, nu de alta dar să mai pot face ceva între timp. Cred că doar atunci nu ascult muzică. Am trecut prin toate genurile posibile. Noaptea evit să ascult muzici cu versuri ca să nu mă apuce cântatul și să se simtă vecinii invadați de lupi. În timpul zilei mi se fac semne și mi se spune sacadat: mor-măi, mor-măăăi! Bine, o să vă iau stegulețe să vă văd din timp cand mă dați pe silent.

5. Oare să mai și gătim?

Pe lângă turele de aerobic prin casă cu aspiratorul sau cu mopul, mai fac și mâncare. Asta tot din categoria nevasta în acțiune. Am uitat să spun că avem în dotare și una bucată soacră ce stă cuminte și așteaptă să plece acasă, să scape de noi. Dar trebuie hrănită și nu poate să mănânce pâine cu salam până scăpăm de virusache. Asta ziceam în primele zile. Între timp am revenit la sentimente mai bune față de mine. Parcă ziceam că în perioada asta am timp pentru mine, e o vacanță cu mine dar nu cu mine la cratiță. Deci nu îmi fac un nou bussines, sigur nu asta e alternativa.

6. Chiar trebuie să ne îndopăm?

Mai rău e că îmi e foame mai tot timpul. Înțeleg că e o stare pe care o reclamă mai multă lume. Bine că nu sunt unica, începeam să-mi fac griji. Așa că rezerva de gumă de mestecat e la mare preț. S-a dus naibii dieta pentru că văd în casă numai dulciuri, covrigei, sărățele, pentru vremuri grele, când oamenii se plâng că au acid la stomac și trebuie să ronțăie ceva. Nu sunt eu aceea dar ele există în casă și eu trebuie să le întâlnesc de câte ori dau o tură prin bucătărie. Mă bucur, înainte nu existau în peisaj, deschideam frigiderul, făceam bau și îl închideam să nu iasă frigul. Promit să nu mai cumpăr așa ceva în viața mea. Înghesui ca de obicei o farfurie cu ce o fi lângă tastatură și în timp ce lucrez, mai și mănânc.

7. Și totuși ce fac cu atâta timp liber?

Așa cum spuneam, lucrez toate fotografiile pe care nu apucasem să le termin și scap de grija lor. Ups, au zburat ca în povești vreo 3 zile și tot atâtea nopți. Și dacă mă gândesc bine tot mai am o restanță. Promit să o rezolv. Am o grămadă de harduri externe pline, tare-mi doresc să fac ordine și pe acolo dar cred că-mi trebuie încă vreo 4 săptămâni de izolare numai pentru asta.

Boierie maximă, dorm pe canapeaua din sufragerie și înainte să adorm mai bag un film sau citesc. Am o stivă maaare de cărți care mă așteaptă de ceva vreme. Unele sunt cu și despre fotografi sau fotografie, autori noi sau autori pe care îi iubesc și pe care i-am tot adăugat pe morman. Nu mai pun la socoteală și cărțile pe care îmi doresc să le recitesc. Se agravează situațiunea. Dar oare o să reușesc? Nu de alta dar m-a sunat o prietenă care mi-a propus o colaborare la un proiect nou. Nu are legătura cu fotografia ci cu meseria mea de dinainte când încă mai consideram că un fashion designer are ce face pe aceste meleaguri. Un proiect de dimensiunea acestuia presupune o grămadă de timp. Discuții lungi la telefon pentru a stabili cui te adresezi, bugetul disponibil pentru producție ca să ai habar cam cât de complicate pot să fie produsele și cam ce își dorește clientul. Apoi urmează o perioadă de documentare (care naiba mai e trendul, zău că în ultimii ani nu m-a interesat nici măcar cât mă interesa înainte acest subiect când eram nevoită să știu aceste informații, mereu m-am îmbrăcat cum mă tăia pe mine capul) și abia după asta mă apuc de schițe. A picat la fix, dacă venea propunerea asta în alte condiții nu cred că aveam când să mă ocup cum trebuie și de asta. Da, asta poate să fie o alternativă reală la fotografie chiar dacă nu credeam să mă mai întorc vreodată în zona de fashion.

La capitolul filme am rămas mult în urmă față de alte vremuri când știam tot ce mișcă în cinematografie. Țin minte că într-o discuție în urmă cu mulți ani cineva mi-a spus: înțeleg că ai reținut că regizorul e X, că în distribuție sunt Y, Z,T, W, dar pe tine poate să te întrebe omul care e toată lista de la finalul filmului, o să-mi spui și cine a cusut costumele și cine a ținut trusa la make-up. I-am răspuns că și tanti care dă cu mopul pe platou e importantă, de ce să nu o țină minte și pe ea cineva? Acum am și aici de recuperat. De la ultimul Oscar nu știu dacă am văzut 3 filme. Oare o să-mi ajungă timpul? Încep să intru în panică. O să se prelungească perioada asta de două săptămâni?

Una dintre activitățile zilnice e smotocirea și pupatul pisicii, personaj important în viața mea. Dacă nu ne alergăm prin casă atunci când ne jucăm, sigur o alerg eu să-i fac poze. Cu ce se nimerește, cu camera, cu telefonul. E un model prezent tot timpul și chiar dacă nu are chef pot să o conving cu câteva recompense delicioase. Până la sfârșitul izolării riscă să rămână fără blană. O să am un sfinx fake. Lucrăm, ne jucăm, lucrăm cu pisica pe tastatură, cu pisica în brațe, ne batem pe tastatură și pe mouse, cu pisica printre culori încercând să bea apa din borcanul cu pensule, dormind pe schițe și apoi alergând în așternuturi cu burta plină de pasteluri în toate culorile, etc. Deocamdată nu dă semne că nu m-ar mai suporta, dimpotrivă, stă lipită de mine ca marca de scrisoare.

 8. Poate să fie și niste sport?

După fotografia de eveniment și întâlnirile cu prietenii, cel mai dor îmi e de orele la piscină, îmi  lipsesc îngrozitor de tare. Cum rezolv asta? Mi-am amintit că am o grămadă de dvd-uri pentru x-box cu yoga, pilates,etc. Urmează să le folosesc după mult timp de când șterg praful de pe ele. Am saltele, greutăți și benzi elastice. O să mut jumătate casa doar ca să le strâng dar dau eu de ele. O să consider asta exercițiul de încălzire. Ca în orice casă respectabilă, am înghesuit pe unde nici nu visezi tot felul de lucruri. Cum era cu hamsterii care adună tot?

Sub canapeaua din sufragerie sunt niște stative pentru lumini, un trepied, două trepiede, trei…lăsați, niște fundaluri și cine mai știe ce. În dormitor sub pat e o mapă mare cu lucrări din liceu și din facultate, niște planșete și mama lui Ștefan cel Mare împreună cu o armată întreagă. O să aflu zilele astea ce e pe acolo. Redescoperirea obiectelor rătăcite prin casă, un alt beneficiu în perioada de izolare. Sub canapeaua din birou e mașina de fum, alte fundaluri, vreo 2 bidoane de 5L bucata cu lichid pentru mașina de fum, genți și rucsaci pentru scule (nu știu câte poșete mai am dar genți foto sunt fără număr), suluri cu lucrări din facultate, mapa cu schițele de la cursurile de anatomie artistică (ce a mai rămas din ele), un șevalet de câmp și încă multe trăncănele. Pe aici bănuiesc ca s-au ascuns și jucăriile necesare pentru exerciții. O să mut soacra o zi ca să fac săpături în acest sens sub patul ei.

Acum dacă am facut și sport, ce idei mai am?

9. Să socializăm?

De multă vreme mi-am propus să sun o gramadă de oameni cu care îmi tot propun să vorbesc și nu reușesc. Sunt prea puțini oamenii pe care pot să-i sun noaptea la 2.00 – 3.00 când îmi amintesc. Mi-am făcut o listă însă până să-i sun eu, m-au sunat ei. Doar o parte dintre ei e drept, dar mi-au furat startul. E tare drăguț când te caută lumea să întrebe ce naiba mai faci, tu de ce nu te deprimi și de ce hăhăi toată ziua pe FB. Păi stai să vezi, FB se deschide atunci când se deschide calculatorul și de câte ori fac o pauză mai bag o privire pe acolo și râd. Dacă plâng ce rezolv? Nu că mie nu îmi vine niciodată să plâng sau că nu mă pocnesc toate depresiile posibile.

Momentul cel mai distractiv al zilei e atunci când văd că sună telefonul cu facetime. Știu ce urmează să aud în următoarele secunde. “Anca meu, Ambantu (albastru, mi se trage de la păr), Anca e a mea, a meeeuuuu”, și doi drăcușori care râd și se bat pe telefon pentru mine. Două bucăți nepoți veseli, cu multe idei năstrușnice te scot din orice stare proastă și pot să fie o sursă de inspirație când te aștepți mai puțin. Chiar dacă nu putem să ne vedem acum decât așa, desenăm împreună, ne jucăm și dacă trebuie facem chiar și teme că n-ar fi prima dată. Oare să mă apuc să predau ore de desen și pictură online? Măcar în perioada asta de glorie încuiată în casă.

Sunt mai bine de 2 săptămâni de când stau în casă. Nu mă plictisesc. Nu m-am plictisit niciodată, habar n-am cum e și nici nu vreau să aflu. Îmi place cu mine. Ba chiar sunt momente când aș vrea să fiu doar eu cu mine. Dacă vreau să mă cert cu mine cum să fac? Cum îi explic soacrei că am o discuție serioasă cu mine și nu ne înțelegem? Bărbatul are și el căștile în urechi și e în lumea lui. Oare să-i montez și soacrei niște căști? Cred că dacă eram numai noi doi în casă ne întâlneam doar în drum spre frigider sau spre baie. Ne face bine la cap, asta e clar. Sunt în “vacanță” eu cu mine și deocamdată mă suport. Mai vedem ce o să fie.

Anca este fotograf de concerte și stăpână de blog de muzică bună, alături de soțul ei, Adi, mamă de pisică, mătușă și posesoarea unui păr de sirenă.

Stories
[ May 7, 2020 by iunieta 0 Comments ]

Jurnal de freelancer acasă: Mă bucur că am oameni faini în suflet și la un click distanță

„Într-o viață anterioară ai fost general, filosof, stareță, profet, mecena sau… robot”, mi-au spus, în diverse contexte, colegi, amici, rude și teste online. M-au distrat mereu asocierile astea, mai ales când le remarcam unele atribute conștient, glumind, în puținul timp pe care mi-l acordam distinct pentru autoanaliză. Mi-am populat mereu mintea și zilele încercând să cuprind cunoștințe din toate domeniile, mereu asociate contextelor care le-au generat, pentru a-mi hrăni nu doar curiozitatea, ci și posibilitatea de înțelegere și adaptare, fiindcă nu am alte abilități de supraviețuire în afara acceptării începutului, parcursului volatil și finalului care delimitează percepția timpului fizic al existenței. Iar felul în care se manifestă instinctul de supraviețuire ține și de viziunea despre lume și viață a fiecăruia, de puterea și capacitatea de a învăța, nu doar de listele și resursele de prepping din cărți și de pe net. Așa că, indiferent de puținele bucățile care se văd, separat sau împreună, am un întreg magazin de resurse pentru accesarea cărora e important să las ușa deschisă sau să îmi amintesc unde pun cheia… și destulă imaginație cât să le inventez. Iar în perioada asta, încerc să completez rafturile pe care le-am tot golit din magazinul ăsta încă dinainte de instalarea crizei în țara și în viața mea. Și sunt zilnic recunoscătoare că am o parteneră de muncă la distanță, un partener de viață, prieteni buni și doi părinți onești și cu picioarele pe pământ care-mi amintesc pe unde să caut cheia aia când dau semn că o rătăcesc. 

Azi împlinesc opt luni de când lucrez de acasă. Cochetasem cu ideea timp de șase ani, mă antrenasem în tot felul de proiecte pe lângă jobul de bază vreo 13 ani, mă simțeam pregătită să îmi folosesc toate resursele, instrumentele și cunoștințele dobândite până atunci într-o nouă etapă, oficializând colaborarea pe care o aveam cu colega mea Simona Rădoi de ceva vreme. Fiecare zi din astea 8 luni a fost o provocare, așa cum va fi și de acum încolo, indiferent de tipul de criză și de context. Pentru că munca de freelancer vine cu presiuni mai mari cărora nu le poți face față doar cu obiceiuri sănătoase de muncă, time management, planificare și monitorizare de business, cunoștințe, informații, experiențe, oameni speciali și proiecte plăcute.

Modul în care îți desfășori activitatea trebuie să fie circumscris stilului tău de viață și mai ales acceptării tuturor limitelor, regreselor, piedicilor, frustrărilor, fricilor, cunoscutelor și necunoscutelor, percepțiilor, dezamăgirilor personale și profesionale, pentru a fi cu adevărat aproape de tine însuți.

Așadar, încerc să-mi ascult corpul și mintea, îmi stabilesc lista cu „lucruri de făcut” cu o zi înainte, o revizuiesc mental la fiecare sunet al alarmei de dimineață și stabilesc dacă și ce tip de modificări suportă, într-un dashboard căruia îi fac rezumatul zilnic pe un caiet studențesc, pentru că asociez agendele cu o perioadă de „normalitate” și caietul ăsta cu un instrument utile perioadelor de învățare, exercițiu și muncă suplimentară, urmate de examinări, ceea ce e mai aproape de felul în care percep sau internalizez situația actuală. Chiar dacă proiectele la care lucrez sunt, în mare parte, evenimente amânate.

  • Încerc să acord timpul potrivit pentru muncă în funcție de priorități, volum, deadline-uri (cel mai des autoimpuse), capacitatea de concentrare în anumite intervale de timp, dar și pentru escapism, informare corectă, cunoaștere, curiozitate, socializare etc în funcție de starea de spirit și forma fizică.
  • Nu încep nicio altă activitate până nu-mi termin rutina de igienă și curățenie și nu mă așez la laptop în pijamale. Lecturile de la cafeaua de dimineață și de după cină includ, în egală măsură, informarea din surse oficiale, site-urile de calitate, feed-urile setate în prealabil pe cuvinte cheie și publicații, urmărirea anchetelor și a statisticilor, verificarea site-urilor Factual și Rubrika,  consultarea noutăților din tehnologie, marketing, PR, finanțe, social media, cultură, divertisment, mediu, antreprenoriat, CSR, newsletterele din străinătate sau din țară (iar de la noi recomand cu căldură Misreport, Monday Memo, Cristian China Birta, Republica), lăsând scanarea newsfeed-urilor și hashtagurilor de pe Facebook, Twitter și Instagram pentru 3 pauze de 5-15 minute la fiecare două ore de lucru, alternate cu pauzele de 5-10 minute pentru mișcare prin casă sub orice formă (chiar și genuflexiuni cu sticla de apă pe jumate plină în mâini).
  • Ascult muzică sau las televizorul pe un canal de știri în funcție de starea de spirit și tipul de activitate pe care-l desfășor în anumite zile sau momente, îmi întrerup munca atunci când simt că îmi pierd energia și concentrarea și mă duc să-mi iau în brațe timp de câteva minute pisica și vorbesc cu ea atunci când sunt singură acasă sau fac karaoke 5 minute pe o piesă sare îmi place sau o parodie nouă – ultima pe care am executat această detensionare este Hello (from the Inside) An Adele Parody by Chris Mann https://www.youtube.com/watch?v=M5azNpTwVk8).
  • Chiar dacă sar deseori peste prânz, mă asigur că micul dejun și cina sunt momente de care mă bucur pe îndelete. Mai ales în perioada asta când „ce mâncăm azi” e întrebare, răspuns și practică pentru a aduce și un strop de plăcere, nu doar combustibil.
  • Cele 4 ieșiri din ultimele 20 de zile (cu măști și mănuși achiziționate de alertele internaționale din februarie, că după aia oricum n-am găsit nimic nicăieri) au fost planificate cu liste pe care s-au adăugat ori s-au înlocuit produse în funcție de nevoi, mici plăceri și ofertele de la fața locului, și urmate de o rutină de dezinfectare compulsivă, inclusă și aia printre taskurile zilei, să nu-mi dau panici că nu-s disponibilă dacă e nevoie de mine pentru vreo treabă urgentă.
  • Conversațiile telefonice cu părinții s-au înmulțit, iar dorul de întâlnirile cu prietenii se mai ostoiește cu câte un call săptămânal în care stăm la povești. Ce-i drept, n-am mai jucat mimă până acum în fața laptopului și nici nu mă pricep la mimă, în general, dar începe să-mi placă.
  • Serile includ, pe lângă buletinele de știri din țară și de pe-afară, conversații cu partenerul despre descoperirile și bookmark-urile zilei puse deoparte (știri, opinii, meme-uri, piese noi bune sau despre coronavirus din toată lumea – da, le adun într-un playlist de sezon https://www.youtube.com/playlist?list=PLYoI9ZPmB7bRg82jNCHyyknvn_aIKCcb7, vloguri, postări interesante sau haioase, vești de la prieteni, conspirații și fake news, tot feluri de linkuri – ferestre spre realități din toate bulele și lumile, mici prostioare – inclusiv cititul de bârfe sau previziuni astrologice de coronavirus) asezonate cu plâns și râs compulsiv, și vizionări din cel puțin 3 formate, dacă nu apuc să citesc nimic din vreo carte sau să fac exerciții fizice (yoga, pedalat pe bicicleta-suport de poșetă): un reality/ game/ talent show (în ultimele două luni m-au acompaniat Survivor All Stars Australia, Survivor: Winners at War (USA), American Idol, Next In Fashion, The Circle)  un serial de comedie sau un stand-up special și un film sau un serial dintr-un alt gen pentru care am chef sau curiozitate la acel moment de pe platformele de streaming la care am acces.

Desigur, îmi propun mai multe, cel puțin în materie de scris sau făcut lucruri pentru mine, mă întristez deseori că las pe ultimul loc sau amân împlinirea celor mai dragi dorințe (lecțiile de limbi străine, deprinderea unor skill-uri noi și furnizarea de conținut original într-o formulă pe care am tot pritocit-o ani de zile, scrisul proiectelor rămase la stadiul de idei explorabile), dar cum ăsta e un obicei prost cu care mă lupt de peste 10 ani, încerc să mă bucur de fiecare reușită mai mult decât mă consum pentru lipsă. Da, mi-e dor să merg la film, să mă facă Cristina Grama de la Fason Salon om cu culori mai faine în păr decât am eu în cap, să mă plimb, să mă văd la un vin cu prietenii, să călătoresc etc dar pe cât posibil încerc să suplinesc acasă și online toate lipsurile astea (magia Cristinei, însă, cred că va fi una din primele bucurii pe care sper să mi le fac în „libertatea” realității post-izolare când o binevoi ea să vină).

Îmi răsplătesc fiecare task sau acțiune nu doar cu un marker galben sau un check într-un Excel, ci cu un gând sau cuvânt pe care îl notez la final de caiet într-o pauză de cafea, ceai sau privit pe fereastră.
Însă, primele cuvinte: pandemie, carantină, criză, responsabilitate, distanțare socială și empatie rămân în capul listei și nu sunt sinonime cu freelancing-ul, altfel l-am fi găsit pe lista Merriam Webster adaptată în martie 2020 – https://www.merriam-webster.com/words-at-play/new-dictionary-words-coronavirus-covid-19

Cuvintele au parcursul și rostul lor.  Primele trei conțin într-un sens sau altul ideea de moarte, celelalte trei elementele esențiale ale supraviețuirii în această perioadă. Iar a fi freelancer, indiferent de domeniu, înseamnă a internaliza și a adapta mereu un model de lucru care se circumscrie într-un univers în care nu domnește un sens sau altul, ci un context care le înglobează pe toate. Iar pentru asta, ai nevoie de exercițiul zilnic al celei mai potrivite selecții pentru anduranță, nu de presiunea unei rutine fixe împrumutate, pentru încălcarea căreia ajungi să te învinovățești. Și uneori, ai nevoie să te distrezi, chiar și dacă asta înseamnă, preț de câteva minute să-ți imaginezi dacă într-o viață anterioară sau paralelă (în care nu crezi) ai fost general, filosof, stareță, profet, mecena, robot sau orice altceva și să te imaginezi combinând atributele care-ți plac și ți se potrivesc pentru a te remonta pentru viața reală.

„Orice s-ar întâmpla, să nu ne pierdem cumpătul”, spune Profesorul la începutului primului episod din sezonul 4 al serialului Casa del Papel care va avea premiera pe Netlix în 3 aprilie și care e plin de situații, decizii și replici pe care e greu să le vezi doar în convenția ficțiunii, când fiecare sunet de sirenă de ambulanță ce-ți perforează geamurile are deja altă semnificație. Și escapismul are provocările lui.

Azi se împlinesc doar opt luni de când sunt doar freelancer și vreo trei săptămâni de când #StauAcasă care fac tot ce-am trăit înainte, în 39 de ani, să pară „altă viață”. Locurile și oamenii copilăriei mele sunt în carantină totală, dar nu imposibilitatea vizitei pascale mă bântuie, ci teama că prima ocazie de vizitare o să fie marcată doar de noi morminte. Asta pe lângă incapacitatea de a ajuta, odată cu orizontul lipsei veniturilor și imposibilitatea legală de accesa orice tip de indemnizație și ajutor financiar, lipsa asigurării de sănătate, ceea ce nu e doar cazul meu, ci al multor colegi de breaslă.

Am făcut doar 1200 de pași prin cei 48mp, proprietate-pe-numele-meu-dar-cu-rate-toată-viața-la-banca de-la-care-nu-primesc-răspuns-de-amânare, iar după toate lucrurile care mi-au umplut ziua, cu câteva bune și cu multe rele, mă bucur că am, pe lângă conexiune la internet, apă, săpun, hrană și medicamente, exercițiul statului cu mine fără de plictis sau panică prelungită, cărți și muzici care mă așteaptă, amintiri bogate din locuri, contexte și experiențe diferite, oameni faini în suflet și la un click distanță, curiozitate, speranță și timida împăcare și acceptare a cunoscutelor și necunoscutelor trecutului, prezentului, posibilului…

Anca Macoviciuc (Maco) este specialist în comunicare și marketing digital, cu 15 ani de experiență în online (project & content management, online marketing strategy), 9 ani în radio (Radio 21, Tanănana) și fost jurnalist de divertisment. Pe lângă campaniile de promovare ale unor filme românești, printre proiectele culturale la care a lucrat se numără Festivalul Internațional de Film Transilvania, Divan Film Festival, Bucharest International Dance Film Festival. Unul dintre filmele pe care speră să le vedeți în cinematografe anul acesta este documentarul „Acasă/ My Home”, regizat de Radu Ciorniciuc, distins la Sundance Film Festival 2020 cu premiul juriului competiției World Documentary Cinema pentru „cea mai bună imagine”.

Stories
[ May 6, 2020 by iunieta 0 Comments ]

Jurnal de freelancer acasă: Muzica te motivează să te miști

Play! Te-ai gândit vreodată la cuvântul ăsta? P-L-A-Y. Poate să te ducă cu gândul la joacă, la muzică și la tine într-un fel sau altul. De ce la tine? Pentru că te implică pe tine. Cuvințelul ăsta din EN, dar al naibii de bine integrat în RO, face referire la o stare, apoi la o mișcare și în final la dans.

Fie că e un dans în mintea ta ori că e mimat doar din șoldurile tale îmbrăcate în pijama, play-ul ăsta îți schimbă starea. Citești cuvintele astea de pe ecranul tău și habar nu ai de ce o faci, pentru că omul care a stat să scrie articolul ăsta e o persoană necunoscută de tine, corect? True that!

Eu sunt Andrei. Izolat ca și tine de tot ceea ce înseamnă societate. Revenind la acel PLAY și încercând să shiftuiesc ideea textului. Ce încerc să-ți spun aici: muzica este ceea ce-ți trebuie acum! But why? Păi, am să îți spun din perspectiva mea de ce muzica e bună acum.

1. Muzica te tratează de toate, frate!

Te trezești dis de dimineață la 8.00 pentru că acum te-ai reglat cu somnul. Faci cafeaua, ești buimac(ă) și abia reușești să îți pui gândurile în ordine.

Ce zici dacă dai un PLAY la piesa asta?

CLICK ME https://www.youtube.com/watch?v=SqdWTeXWvOg

Deși sunt convins ca ai mai auzit asta până acum, muzica te schimbă. Are puterea să-ți rupă starea și să-ți contorsioneze gândurile în sens pozitiv sau negativ.

Tu alegi!

2. Muzica îți joacă și cartea depresivă, dar doar dacă o lași

Uite, cel mai bine e să recunoaștem. Noi toți avem piese care ne fac să ne simțim bine sau rău, sau pur și simplu ne influențează starea. E drept că în perioada asta cel mai indicat este să nu cazi în ,,dispozitivul” de depresie, așa cum îl numesc eu.

Vrei un clișeu? Totul va fi ok în următoarea perioadă. Da, e posibil să vină și niște vremuri mai grele, iar asta mai ales pentru noi, freelancerii.

Dar dear, uite, ai de ales: fie stai și-ți plângi de milă de cât de rău va fi sau dai PLAY la ceva simpatic și conștientizezi că lucrurile vor fi ok, dar în timp. Nimic nu se face peste noapte, Rome was not built in a day, încetul cu încetul se fabrică oțetul etc.

Vrei un PLAY? Încearcă asta:

CLICK ME https://www.youtube.com/watch?v=TGwZ7MNtBFU

3. Cu muzică parcă și munca merge mai bine

Tu poți să lucrezi cu muzică? Dar poți să lucrezi și fără? Personal prefer munca împreună cu muzica. Într-un fel muzica mă face să mă concentrez mai bine, poate-mi relaxează ideile, nu știu exact. Ești fan căști? Poate că lucrezi cu muzica dată în blană în căști. Acum cu lucratul de acasa prefer sincer muzica în boxe. Pare mai natural, căștile le voi păstra doar pentru pedalat.

Mai vrei una? Ok, încearcă asta:

CLICK ME playlist https://soundcloud.com/user-650099228/sets/waste-them-all  De data asta ți-am dat un playlist de al meu de pe SoundCloud. Try it!

4. Muzica, un catalizator universal, nu?

Ghici care-i partea cea mai mișto la muzică. E universal valabilă. Toată lumea ascultă muzică. În timp ce scriu vorbele astea ascult ceva live performance de la Anderson Paak. În timp citești cuvintele astea poate asculți și tu Mac Miller. Cu muzica la înaintare îți poți face ziua mai bună și poți face și altcuiva ziua și mai bună. Ce zici dacă la următorul schimb de mail-uri cu clienții tăi le inserezi și un strop de PLAY în discuție. Poate le aduci zâmbetul pe buze, poate primești și tu ceva drăguț muzical la schimb.

CLICK ME playlist https://soundcloud.com/user-650099228/sets/call-away-my-young-years

5. Muzica e pentru tine, e pentru mine, e pentru toți

S-ar putea să trișez un pic la punctul ăsta și să vorbesc aproximativ despre același lucru ca la punctul 4. Watch me! Imaginează-ți că de mâine n-ai mai avea muzică de ascultat. Cum ți-ar fi? Greu, nu? E important să apreciem muzica pentru ceea ne oferă, pentru că ne unește, pentru că ne ridică, dar ne și coboară atunci când avem nevoie.

Am încercat tot textul să nu fac prea mare referire la perioada prin care trecem. De ce? Pentru că presiune deja există pe tema asta, eu n-aș vrea să o intensific, dar uite cum văd eu ,,problema”.

Da, e un moment greu, pentru tine, pentru mine, pentru absolut oricine, dar mai ales pentru freelanceri. O panică de ordin colectiv nu va ajuta la nimic. Da, e posibil să pierzi clienți, eu deja am făcut-o, dar nu e capăt de lume.

Ba, mai mult decât atât, ai putea să privești perioada asta fix ca pe un restart. Fiindcă, într-un fel sau altul, cam asta și este. E doar un restart pentru piață, pentru clienți, pentru planetă, pentru societate, pentru absolut toată lumea. Indubitabil ne-ar putea fi greu în următoarele luni, dar ai de ales?

Eu am gândit pentru mine că… nu. Clar nu am de ce să mă împotrivesc și nici nu aș avea puterea să fac asta. Lucrurile se vor mișca în ritmul lor, totul se va repune pe șine, dar în ritmul necesar pieței. Stay safe și dacă mai ai nevoie de muzică am să las aici link spre playlisturile mele de pe SoundCloud. Capul sus!

Playlisting de SoundCloud:

Andrei este jurnalist, copywriter, scriitor, muzician și imperios împătimit de biciclit.

Stories
[ May 6, 2020 by iunieta 0 Comments ]

Jurnal de acasă: Ordine în dezordine și regăsire în pierdere

Aș putea spune că în mai puțin de o lună am pierdut multe, aproape tot.

Când încheiem un capitol al vieții noastre, unii dintre noi se cufundă în muncă, se țin ocupați sau călătoresc, doar ca să poată trece mai ușor peste etapa aceea dintre negru și alb numită gri.

Lucrez în turism și cu toții știm că zilele astea turismul este la pământ, contractul meu de muncă a fost suspendat pe perioadă nedeterminată, călătoriile au fost sistate la nivel mondial și să te ții ocupat cu ce anume acasă? Mă simt în aer.

Aș putea spune că mersul la birou mă ajuta foarte mult să îmi programez ziua de așa natură încât să îmi ating țelurile, nu numai pe plan profesional dar și personal, fie că era vorba de o călătorie nouă, un articol nou, o prăjitură bună sau o pictură proaspătă. Lucrul la birou mă ajuta să îmi pun ordine în viață și să am totul la linie. Până când am ajuns în punctul 0 al existenței mele care se numește COVID19.

Am trecut prin multe etape în acest martie nefast. Pentru mine nebunia virusului  a început cu două săptămâni înainte să se declare stare de urgență în România și am trecut prin:

Negare – să afli că ești unul dintre angajații buni și, cu toate astea, ești pe liber, simți că ai o eroare în circuit care nu iți transmite informația corect, conform rezultatelor tale, e ca și cum 4+4=2;

Evitare – Am început să îmi fac agenda zilnică, cum o făceam la birou și timp de o săptămână am reușit să evit cu brio fiecare listă cu obiective din acea săptămână;

Resetare – De când stau închisă în casă, am terminat Facebook, Instagram, Youtube etc;

Ajustare – De săptămâna trecută am început să îmi fac o listă săptămânală cu ce vreau să fac, fară să îmi impun vreo dată sau oră pentru o anumită activitate;

Adaptare – la un moment dat te plictisești și ajungi să înțelegi că nimic nu este veșnic, totul trece și face loc altor lucruri și situații noi. Dacă trebuie să aștept o perioadă și nu am inspirație sau sau am blocajul scriitorului sau al pictorului, este în regulă și asta, tocmai am câștigat o vacanță obligatorie la domiciliu;

Mi-am scos din bibliotecă toate cărțile pe care le-am început și pe care le-am abandonat din vreun motiv anume, indiferent cât de proaste sunt unele din ele. Am salvat niște seriale și niște documentare pe care vreau să le văd, mi-am ordonat toată dezordinea în cutii mari, cutia cu trecutul, cutia cu pensule și culori, cutia cu prezentul, cutia cu viitorul (este goală :D) și cutia cu vise.

Now I’m good to go and wait.

Adriana este fost angajat, poate viitor freelancer, pasionată de turism, Grecia, DIY, stăpâna unui mic blog și a unui mic cățel pe nume Google.

Stories
[ May 6, 2020 by iunieta 0 Comments ]

Jurnal de freelancer acasă: Ce gătești în izolare cu chestii de prin frigider

Rețeta după care m-am inspirat pentru această pumped banana bread (pe care cred că deja o știe oricum tot internetul) e de la Mazilique, cu câteva modificări după cum urmează. Eu am pus 5 banane coapte și congelate din Cretacic, totul din dorința de a mai salva din mâncarea îndesată acolo. Dar știm că e aproape o lege a universului, ai scos un pachet de ceva din congelator și o să-i suplinească locul alte 3 produse. Aceeași lege imuabilă se aplică și hainelor sau pantofilor. Revenind la rețetă, apropo excelentă pentru micul dejun sau doar așa ca un dulce (pentru că meriți), am pus în loc de 200g zahăr – 157g (nu o să mint, doar din cauză că atâta zahăr mai era în borcan, nu dintr-o neliniște legată de zahăr, adică nu de data asta).

Așadar, ingredientele sunt următoarele:

Unt – 120 g

Zahăr – 200g sau 150 (mai puțin de atât și ești pe cont propriu!)

2 ouă

Faină – 250g

Un strop de sare (se știe că stropul de sare este rudă cu “făina cât cuprinde”)

1 linguriță bicarbonat de sodiu

3 – 5 banane pasate

Opționale, pe care nu le-am pus de data asta pentru că aveam îndoieli (tu să ai încredere!) legate de cantitatea de banană pusă despre care credeam că o să-mi strice checul, că o să fie un eșec crud la interior dar făcut la exterior. Așa că nu am vrut să ma implic emoțional cu nuci și altele pentru ca mai apoi să le zic pa-pa către gunoi, no sir! Revenind la opționale – nuci, fructe uscate sau o banană pentru pus pe deasupra.

Așadar se bate untul cu zahărul, apoi se adaugă cele 2 ouă, firește se bat și ele (să sară gălbenușul!). În alt bol amestecă făina cu lingurița de bicarbonat și stropul legendar de sare. Încorporează-le cu gașca lui unt, zahăr, ouă apoi adaugă bananele pasate. Acum este momentul pentru opționale, dacă e. Amestecă și cam asta a fost. Tapetează o tavă de chec cu hârtie de copt, dă-o la cuptor preț de 1 ora la 180 de grade et voila!

Ionela este geniul care gândește conceptele, trage în poze, ocazional gătește și spală vasele pentru Pupile Gustative.  Această rețetă este prima din seria care va folosi la maximum cămara, frigiderul și congelatorul pe durata izolării.

Stories
[ May 4, 2020 by iunieta 0 Comments ]

Cum ajută Kind Market antreprenorii locali? 4 direcții

Am intrat în două săptămână de când am lansat #KindMarket, platforma de barter între frelancerii din comunitatea NO.MAD Talks și antreprenorii locali. Recunoaștem că ne-a fost ușor să ajungem într-o săptămână la peste 120 de freelanceri înscriși, însă greul a fost ca inițiativa noastră să ajungă la business-uri cu produse. De ce? Pentru că încă nu ne cunosc, nu petrec atât de mult timp pe internet sau în bula noastră și atunci vestea lansării KindMarket probabil nu a ajuns la ei sau a ajuns mai greu. Dar, ne-am mobilizat și am început să mergem noi înspre ei, pentru că în esență ideea KindMarket este destinată producătorilor locali. Credem că un sfat sau o direcție de comunicare corectă poate ajuta business-ul să se lanseze cu dreptul sau poate scoate un business dintr-o perioadă de criză. Acest articol este dedicat producătorilor locali, antreprenorilor la început de drum care au nevoie de comunicare, social media, marketing, campanii de ads și nu au încă bani să plătească un specialist. Ei bine, când nu ai bani dar ai nevoie de oameni buni poți să plătești prin produse. 

(more…)