fbpx
Stories
[ February 14, 2025 by iunieta 0 Comments ]

De ce este atât de greu să ceri mai mult pentru munca ta?

După ce am anunțat public zilele trecute că voi mări prețul de bază pentru sesiunile individuale, ieri au început toate gândurile:

“Vezi că o să pierzi toți clienții şi nimeni nu o să mai vină la tine”

“Da’ poate mai bine mai aşteptai şi făceai schimbările astea treptat…”

“Da’ cine eşti tu să îți pui un tarif atât de mare?”

Dacă e să mă uit la rădăcină, s-a trezit partea din mine care se teme că se dă prea mare şi că din cauza asta va rămâne complet singură.

S-a trezit o parte de copil din mine care chiar s-a simțit foarte singură de-a lungul vieții ei şi care ar face TOT ce i se cere ca să fie plăcută şi ca să se înconjoare de oameni.

O cunosc, e cu mine de foarte mult timp. Aproape aş zice că e cu mine de la începuturi.

Am văzut-o la față mai ales în ultimii ani de când sunt antreprenoare şi am trecut prin câteva procese semnificative de stabilire/negociere a prețurilor şi mai ales de când fac terapie prin Compassionate Inquiry.

E o parte mică şi speriată din mine; şi e speriată pe bună dreptate. Experiența i-a demonstrat că viața poate fi foarte dură uneori.

Spre deosebire de alte dăți, când m-am străduit să o ascund de lume (“pentru că nu se face aşa ceva, dom-le”) şi să o duc doar în terapie, acum mi-am zis să o aduc aici cu mine. 

În postări, în decizii, prin onestitate şi ținând-o cât pot de mână.

Simt că vorbim prea puțin despre lucrurile astea care se întâmplă aproape inevitabil în noi.

Simt că prea ne ascundem, prea avem tendința să ne arătăm puternici şi încrezători.

Prea vrem să dovedim că ȘTIM să gestionăm lucrurile şi că suntem în control.

Adevărul este că în discuțiile despre bani avem la bază multe emoții şi sentimente grele: ruşine, vinovăție, inadecvare, uneori chiar ură.

Așa am crescut, aşa au crescut părinții şi bunicii noştri şi aşa au crescut toate generațiile de dinaintea noastră.

Nu e nimeni “de vină”.

În acelaşi timp, LA NOI e responsabilitatea să scoatem la suprafață tot ceea ce colcăie pe interior. Nu trebuie să o facem neapărat pe social media , dar cred că e de datoria noastră să o facem în terapie sau, după caz, în coaching.

Am lucrat în practica mea de coaching câteva sute de ore pe tema “relația cu banii”.

Am făcut peste 15 ateliere de grup pe tema asta.

Am lucrat eu cu mine pe tema asta şi am trecut deja prin câteva procese de mărire a prețurilor.

Dar trebuie să recunosc că încă mă surprinde că se arată partea asta mititică.

Mintea mea încă zice uneori – “hai că nu e atât de complicat, măreşti prețurile şi mergi înainte”.

Și merg înainte, că înapoi nu simt că mai e cale de întoarcere. Da’ asta nu înseamnă că e ușor! 

Scriu despre aceste lucruri pe facebook, pentru a le normaliza.

Pentru a-ți aduce aminte și ție, fie că ești antreprenor sau nu, că e perfect normal să ai astfel de gânduri când faci o schimbare mare pe plan financiar.

E perfect normal ce se întâmplă, mai ales dacă și tu ai un trecut tumultos.

Mai ales dacă ai avut mereu o relație de love & hate cu banii.

Mai ales dacă simți uneori că pui egal între cine ești ca om și banii pe care îi faci.

Este perfect normal și pentru tine. Dar și pentru mine. ♥️

AUTOR:

Natalia Dabija

BIO:

Am început călătoria mea ca blogger, creând seria de articole #BugetulFamiliei, care a ajuns la mii de familii din România. Acest proiect m-a ajutat să înțeleg mai bine finanțele personale și mi-a trezit pasiunea pentru acest domeniu.

Din 2022 sunt Coach sistemic. 

Lucrez cu antreprenori mici care își doresc să crească și să se elibereze de blocajele emoționale din relația cu banii.

Abordarea mea este intuitivă, oferind în același timp un spațiu care aduce claritate și creștere.

În sesiunile de coaching susțin antreprenorii să scoată la lumină lucruri pe care nu le văd — tipare ascunse, dezechilibre sistemice, tensiuni nespuse — care le influențează deciziile financiare fără să își dea seama. 

Stories
[ January 29, 2025 by iunieta 0 Comments ]

Thailanda ca nomad digital versus turist 

Deși am călătorit acum doi ani în Thailanda, nu pot spune că am cunoscut cultura sau țara cu adevărat. Și oarecum am plecat cu un gust amar, m-a dezamăgi țara ce părea că este doar despre petreceri, alcool și femei. Dar oare era țara, sau eram eu? Doi ani mai târziu am aflat că era vina mea, când tu alegi să vizitezi un loc dintr-un spațiu de deconectare de sine, mergi pe urmele turiștilor, căci nu poți alege pentru tine. 

Iar Thailanda turistică este țara plajelor, a mâncării, o țară unde distracția, petrecerile și alcoolul sunt pe primul loc. Nu am nimic cu asta și nu-i judec pe cei care aleg asta, dar nu sunt pentru mine. Nu mai beau alcool aproape deloc de doi ani, iar petrecerile sunt favoritele mele când încep dimineața devreme și în general sunt ceremonii sau dans ecstatic. 

Sunt de două săptămâni în Thailanda și acum această țară arată total diferit pentru mine. Mă simt susținută să lucrez, să-mi arăt creativitatea, să creez și în general, îmi oferă senzația de libertate. Îmi pare destul de similară cu Bali, doar că prețurile puțin mai mici, în general la mâncare și la cazare. Mi-au trebuit ani de zile să înțeleg despre mine că sunt un călător diferit, unul care nu își dorește să vadă cu ochii sau cu lentila telefonului, ci unul care își dorește să se conecteze cu inima la țara respectivă. Am înțeles despre mine că prefer să stau zece minute cu ochii închiși într-un templu ca să-mi simt inima plină de bucurie, decât să alerg să văd 10 obiective într-o singură zi. 

Turismul mă obosește, să călătoresc încet ca un digital nomad sau călător mă împlinește. 

Călătoriile sunt o modalitate extraordinară de a evolua. Dar câți dintre noi le folosim așa? În general, călătorim ca să fugim de cotidian, de noi, și să cădem în obiceiuri și mai proaste – mâncare excesivă (că doar suntem în concediu) sau mult timp petrecut în exterior, uitând de lumea noastră interioară, acolo unde se întâmplă de fapt munca adevărată. 

Dacă mă întrebi ce obiective turistice am vizitat în ultimele două săptămâni de când sunt aici, pot să-ți spun cu mâna pe inimă că niciunul. Habar nu am, și nici nu am căutat fantasticul pentru contul de Instagram, îmi este clar că o carieră de influencer pe travel nu este pentru mine, așa că nici nu mă mai obosesc să mă prefac. Pot să-ți povestesc în schimb despre cartiere, despre cum este să mănânci la localnici, despre comunitatea de digital nomazi de aici și comunitatea spirituală. 

Primele lucruri pe care le fac când călătoresc într-un loc nou, indiferent dacă sunt singură sau însoțită, este să caut comunități. Așa că în prima noastră zi aici ne-am conectat cu comunitatea digital nomazilor din Chiang Mai cu care am fost la co-working, iar apoi am participat împreună la un workshop de vânzări pe B2B. Ne-am făcut prieteni și, deși plănuiesc să ne mai vedem cu ei la cină, au plecat către o altă destinație mult prea rapid și nu am mai apucat să ne ținem de plan. Și asta este cu adevărat un dezavantaj când călătorești, faptul că oamenii care îți devin apropiați își schimbă destinațiile mult prea repede. 

Dar, nu-i nimic, căci la câteva zile distanță a urmat Body, Mind & Spirit Festival, un festival unde ne-am conectat cu comunitatea spirituală din Chiang Mai. A fost cu adevărat înălțător, am participat la două zile pline de workshop-uri cu dans ecstatic, ceremonii de cacao, workshop-uri de activarea vocii, workshop de arhetipuri etc. Ocazie cu care am cunoscut expați ce locuiesc în Thailanda de 5, 10 ani. M-am bucurat tare să cunosc oameni faini care au ales Thailanda ca țara lor de domiciliu și pot înțelege de ce, prețurile bune + oamenii primitori + senzația de libertate = de ce ai vrea să mai pleci de aici? Tot cu ei am povestit de visa de digital nomad care îți oferă posibilitatea să stai 5 ani în Thailanda, la un preț mult mai bun ca în Bali. Visă la care recunosc că mă gândesc serios să aplic și eu, deși încâ nu m-am decis clar dacă vreau să locuiesc în Thailanda, dar mi-am propus ca până la finalul anului să iau o decizie finală în ce țară vreau să locuiesc, cam asta este planul. Asta după ce în ultimul 3 ani, am făcut dus-întors România – Asia, acum m-am decis să-i ofer o șansă mai mare Asiei și să aleg una dintre țări care să-mi fie casă cel puțin o perioadă de doi ani. Chiar acum când scriu acest articol, gândul de a locui în Asia mă entuziasmează enorm, și dacă până acum mi se părea ceva imposibil sau doar un vis îndepărtat, acum mi se pare din ce în ce mai realizabil și sunt 100% hotărâtă să fac asta. 

Am uitat să specific ca între timp ne-am închiriat și un apartament într-o zonă centrală din Chiang Mai, ca să ne simțit cât mai acasă, costul a fost 300 euro pentru o lună de zile. Un preț mult mai bun decât la hoteluri și da, un preț mai mic ca în Bali. Tot săptămâna asta am fost și la prima mea clasă de yoga aici, iar de săptămâna viitoare m-am înscris la un curs de Qigong pe care abia îl aștept. Cultura lor Thai Buddhistă și practicile taoiste sunt cele care mă interesează acum și pe care vreau să le învăț de la ei, bineînțeles pentru sănătatea mea, dar și pentru a le da mai departe. 

Dacă ai întrebări despre cum să fii digital nomad în Thailanda sau în Asia în general, îmi poți scrie oricând și stabilim un call împreună de consultanță. Te ajut să scapi de stresul de la început, pentru a-ți găsi rapid locul și comunitatea. Îmi poți scrie pe iunieta.sandu@gmail.com

Cu drag, 

Iunieta 

Stories
[ January 27, 2025 by iunieta 0 Comments ]

Freelancing în 2025: Mai merită? 

Sunt deja opt ani de când lucrez pe cont propriu și recunosc că la început a fost mai ușor, cel puțin din punct de vedere contabil. Pare că în 2025 partea contabilă și fiscală, plus toate schimbările economice, ne stau pe umeri ca un sac de bolovani grei. Îmi pun și eu întrebări ca în fiecare an, dacă mai merită sau nu, și dacă nu, care este direcția încotro să merg. M-am gândit că această serie introspectivă poate fi de ajutor dacă o fac aici, pe blog, și că poate fi un punct de plecare sau de gândire pentru freelanceri sau viitori freelanceri. 

Aș vrea să încep cu câteva lucruri care mi se par non-negociabile în 2025 ca să reușești să ai un business profitabil. 

  1. Încrederea în sine 

S-au dus vremurile când aveai spațiu să nu ai încredere 100% în tine, în ceea ce oferi, și în cine ești la nivel personal. Încrederea în sine este poate una dintre cele mai importante resurse interioare pe care le poți avea atunci când lucrezi pe cont propriu. Și haide să fim serioși, ne-am născut în România, probabil 99% dintre noi avem sindromul impostorului în fiecare zi când ne trezim. Scriu de peste 14 ani și mai am momente în care mă întreb: oare scriu suficient de bine? Dar am văzut și la alte case mai mari, vedete cum ar fi Jennifer Lopez care se confruntă cu sindromul impostorului. Important este ca atunci când apare acest sentiment, să ne concentrăm pe soluții. De exemplu, eu am înregistrat un mesaj vocal în care am vorbit despre reușitele mele și îl ascult de fiecare dată când mă simt pierdută, sau cel mai bine îmi stabilesc o întâlnire cu un coach / terapuet etc, să mă motiveze, să îmi ofere fix acea doză de curaj de care am nevoie să continui. 

  1. Echilibru 

Nu vreau să spun câți oameni am auzit că s-au îmbolnăvit, că au stat cu săptămânile în pat la finalul anului 2024. Oare noi încă mai credem că zilele întregi fără mișcare și fără o alimentație sănătoasă nu se contorizează, nu se văd? Dacă vrei să reușești să ai un business sănătos în 2025, ai nevoie în primul rând să ai grijă de tine, de mintea, corpul și sufletul tău. Mult prea mult timp în România s-a vorbit doar despre muncă, de parcă toată țara a rămas blocată în supraviețuire. E timpul să mai ieșim din traumă colectivă a supraviețuirii, și să nu mai considerăm sănătatea și grija de sine subiecte de weekend sau tabu, ele trebuie făcute o prioritate. 

  1. Asumare și autenticitate 

Dacă tot ai început să lucrezi pe cont propriu, asumă-ți 100% procesul și ceea ce oferi. Am auzit prea multe propoziții precum “nu știu sigur dacă prinde; nu cred că îmi va cumpăra cineva produsul; mai comunic și eu din când în când, dar nu prea des că îmi e frică”. Să-ți asumi produsele sau serviciile pe care le oferi îți aduce un fel de ușurare, pentru că vei știi mult mai clar ce oferi. Mai povestesc cu freelancerii cu care mai fac ședințe de consultanță despre această frică de expunere care de multe ori stă în calea succesului.  

  1. Disciplina 

În 2025 disciplina și consecvența sunt extrem de importante. Un pas mic făcut zilnic contează enorm în a reușit să obții ceea ce îți dorești. Când spun disciplină, acum mă refer la toate categoriile din viața unui om în general, nu doar la muncă. Adică aceeași disciplină pe care o aplici pentru a îndeplini task-urile, ai nevoie să o folosești și când ai grijă de tine, de sănătatea ta. În 2025 sănătatea fizică și mentală nu mai sunt un dat, vedem că apar tot mai multe tulburări mintale și dezechilibre emoționale, iar când lucrezi pe cont propriu sănătatea devine cea mai prețioasă resursă a ta.

  1. Comunitate 

Marea majoritatea dintre noi am ales într-un fel să fim antreprenori / freelanceri pentru a decide singuri, dar și pentru libertatea de a fi mai mult timp cu noi. Să lucrezi de unul singur pare a fi un vis, și este un vis mai ales la începutul carierei. Dar cu timpul îți dai seama că îți lipsesc oamenii, colegii, vrei să faci schimb de idei, replici, să ceri feedback, să ceri îndrumare sau ajutor. La mine s-a simțit mereu nevoia de comunitate în tot ce am realizat și cred că asta este într-un fel un pilon de bază în succesul unei vieți de soloprenor sau freelancer. 

Dacă încă nu ai găsit o comunitate potrivită pentru tine în care să te simți văzut / auzit / sprijinit, indiferent că ești la început de carieră sau ai deja ani de zile de când faci asta, te așteptăm în comunitatea NO.MAD. 

Următoarea întâlnire online este vineri, 31 ianuarie, ora 14.00, ne întâlnim online să vorbim despre provocări în business. Sesiunea va fi una de Mastermind, prima sesiune este gratuită, iar apoi dacă vrei să participi la întâlnirile noastre lunare online, costul este de 100 lei! 

Dacă vrei să participi la Sesiunea de Mastermind Online trimite-mi un mail pe adresa iunieta.sandu@gmail.com, cu subiectul: Sesiune Mastermind, iar eu îți voi trimite link-ul de acces. 

Stories
[ January 20, 2025 by iunieta 0 Comments ]

Înapoi la viața de digital nomad: Cum s-au simțit primele zile! 

#jurnaldenomad 

După ce am locuit în Bali mai bine de 10 luni, m-am decis anul asta să încep din nou călătoria de digital nomad în Asia. Planul fiind să petrec două luni în Thailanda, apoi India și Bali. Dar, cum este viața de digital nomad, planul este momentan în minte, lăsând loc flexibilității. 

De ce am plecat iar din România? 

Am început să călătoresc în Asia pe durate mai lungi acum trei ani și de atunci s-a schimbat percepția mea în general asupra vieții. M-a inspirat stilul lor lejer de a trăi, de a fi, de a-și lăsa spațiu mai mult într-o zi pentru familie, bucurie, sănătate, pentru viață. Vin dintr-o mentalitate în care am pus mult timp munca pe primul loc, iar când spun primul loc, mă refer ca până la vârsta de 30 de ani nu știam mai nimic despre mine, nu aveam hobby-uri și nici nu îmi cunoșteam prea mult lumea interioară.  Ajunsă în Asia, acest concept de a trăi viața doar prin reușite profesionale mi-a fost dărâmat, și am făcut loc necunoscutului și a relaxării. Așa am început să fac mai multe cursuri pentru a mă conecta la lumea mea interioară și a mă înțelege mai bine, apoi mi s-au deschis ușile mai mult către feminitate etc. Îi datorez extrem de multe lucruri acestui continent, îi datorez sănătatea și liniștea mea. Cred că dacă continuăm să am stilul de viață pe care îl începusem în România, nu ajungeam foarte departe, sau cel mai probabil drumul de muncă istovitoare mă ducea către o boală gravă. În ultimii trei ani, am făcut dus-întors între Asia și România, alegând să petrec câteva luni pe an și acasă, asta mai mult de dragul părinților și de dragul comunității NO.MAD. 

Între Asia și România stilul de viață este extrem de diferit și o să spun pe scurt câteva lucruri pe care le-am simțit eu ca fiind diferite la mine. 

  • În România am făcut mai puțină mișcare 
  • În România am petrecut mai mult timp în casă 
  • În România am petrecut mai mult timp în fața ecranelor: laptop / telefon 
  • Ca stare, m-am simțit mai demotivată și capacitatea de a visa și a planifica mi-a scăzut 
  • În România am fost mai puțin atentă la alimentație 
  • Am dormit mult mai prost 
  • Am simțit mai multă frică legată de partea financiară 
  • Am simțit mai multă frică în general, pentru a face schimbări mari sau a visa departe 

Nu dau vina pe țară pentru cele de mai sus, spun doar cum s-a simțit pentru mine revenirea acasă. Cred că mult timp am avut așteptări mari de la România, dar acum văd foarte clar după ce m-am plimbat prin lume, că nouă ne este frică de idei noi. Și asta este concluzia mea în mare parte cu România, îmi aduc aminte și când am început să vorbesc despre freelancing acum mai bine 7 ani și foarte puțin oameni înțelegeau domeniul sau voiau să afle mai multe. Am mai vorbit și viața de Digital Nomad, și deși capătă din ce în ce mai multă notorietate, încă este un concept care pare departe de fi real. De ce? Presupune ieșirea din confort și ieșirea din frică, acolo unde pare că de multe ori prindem rădăcini. 

Cu ce mă ocup ca digital nomad? Adică cum fac banii? 

Asta este una dintre întrebările pe care le primesc cel mai des când le spun oamenilor că iar plec la drum. Fac în continuare comunicare (job-ul meu principal de mai bine de 14 ani), adică strategie de comunicare, content, cursuri de comunicare și de personal branding, iar pentru că am făcut foarte multe cursuri în Asia, ca activitate secundară am și clienți pe wellbeing coaching, ce înseamnă asta? Înseamnă că ajut oamenii să se cunoască mai bine, să devină mai liniștiți și mai puțin stresați, să se apropie de ei, prin sesiuni de meditație ghidată și exerciții de coaching. (Da, am o absolvit și o școală de coaching). 

Cum am planificat călătoria? 

Recunosc că, în general, când plec singură, sunt mai în flow și mai puțin atentă la buget. Dar de data asta, am plecat alături de partenerul meu, iar el și-a luat mai mult timp să planifice și să organizez bugetul. Partea cea mai tare este că am ales să plecăm doar cu un bagaj de mână, așa că am economist cam 200 euro la biletul de avion, iar să pleci cu bagajul de mână îți dă și foarte multă flexibilitate să zbori intern sau prin Asia la prețuri foarte bune. Un factor pe care l-am mai luat în calcul când am planificat călătoria a fost sezonul, am mai călătorit eu în sezonul ploios și nu prea recomand, doar dacă știi clar unde ai fost și mergi mai mult să faci activități în interior, cum ar fi cursuri sau clase de yoga, workshop-uri etc. 

Despre zbor și primele zile în Bangkok

Prețul biletului pentru o persoană a fost 370 euro. (da, știu, a fost extrem de mic). Dar asta înseamnă să zbori doar cu bagaj de mână și să faci self transfer, adică să te ocupi să-ți faci singur Check-in-ul la două linii de avion. Am avut următoarele zboruri:  București – Istanbul – Mumbai – Bangkok. În total 11 ore de zbor, cu o escală (timp adunat) de vreo 4 ore. Chiar între Istanbul și Mumbai, timpul a fost destul de scurt și am alergat puțin prin aeroport, dar am ajuns la fix. 

Unde ne-am cazat? 

Noi am ales să stăm la un Hostel, foarte pun la preț. Cu cameră privată, dar baie comună. Acum, depinde ce stil de călătorie ai, dacă îți place confortul nu l-aș recomanda, dacă îți place să interacționezi cu alți călători, atunci îți recomand. Este un Hostel curat, aflat într-o zonă cu mult street food, poți să găsești aproape orice cam la 15 minute de mers pe jos de la cazare. Hostelul se numește Pillow & Bread și a costat 13 dolari pe noapte, în care aveai inclus pâine cu gem dimineață, spălătorie, cafea și apă fierbinte să-ți faci ceai. Au și o grădină drăguță din care poți să mănânci sau să mai lucrezi. Dacă ești în tranzit, cum am fost noi, și vrei să faci economie, merită. 

Ce am mâncat? 

Noi suntem amândoi vegetarieni, așa că uneori poate fi cu poveste. Dar am găsit mai jos de cazarea noastră o doamnă care gătea excelent vegetarian, la ea am mâncat de două ori: Supa cu legume și ou / creveți; și phad thai cu ou și tofu. Tot pe strada noastră am mai mâncat și roti cu banane, și bineînțeles ne-am luat destul de des Thai Tea sau fresh-uri. Tot cam la 15 minute de mers de la cazare, am găsit și un food court mai pentru turiști așa, unde ne-am luat phad thai vegetarian învelit într-o omletă, puțin cam dulce după placul nostru, pentru că se pare că, asiaticilor le place să pună și zahăr în mâncare. Am mai mâncat și pe Kohsan Road (strada faimoasă din Bangkok), dar la prețuri duble față de ce găseam în cartier. În cartier, un fel de mâncare era undeva între 50 – 90 de bathi (asta înseamnă între 7 și 14 Lei), pe când în centru începeau de la 100 bathi. M-am obișnuit deja cu asta, și știu că prețurile devin din ce în ce mai mari, cu cât de apropi de o zonă turistică. A fost destul de safe pentru noi să mâncăm street food, nu am avut probleme cu stomacul niciunul, nici măcar stări de balonare, totul ni s-a părut extrem de delicios. Am mai mâncat și Mango Sticky Rice, dintr-un night market pe care l-am găsit pe lângă unul dintre templele din centru, a fost extrem de bun și extrem de ieftin, doar 50 de bathi (7 lei). 

În Bangkok am stat patru nopți, am vizitat străzile, templele, am ieșit într-o dimineață la alergat în parc, și în general am încercat să ne facem acest update la Asia, la temperatura la fus orar. 

În mod normal corpului îi ia puțin timp să facă această trecere, așa că în primele zile în Asia este posibil să ți se pară totul prea mult, chiar să ai anxietate sau atacuri de panică. Este o cultură diferită, mult zgomot, multe mirosuri și o limbă total de nedescifrat, mai ales în Thailanda, unde nu știu aproape deloc engleză. Recunosc că și eu am avut un mic șoc, și tot căutam liniște, voiam puțin confort. Mi-am găsit confortul și liniștea în parcuri, în temple și în practicile mele (meditație în special). De asta este bine ca digital nomad, să vii cu obiceiurile bune de acasă, pentru că te ajută să te înrădăcinează și să ai o senzație de stabilitate, de confort interior. 

Astăzi am luat avionul și am zburat în Chiang Mai, în nordul Thailandei, unde ne-am propus să stăm în jur de trei săptămâni, să vedem cum se așază ideea. 

Cam atât despre călătorie, o să revin mai des pe blog cu noi update-uri.

Dacă te-ai gândit și tu să pleci la drum în Asia sau să devii digital nomad, dar nu știi de unde să începi sau cum să te organizezi, îmi poți scrie în privat. Puteam avea un call de consultanță 1:1 în care te ajut să-ți planifici călătoria și experiența ta în Asia. 

Stories
[ May 24, 2024 by iunieta 0 Comments ]

Ce fel de relație ai cu telefonul tău? Importanța digital wellbeing discutată la conferința Unplug

Pe 8 iunie, de la ora 10:00, la MATER (Spl. Unirii 160), va avea loc conferința Unplug, dedicată bunăstării în lumea digitală, la care participanții sunt încurajați să își încuie telefoanele în casete securizate.

Evenimentul se adresează liderilor și profesioniștilor din companii, cât și antreprenorilor și celor care lucrează pe cont propriu, care se simt copleșiți de felul în care dispozitivele mobile le acaparează atenția și le aduce dezechilibru în viața personală și profesională. Participanții îi vor asculta pe cei 9 speakeri invitați, printre care se numără: actrița Nuami Dinescu, bloggerul Cristian China-Birta și consultantul de afaceri Petruș Stuparu. Aceștia vor relata povești personale prin care explorează evoluția relației lor cu tehnologia.

„Felul în care pandemia și-a lăsat urma asupra interacțiunilor umane și a omului cu dispozitivele digitale, alături de răspândirea cazurilor de burnout în rândul antreprenorilor, dar și al angajaților, îmi arată că nevoia de digital wellbeing este foarte crescută. Conceptul de digital wellbeing nu este încă unul foarte cunoscut la noi în țară, acesta referindu-se la aspecte precum: postură, calitatea somnului, productivitate, gestionarea stresului, conexiune umană, stabilirea de limite, organizarea bunurilor digitale, cyber security etc. Credem că evenimentul va inspira participanții la a-și privi relația cu telefonul și lumea digitală, în general, într-un mod mai conștient.” a explicat Alex Ardelean, fondatorul Unplug.

Evenimentul de pe 8 iunie se bucură și de susținerea mai multor comunități de profesioniști și antreprenori, cum ar fi: JCI România, NO.MAD Talks, SocialPedia, BNI România, dar și de companii care le sunt alături: Zăganu, Camping Fain, The Funny Brand, Gramma Wines.

***

Pentru mai multe informații, vă rugăm să contactați:

Alex Ardelean

Fondator Unplug

0725.652.127

alexp.ardelean@gmail.com

Despre Unplug

Unplug este o serie de evenimente dedicate digital wellbeing, fondată în 2023, a cărei viziune este să contureze o lume în care oamenii folosesc tehnologiile digitale în mod conștient, atenți la limitele pe care le pun și la echilibrul dintre viața dominată de notificări și viața în tihnă.

Stories
[ March 4, 2024 by iunieta 0 Comments ]

Bianca Dorobantu: “am înțeles că pot trăi exclusiv din freelancing, dacă îmi dedic întreaga energie și determinare spre asta”

1. Care este povestea trecerii tale în freelancing, cum ai ajuns să lucrezi pe cont
propriu și de ce?

Pandemia a fost cea care a grăbit decizia mea de a deveni freelancer. Era un gând pe care îl aveam de ceva timp. Mi-am spus „dacă nu acum, atunci când?” și, cu toate incertitudinile, am pornit la drum. M-am întrebat ce pot face cu ceea ce știu deja să fac și cu skill-urile pe care le am. Răspunsul a venit în mod natural, având în vedere experiența mea ca jurnalist: să scriu. Am început prin a scrie pentru diferite branduri, diferite tipuri de conținut. La ceva timp, au venit cereri către mine pentru partea de PR și media relations, astfel că astăzi am ajuns să gestionez imaginea mai multor banduri și să creez vizibilitate pentru acestea în fața diferitelor audiențe. Și acum lucrez cu jurnaliștii, având, însă, alt rol. În luna mai se fac deja patru ani de când sunt freelancer, asta fiind și cea mai lungă perioadă a carierei mele pe care am petrecut-o „în același loc”, semn că e drumul potrivit pentru mine.

2. Care a fost primul blocaj de care te-ai lovit?

Primul și cel mai semnificativ blocaj a fost la nivel de mindset, când mi-am dat seama că eu trebuie să le fac pe toate – de la găsirea proiectelor, negocierea contractelor, gestionarea bugetului, organizarea pentru a putea livra la timp etc. Treptat, am reușit să jonglez cu toate acestea, însă nu a fost ușor.
3. Dar prima reușită ca freelancer?
Momentul în care am reușit să ating un prag financiar confortabil. Atunci am înțeles că pot trăi exclusiv din freelancing, dacă îmi dedic întreaga energie și determinare spre asta.

4. Este viața ta de freelancer așa cum ți-ai imaginat, sau diferă realitatea de
imaginație?
Nu mi-am imaginat-o în niciun fel, pentru că nu știam la ce mă înham, însă patru ani mai târziu pot spune că acest mod de lucru este potrivit pentru mine, în acord cu valorile și dorințele mele. În continuare echilibrul între viața personală și cea profesională este o provocare pentru mine, pentru că tind să petrec la laptop multe ore, însă știu că eu am puterea să iau cele mai bune decizii pentru mine. Freelancing-ul îmi aduce autonomie și flexibilitate, direct proporționale cu presiunea și munca propriu-zisă. E un drum anevoios, uneori cu obstacole, însă pentru mine e un drum cu sens.

5. Să fii freelancer înseamnă să fii un om cu mai multe talente și pasiuni, care este
partea ta preferată din ceea ce faci?

Îmi place să creez conexiuni între oameni și idei, iar activitatea mea îmi permite să fac asta. Ca fost jurnalist, sunt o fire curioasă, așa că mă bucur să fiu expusă la domenii și idei diferite. Am ocazia să interacționez cu mulți oameni, să intru în universul lor și să absorb informații. Cel mai valoros pentru mine este că, prin ceea ce fac, pot aduce la lumină povești interesante, antreprenori vizionari și idei mărețe, care pot schimba lumea, la propriu, și care îi pot inspira și pe alții.

6. Un proiect cu care te mândrești și pe care l-ai realizat pe cont propriu.
Sunt recunoscătoare pentru toate proiectele la care am lucrat pentru clienții mei, știind că au fost mulțumiți. Dovada fiind încrederea pe care mi-o acordă atunci când mă recomandă mai departe și altor clienți.

7. O lecție importantă pe care ai conștientizat-o de când ești freelancer?
Freelancing will either make you or break you. Pentru mine a fost și este, în continuare, o călătorie care mi-a adus, în primul rând, dezvoltare pe plan personal, la nivel de mentalitate și raportare față de viață, în general.

8. Cum te motivezi când simți că lucrurile nu mai merg?
Îmi spun că toate dificultățile cu care vine la pachet freelancing-ul merită, pentru mine. Merită libertatea de a alege proiectele și oamenii cu care vreau să lucrez și de a-mi organiza programul așa cum e mai bine pentru mine.

9. Ce ți-ar fi plăcut să știi la început de drum și crezi că ți-ar fi făcut viața mai ușoară?
Ca să poți avea proiectele și clienții doriți, e nevoie să îți tratezi activitatea ca pe un business în adevăratul sens al cuvântului, în care, din păcate, toate departamentele (marketing, sales, contabilitate etc.) sunt conduse de un singur om, acela fiind tu, freelancerul. Nu m-am documentat înainte să lucrez pe cont propriu să văd tot ce presupune asta, am luat totul așa cum a venit, ceea ce uneori mi-a îngreunat parcursul.

10. Care-i planul de viitor, freelancer până la pensie sau..?
Da, îmi doresc să lucrez pe cont propriu toată viața, însă rămâne de văzut sub ce formă. În vara anului trecut, m-am înscris la Facultatea de Psihologie, având în vedere că sănătatea emoțională este un subiect important pentru mine. Plănuiesc să fac următoarea schimbare în carieră după ce finalizez pregătirea în domeniu, care va dura ani buni de acum înainte.

11. Spune-ne pe scurt ce servicii oferi și pentru ce ar putea să te contacteze oamenii?
Lucrez cu startup-uri și companii B2B (în special), din domenii variate: tech, mental health și nu numai. Serviciile mele sunt din sfera de comunicare corporate și PR: consultanță strategică de comunicare, brand awareness (cultivare și creștere), apariții în presă și media relations, realizare de content (interviuri, articole de blog), gestionarea reputației, însă, în funcție de amploarea proiectului, pot oferi servicii integrate de marketing, alături de alți specialiști iscusiți cu care fac deja echipă bună de mult timp. Mai multe detalii despre ce fac, aici.

12. Un mesaj de încheiere pentru antreprenorii care încă nu au curaj să lucrez cu freelanceri.

Freelancerii sunt, de cele mai multe ori, foarte buni specialiști pe aria lor, și aici mă refer în special la marketing, cu multele sale specializări. Eu sunt înconjurată de mulți oameni capabili, care nu doresc să își mai asume un rol full-time într-o companie și aleg să lucreze pe cont propriu, din varii motive. Oamenii aceștia știu ce fac, sunt autonomi, au experiență relevantă, au o abordare strategică și o gândire fresh, orientată spre găsirea de soluții, fiind o resursă perfectă pentru companii.

Pe Bianca o puteți urmări pe social media aici sau pe site-ul ei tale21.com

Articolul face parte din campania NO.MAD Boost.

Stories
[ March 27, 2023 by iunieta 0 Comments ]

Nae Șovăială: ne lipsește cultura discuției constructive în contradictoriu

Acum doi ani am avut parte de câteva ședințe de Argument Antrenament împreună cu Nae. La fiecare ședință îmi alegeam un subiect și o poziție, să găsesc argumente fie pro, fie contra. Creierul meu, care are obiceiul să zboare în zece direcții în același timp, s-a comportat cum era deja obișnuit: găseam mici și multe argumente pentru fiecare subiect. Așa mi-a explicat Nae, că eu când sunt într-o discuție contra mă comport ca o mitralieră, arunc cu motive din toate direcțiile. Partea bună este să reușesc să conving omul, partea rea este că omul pleacă confuz, nu-și mai aduce aminte de ce a fost exact convins. După ședințele cu Nae, am învățat ca înainte de fiecare întâlnire importantă, să-mi găsesc două motive mari pe care să le susțin. Te invit mai jos să citești povestea unui freelancer pasionat de cuvinte, gândire structurată și argumente. Povestea lui Nae Șovăială:

1. Spune-ne pe scurt care este evoluția ta personală și cum ai ajuns la Argument Antrenament? 

În clasa a 9a am început să mă duc la un club de dezbateri academice (debate). M-am aruncat cu totul în acest hobby în timpul liceului și al studenției pentru că a fost locul unde am găsit un trib care să mă accepte în toată dubioșenia mea. Am învățat să dau structură gândurilor, putere ideilor și ascuțiș vorbelor mele. Am mers la concursuri internaționale unde am argumentat pe teme legate de politici sociale, macroeconomie, etică și relații internaționale. Am devenit trainer de debate, am co-fondat Asociația Română pentru Gândire și Oratorie (ARGO) și am lua pe umeri responsabilitatea de a fi Director Național de Training pentru Asociația Română pentru Dezbateri, Oratorie și Retorică. În tot timpul acesta câștigam din ce în ce mai multe conversații și pierdeam din ce în ce mai mulți prieteni. 

În 2019 mi-am dat seama că e nevoie să fac o pauză și să regândesc lucrurile un strop. Mi-am luat un sabat în Germania, mentorat de fondatoarea celei mai mari companii de training de debate de acolo, și am găsit răspunsul pe care nu știam că îl caut. Aveam să construiesc un concept nou în care să mă lepăd parțial măcar de competitivitatea din debate, să păstrez gândirea structurată și vorbirea argumentată, și să adaug curiozitate și blândețe. Așa s-a născut Argument Antrenament – loc de antrenat instinctele argumentative constructive și de modificat atitudinea față de conflict verbal: de la una temătoare, la una curajoasă și explorativă.

2. Care este partea ta preferată din job-ul tău? 

Partea mea preferată e să văd cum i se fac omului din fața mea ochii mari și începe să dea din cap pentru că tocmai a avut un moment de evrika. Este extraordinar să vezi cum se învârt rotițele din capul cuiva care tocmai a înțeles un proces de comunicare obscur până la momentul acela. Bucuria persoanei care a învățat ceva de la mine mă încarcă teribil de mult. Asta se aplică și în contexte de grup, și în sesiuni 1-la-1, dar se resimte cel mai puternic în sesiunile individuale, pentru că acolo mă pot concentra pe o singură persoană și pot fi atent la progresul acesteia semnificativ mai mult. 

3. De ce crezi că au oamenii nevoie de serviciul pe care-l oferi? 

Pentru că noi, ca societate, nu avem exercițiul conversațiilor conflictuale cu miză. De mici am fost protejați și ținuți departe de discuțiile de la masă despre politică și religie și, prin urmare, nu am dezvoltat niciodată abilitățile necesare navigării genului acesta de conversație. Prin urmare, a devenit foarte greu să discutăm cu oameni care nu sunt de acord cu noi. Ne lipsește cultura discuției constructive în contradictoriu.

Nu cred că există o formulă magică sau trei pași simpli. Ca să ne îmbunătățim atitudinea față de conflict verbal, e nevoie de exercițiu. Ajută mult să fie exercițiu ghidat, cu feedback și debrief după, însă tot va cere timp. 

Speranța mea e că societatea noastră va evolua, cu pași mici dar siguri, spre una în care vom putea purta cât mai multe conversații în contradictoriu cu noduri în stomac cât mai mici și soluții găsite cât mai bune. 

4. Câte tipuri de argumente există și care crezi tu că sunt folosite cel mai des? 

Primul meu instinct e să răspund cu categorii academice: 

Există argumente cu raționamente deductive (unde dacă premisele argumentului sunt adevărate, concluzia e în mod cert adevărată), inductive (unde ne bazăm pe șiruri de informații ca să ajungem la  concluzia cea mai probabilă) și abductive (unde premisele ne îndrumă, doar, spre un răspuns).

Dintre acestea, credem că folosim cel mai des argumente deductive, când, defapt, folosim cel mai des argumente inductive și abductive. 

DAR, nu voi ceda instinctului de a povesti despre asta (acum) pentru că nu cred că aduce cea mai multă valoare.

Mai degrabă aș categorisi argumentele în două grupuri mari: argumente cu miză (în care suntem investiți emoțional) și argumente fără miză (unde ne pasă mai puțin dacă convingem sau nu pe ideea respectivă). 

Argumentele fără miză sunt cele pe care le construim, de obicei, de plăcere sau din curiozitate, Discuțiile populate de argumente fără miză pot să pară în cel mai bun caz relaxate, explorative și jucăușe. În cel mai rău caz pare că vorbim ca să ne auzim vorbind. Rareori discuțiile cu densitate mare de argumente fără miză se transformă în certuri.

Conversațiile populate de argumente cu miză însă au șanse mari să încingă spirite. E ușor să devenim defensivi și să trecem din asertivitate în agresivitate. E complet normal, pentru că avem ceva de pierdut. În cel mai rău caz conversațiile acestea devin certuri mari și înstrăinează participanții la conversație.  În cel mai bun caz însă, discuțiile acestea au șanse să ne apropie un strop de adevăr și să ne ajute să găsim niște răspunsuri care să ne facă să evoluăm ca indivizi, grup ori societate.     

5. Cât de legată este ascultarea de argumentare? 

E important să punem această întrebare în context: Dacă vrei ca argumentele tale să fie relevante pentru omul din fața ta, și ca discuția să fie constructivă, este obligatoriu să îți asculți (cu intenția corectă) colocutorul.

Zic cu intenția corectă pentru că uneori oamenii ascultă cu scopul de a răspunde / contraargumenta / ataca, și nu cu intenția de a înțelege.  

Ascultarea e vitală într-o conversație productivă pentru că orice proces de comunicare eficient se bazează pe alinierea la niște premise comune. De multe ori, conversatiile devin mlăștinoase pentru că cei doi participanți lasă implicite niște premise fără să se asigure că sunt de acord pe acestea. Ce urmează e o discuție plină de frustrări și „Nu înțeleg ce nu înțelege!”

6. Cum ne poate ajuta în viață sau business să știm să ne găsim argumentele? 

Toată lumea a trecut, cel mai probabil, prin experiența discuției câștigate imaginar în duș. E complet normal. În focul momentului stresul e mare, iar abilitățile noastre argumentative nu sunt la 100%. Dacă învățăm să nu lăsăm stresul să ne fie obstacol și să ne destructureze gândurile creștem șansele să putem purta conversațiile importante la momentul potrivit. 

Nu trebuie privit acest lucru ca unul belicos, ca „vreau să găsesc argumentele ca să te încui”. Lumea ar fi, pur și simplu, mai bună dacă am reuși tot timpul să transmitem precis ce e în mintea noastră. Asta înseamnă de cele mai multe ori „să îți găsești argumentele”: să traduci și să cristalizezi motivele pentru care tu crezi că ai dreptate într-un mod ușor de descifrat de partenerul de conversație.     

În viața personală poate însemna că reușim să purtăm discuții grele cu omul important de lângă noi sau cu familia. În viața profesională poate să însemne că reușim să explicăm eficient de ce o propunere a noastră merită implementată. Oricum ar fi, dacă îți poți găsi oricând argumentele, ai o calitate a vieții mai ridicată. 

7. Ce ne poți spune despre situațiile tensionate, cum ne găsim argumentele acolo? 

Dacă într-o situație tensionată nu reușim să ne găsim rapid argumentele, cel mai probabil e de la stres. Ne blocăm, devenim agresivi sau evazivi și parcă nu reușim să cristalizăm în cuvinte gândurile care acum două minute se formau coerent în capul nostru.

Prin urmare, unul dintre cele mai utile lucruri pe care le putem face e să ne schimbăm mindframe-ul din unul competitiv (trebuie să câștig această conversație) în unul explorativ (trebuie să port această conversație).

E ușor de vorbit despre schimbare de mindframe, dar dificil de pus în aplicare. Ce am descoperit că funcționează pentru mine (și pentru oamenii faini cu care lucrez) este să verbalizez niște întrebări care schimbă terenul de luptă de la conversație, la metaconversație (adică în loc să continui conversația, încep să discut despre discuție) . Și, evident, să mă opresc un strop, să stau cu mine, să respir și să număr până la 10.

Cea mai puternică întrebare care facilitează această schimbare de mindframe pe care o poți pune partenerului de conversație este: „Care sunt criteriile pe care ar trebui să le folosim ca să luăm decizia asta?

E o întrebare excepțională pentru că:

1. Schimbă cadrarea de la unul împotriva celuilalt (eu te conving pe tine), la unul împreună cu celălalt (luăm împreună o decizie), 

2. Oferă oportunitatea colocutorului meu să îmi arate rețeta sa de gândire. Pot fie să contest această rețetă și să propun modificări la ea (cred că ar trebui să luăm decizia uitându-ne la X nu la Y), fie să o accept și să încep să construiesc argumente bazate fix pe criteriile partenerului meu de conversație. Oricum ar fi, discuția se poartă.

E ușor să vorbești despre schimbare de mindframe în timpul unui conversații tensionate, însă e foarte greu de pus în aplicare, cel puțin fără practică și ghidaj – de asta eu lucrez 1-la-1 cu clienții mei. 

8. A existat vreun moment în care tu nu ți-ai găsit argumentele și cum a fost? 

Oh da. Om sunt. Au existat momente și există în continuare momente în care nu îmi găsesc argumentele. Tind să aibă legătură cu discuții cu miză mare, încărcate puternic emoțional.

Un exemplu bun e o conversație avută cu logodnica mea despre dacă ne mutăm din București sau nu. Avusesem discuția asta de multe ori și de fiecare dată parcă mi se bloca creierul când trebuia să explic elegant și rațional (așa cum știu să fac în general) de ce vreau să rămân în acest oraș. Și, evident, era foarte frustrant. Când știi despre tine că poți să comunici într-un anumit fel (și că mai și ții cursuri altora despre cum să comunice) te enervează când nu poți presta 100%. A fost greu câteva săptămâni până când m-am tratat ca pe un client și mi-am spus să am încredere în procesele care știu că funcționează. Am aplicat niște strategii de comunicare constructivă și, încet încet, m-am relaxat,am devenit mai elocvent, și am reușit să port o conversație mult mai productivă.

9. Un motto sau un citat preferat. 

„Conversațiile trebuie purtate, nu câștigate”. Asta e concluzia la care am ajuns după niște ani buni de câștigat conversații și pierdut prieteni. E ok să tratezi discuțiile ca un joc ce poate fi câștigat sau pierdut doar dacă persoana din fața ta știe și e de acord că ce faceți reprezintă doar un joc. 

În general însă, conversațiile ar trebui să fie instrumente care te poartă spre dezvăluirea unei părticici din Adevăr, nu scopuri în sine. Nu e nimic de celebrat dacă ai „câștigat” făcându-l din vorbe și închizându-ți partenerul, dacă în acest timp ai reușit să îl alienezi. 

10. Unde să te contacteze oamenii? 

Cel mai ușor sunt de găsit pe www.argumentantrenament.ro (ca să afle mai multe despre mine și despre ceea ce fac) și pe mail la argumentantrenament@gmail.com

Stories
[ February 25, 2022 by iunieta 0 Comments ]

Ligia Moise, psiholog clinician: Având grijă de lucrurile bune și frumoase, ne ajută să nu uităm de ce trebuie să luptăm împotriva răului!

Era ora șapte dimineața când mi-a scris un prieten că a început războiul. Mă așteptam să deschid știrile și să văd mai degrabă amenințări, decât flăcări. Dar, după cum știți deja, nu a fost așa. Mi-am lipit ochii de monitor și nu mi-a venit să cred că în anul 2022, când există TikTok și Instagram Reels, noi asistăm la un război la o aruncătură de băț. Și pentru că am tendința să las să se lipsească de mine evenimentele din exterior și să rămân blocată, am stat de vorbă cu Ligia Moise, psiholog clinician, și am întrebat-o cum să ne comportăm în astfel de situații.

1. Cum facem să ne calmăm stările de anxietate și panică când se întâmplă un război atât de aproape de noi? Cum facem diferența între un pericol real și scenarită? 
O stare de anxietate dusă până la paroxism într-un atac de panica este răspunsul la ceea ce se întâmplă în jurul nostru și, de cele mai multe ori, datorită fricii, supradimensionăm evenimentele și încep să ni se pară greu de dus.  Singurul lucru pe care putem să-l facem în asemenea situații este ancorarea în realitate și anume că astăzi, 25 februarie, 2022 nu se întâmplă nimic în România. Este pace și soare, și la realitatea asta ar trebui să mă raportez, nu la altceva. Dacă ne este frică că Rusia va ataca România este nerealist, riscul ar putea fi pentru țările baltice, nu pentru noi.  Da, există o situație nefavorabilă unei vieți normale. Dar asta nu înseamnă că noi acum trăim într-o situație periculoasă.

2. Ce să le spunem prietenilor sau celor apropiați care sunt mai catastrofici? 
Nu, nu suntem într-o situație normală, nu mai suntem de doi ani. A trebuit să ne adaptăm cu totul. Nu mai putem să definim realitatea în aceeași termeni. Dar putem să ne raportăm și la acele puține lucruri bune, cum este o discuție cu un prieten care vrea să mă ajute să am o stare mai echilibrată. 
O minte plină de niște gânduri care nu au legătură cu realitatea, nu va fi prea de ajutor. Și hard-ul nostru oricând de dezvoltat ar fi, nu funcționează cu atâtea ferestre deschise, ar trebui să mai închidem din ferestre.

3. Ce să facem ca să ne încurajăm? Și că nu intrăm într-o zonă de viitor trist și macabru. 
Tot ce avem de făcut în situații speciale este să ne concentrăm pe fiecare pas și astăzi, pentru că dacă trăim terifiați înainte să ni se întâmple lucruri grele, nu facem altceva decât să ne epuizăm înainte să se întâmple. Iar, dacă doamne ferește, se întâmplă ceva rău, ne găsește cu o minte plină, încărcată, nefiind pregătiți să luăm decizii. Încercați să vă deconectați de la știri, trebuie să învățăm să facem lucruri care să fie niște pauze de la aceste evenimente la care suntem martori.  Copiii ar trebui feriți de știri și ar trebui să le fie amintit că sunt în siguranță, chiar să folosim expresia: “Dragul meu, cât timp ești lângă mama și tatăl tău, noi vom face tot ce putem ca să fii în siguranță”
Da, realist există o problemă într-o țară apropiată. Dar o să ne adaptăm, văzând și făcând. 

4. Tu cum ești de când a început războiul, ce ai făcut?
Eu personal nu sunt speriată, ci tristă, că nu am înțeles încă că nu este necesar să ne facem rău. De când am văzut știrile, am început să-mi aduc puțină bucurie, mi-am cumpărat flori, am continuat să scriu la cartea mea, am continuat să scriu pe blog. Continui să trăiesc ca și până acum, având undeva tristețea că nu am încetat să ne facem rău.

Știți de ce trebuie să ne vedem de viață? Pentru că având grijă de lucrurile bune și frumoase, ne ajută să nu uităm de ce trebuie să luptăm împotriva răului. Trebuie să ne punem flori în casă, să-i înconjurăm pe cei dragi cu iubire. Trebuie să facem tot ce este bun și frumos, pentru ca nu cumva vreodată să uităm motivele pentru care trebuie să luptăm împotriva răului.

Pe Ligia o găsiți aici. Mulțumim!

Stories
[ December 1, 2021 by iunieta 0 Comments ]

Erika Popliceanu: “Nu am timp este o poveste pe care ne-o spunem automat”

Duminică, 5 decembrie, organizez împreună cu Erika un workshop despre mindset și claritate pentru freelancerii și antreprenorii care simt că nu știu ce să facă în 2022, care nu au încă un plan clar și o direcție cu obiectivele lor. Începem de la identificarea valorilor, apoi în funcție de asta facem un vision board împreună și un plan clar. Mă bucur că am invitat-o alături de mine pe Erika, are o blândețe care mă inspiră și un mod strategic de a privi lucrurile. Pe Erika am întâlnit-o anul trecut în decembrie când am fost colege la un curs de setare a obiectivelor, finalul de an ne-a adus iar împreună, fiind iar colege la un curs mai complex despre care o să vă povestesc curând. Erika a crescut enorm în 2021 și mi-a făcut plăcere să-i urmăresc evoluția pe Instagram, unde a reușit în câteva luni să strângă o comunitate de peste 3000 de oameni pasionați de planificare. În articolul de față o să afli cum se raportează Erika la timp, care este problema pe care o întâlnește cel mai des la creativi când se apucă de planificare și ce recomandă oamenilor care se apucă acum pentru prima dată de planificare.

  1. Cum arăta viața ta înainte să descoperi planificarea? 

Eu mi-am organizat dintotdeauna timpul și pașii, dar felul în care am făcut asta s-a schimbat în timp, pe măsură ce rolurile mele se schimbau.

Uitându-mă în urmă, au fost perioade în care plănuiam doar câte o chestie mare pe an (sau chiar mai mulți ani) și aveam liste de to-do zilnice plecând de la acel lucru mare. Provocarea era să găsesc timp pentru el printre toate celelate lucruri ce veneau din exterior, stabilite de alții. Asta se întâmpla, de exemplu, în anii de studenție și, mai apoi, în primii mei ani de catedră la Universitatea de Arhitectură și Urbanism “Ion MIncu”.

Când a apărut familia, am făcut planuri în doi, iar când a venit fiul meu cel mare am spus că voi sta cu el primii 2 ani și totul a fost pus pe hold, însă cu asumare.

Cu toate astea, mereu au existat perioade când simțeam că nu am timp pentru tot ce vreau să fac și veneau multă frustrare și încrâncenare. Intensitatea frustrării a scăzut în timp, pentru că acum 9 ani jumate, trecând printr-un moment foarte greu, am simțit și am văzut că poți face tot ce vrei, chiar și în cele mai negre zile, dacă îți dorești asta cu adevărat. Și că nu am timp este o poveste pe care ne-o spunem automat și că totul ține de priorități. Știu că sună a clișeu, dar când simți asta pe pielea și timpul tău, abia atunci capătă sens, iar sensul e diferit pentru fiecare.

2. Timpul este cea mai importantă resursă pe care o avem. Și cu toate astea nu prea se întâmplă să-l folosim cu prezență, care crezi că este motivul pentru care simțim că niciodată nu ne ajunge timpul? 

Un prim răspuns ar fi acela că vrem să facem prea multe chestii acum. Dar cine sunt eu să judec ce înseamnă mult și prea mult pentru altcineva?

Așa că aș spune că senzația că nu ne ajunge timpul vine din faptul că, într-o lume în super viteză și permanentă competiție, vrem să ținem pasul cu toate și să dovedim constant ce și cât știm și putem să facem. Și facem lucruri, de dimineață până seara, adesea simțind că nici nu am făcut mare lucru. Iar asta eu cred că vine din faptul că neglijăm cea mai importantă resursă pe care o avem, dar care nu e timpul, ci noi înșine.

Când încetinești puțin ritmul, când îți iei un răgaz să te gândești cât din ce faci zilnic te susține, atunci începi să vezi lucrurile mai clar: Unde alerg? După ce alerg? Ce e important pentru mine? Pentru ce mă dau dimineața jos din pat? Cum mă pot susține să fac ce e important pentru mine? Care e lista priorităților și eu unde sunt în lista asta?

3. Cum ai reușit tu să ajungi la planning artist?

The planning artist e ce am scris în bio-ul de instagram că sunt eu, Erika de la plan.clar, și e o expersie care simt că face punte între cele două laturi ale mele: cea creativă, artistică și cea organizată.

Am ales să-mi spun așa din două motive: e un mesaj către creativi că e posibil să fii creativ și să-ți planifici pașii, dar e și o distanțare pe care mi-o doresc față de cuvinte precum expert sau consilier. Nu rezonez cu niciunul dintre ele pentru că le asociez cu perioada în care am lucrat într-un minister și pentru că ambele sunt încărcate de așteptări; așteptări că răspunsurile și soluțiile pe care le cauți le pot obține de la un expert. Eu nu am și nici nu vreau să am toate răspunsurile și soluțiile, pentru că cele mai valoroase răspunsuri și soluții vin din interiorul fiecăruia. Și atunci ce pot și vreau să îmi asum că fac e să ghidez oamenii spre propriile răspunsuri și soluții care să îi ajute să-și pună claritate în planuri, prin intenție și organizare.

4. Cu ce le-ai recomanda freelancerilor să înceapă dacă și-ar dori mai multă planificare în viața lor? 

Să înceapă cu un răgaz de gândire: de ce vor mai multă planificare în viața lor? Care e nevoia din spatele acestei dorințe de schimbare? E ceva ce vine din ei sau vine ca o presiune (chiar și subtilă) din exterior?

Apoi să dea puțin timp și spațiu mental acestei schimbări, în termeni de dezvățare și învățare: trebuie să te dezveți de a face lucrurile ca până acum pentru a putea face loc învățării de moduri noi de a face lcrurile de acum încolo.

5. Există mituri care spun că o viață planificată înseamnă mai puțină creativitate, ce părere ai despre asta? 

Pentru mine planificarea înseamnă strategie și rezolvare de probleme, pe care nu le văd posibile fără creativitate. Însă, dacă pici în capcana blocării fiecări ore din zi cu chestii de făcut din nevoia de eficiență și productivitate, atunci acolo nu prea mai e loc de creativitate și e o discuție separată.

Primesc adesea întrebarea asta și răspund printr-o invitație la un exercițiu de imaginație: Gândiți-vă la un perete de cățărare, plin de prize. Ideea e ca pornind de jos să ajungi sus, dar ești liber să alegi prizele de care te folosești. E ca un plan, nu? E rigid? Eu văd creativitate și libertate de alegere și de mișcare. Voi ce și cum vedeți?

6. Cum arată ritualul tău de planificare? Planifici lunar, săptămânal, zilnic? Ai metode diferite pentru viața personală și cea profesională?

Stabilesc pentru fiecare an maxim 3 obiective, dar nu le văd și nu le tratez ca de sine stătătoare, ci în relație unele cu altele pentru că eu sunt actorul și resursa principală pentru toate. Și nu e mereu la fel, au fost ani când a existat un singur focus.

Și pentru chestiile personale, la fel ca pentru cele profesioanale, planific venind dinspre an (sau ani, dacă e cazul) spre lună, săptămână și zi.

Am mai multe momente de conectare cu ceea ce se întâmplă din ceea ce mi-am propus, trecând practic, la final de săptămână și lună prin același set de întrebări: Care au fost pașii (zilnici sau nu) propuși / stabiliți? Ce a mers? Ce nu a mers?  Ce urmează? Aici e cu multă introspecție și în funcție de răspunsuri pot estima cum arată săptămâna ce urmează sau pot chiar schimba termenul dat anterior pentru ceva anume.

7. Un gând pentru cei care încă nu sunt convinși că vor să înceapă planificarea. 

Dacă nu sunt convinși încă să înceapă planificarea, poate că nu e încă momentul să facă asta și atunci singurul gând e să nu se lase presați din exterior de ideea că planificarea e soluția tuturor problemelor sau provocărilor.

Însă dacă sunt printre ei din aceia care ar vrea, dar ceva îi ține în loc să facă un prim pas, atunci pentru ei las ca și gând ce am răspuns puțin mai înainte:

Să înceapă cu un răgaz de gândire: de ce vor mai multă planificare în viața lor? Care e nevoia din spatele acestei dorințe de schimbare? E ceva ce vine din ei sau vine ca o presiune (chiar și subtilă) din exterior?

Apoi să dea puțin timp și spațiu mental acestei schimbări, în termeni de dezvățare și învățare: trebuie să te dezveți de a face lucrurile ca până acum pentru a putea face loc învățării de moduri noi de a face lcrurile de acum încolo.

Cu Erika ne vedem pe 5 decembrie la workshop-ul intensiv de mindset și claritate pe care-l ținem împreună.

Stories
[ November 3, 2021 by iunieta 0 Comments ]

Ionela Stoica, food photographer: făceam prea puțină mișcare, rezultatul fiind un creier obosit într-un corp odihnit

Am ajuns la ultimul articol din seria pe care am pregătit-o despre obiceiurile freelancerilor din comunitate. Timp de o lună i-am cunoscut pe Paul, Mihaela, Camelia, Dima și povestea mea, astăzi în lumina reflectoarelor este Ionela, un om pe care-l admir enorm pentru perseverență, creativitate și sinceritatea cu care își trăiește viața. Vara aceasta, Ionela și-a împărțit pasiunea pentru sărit coarda cu noi, iar multe dintre serile de vară ni le-am petrecut în parcurile din București învățând să sărim. M-a surprins să-i văd seriozitatea cu care abordează un sport pe care noi toți din jur îl consideram copilăresc, am învățat atunci de la ea că, prin perseverență, poți duce și un simplu obicei la rang de artă. Săritul de coardă nu doar a disciplinat-o, dar i-a schimbat corpul, energia și starea de spirit.

  1. Spune-mi câteva lucruri despre tine. Cu ce te ocupi și ce îți place cel mai mult din ceea ce faci? 

Sunt Ionela sau Pupile Gustative, food photographer de 6 ani cu valențe și către partea de food styling. Cel mai mult îmi place senzația, thrillul ala de la începutul unui nou proiect când toată lumea este entuziasmată și curg ideile, iar oamenii sunt receptivi, ceva ce am observat că se schimba spre final. Și-mi mai place când mi se dă mână liberă să experimentez, nu zic că nu apreciez un brief bine scris în care mi se comunică clar cu subiect și predicat ce așteptări există de la ședința foto, dar este ceva înalțător când cineva îți spune: “Merg pe mâna ta!”

2. Ai o rutină de dimineață? 

Am, firește, căci în ce haos am fi dacă nu am avea rutina la care să ne întoarcem pentru liniște și siguranță. Așadar rutina mea de dimineață arată așa: trezit în jur de 7:30 – 8:00 (fără snooze, da, sunt unul din oamenii aia!:)), cafea, citit niste știri, mâncat un mic dejun bogat și făcut planul pe ziua respectiva.

3. Cum te motivezi în zilele în care nu te simți productivă sau nu ai chef? 

În funcție de cât de mult arde ce am de făcut, decid dacă fac o sforțare sau o amânare. Cred că nu trebuie să intru în detaliu când vine vorba despre amânare, dar când trebuie să fac lucruri, pentru că ce să vezi în viață mai trebuie să facem și lucruri care nu ne fac plăcere. Încerc o schimbare de narativă, în loc de : “Azi trebuie să pregătesc ședința asta foto și nu am chef.” îmi spun: “Am ales să fac acest job, acum 5 ani aș fi fost foarte bucuroasă de ocazia care mi se da, vreau să fac o treabă bună în condițiile astea (nu am chef) și am parte de o provocare“. Practic, schimb narativa din: “Nu am chef, nu îmi place…” în “ok, o să o iau ca pe o provocare.”

Și regula doi, cea mai simplă și preferata mea” “the 5 minutes rule”, fac ce nu am chef să fac timp de 5 minute, dacă după 5 minute eu sunt tot acolo, e ok, o las pe mâine, dar în majoritatea cazurilor pofta vine mâncând.

4. Ne-ai povestit că anul trecut, în pademie, ai introdus obiceiul de a sări coarda. Cum ai ales acest sport, de câte ori îl practici și ce schimbări a produs în viața ta? 

Da, de la începutul anului am început să sar coarda, dar cred că interesul pentru sport mi s-a accentuat de acum doi ani, datorită traseelor pe care le făceam pe munte. Așa am făcut cunoștință cu stare de bine pe care o am după sport. Despre sport am mai învățat și din creșterea câineului meu, Bruno. La el am observat că un câine liniștit este un câine care are îndeplinite nevoile psihice (adică să-l pui să-și folosească creierul) și nevoile fizice – mișcare. Am făcut această paralelă cu viața mea și mi-am dat seama că am niște lacune pe parte de îndeplinit nevoile fizice, făceam prea puțină mișcare, rezultatul fiind un creier obosit într-un corp odihnit, nu iese bine nici inversul. Este nevoie de echilibru între cele două. Așadar ăsta a fost primul pas. Apoi din scroll în scroll am dat peste acest sport – săritul de coarda, care m-a prins de la primul video. Adică imaginea mea despre acest sport se reducea la ce faceam în copilarie, doar că este mult mai mult de atat, ca și stiluri de sărit, trick-uri sau combinații de trick-uri. De la începutul anului și până acum am învățat câteva lucruri importante din sărit:

  • Asculta-ți corpul când spune că-l doare, nu forța, creșterea nu este liniară (niciodată) – pauzele și momentele de respiro fac parte și sunt esențiale în procesul de învățare.
  • Procesul fără doar și poate va fi mereu asta: ești prost la ceva – exersezi – devii mai bun, o iei de capat.
  • Master and be comfortable with your basics – înainte de orice altceva.

5. Ai alte obiceiuri pe care le-ai mai introdus sau ai în plan să le introduci? 

Da, am început de curând să merg la sală pentru antrenamente cu greutăți – dar asta este o poveste despre feminism pe care o spunem altadată.:))

6. Un gând pe care îl ai atunci când spui “motivație”.

Când crezi că nu mai poți, mai poți puțin.

Fotografie realizată de Cristina Voinea, freelancer fotograf din comunitatea NO.MAD căreia îi poți scrie aici.