Freelancingul poate fi ca un maraton. La început ești entuziasmat, apoi începi să simți oboseala și frica, iar, în final, cauți motive să continui sau să renunți. A patra ediție NO.MAD Talks va fi despre modul în care ne găsim motivația să continuăm atunci când corpul și mintea cedează, despre cum putem să folosim disciplina ca armă secretă pentru a ajunge la performanță și despre rutină ca strategie folosită în avantajul nostru.
La această ediție îi vom avea alături de noi pe Andrei Rosu, Veronica Soare și Ciprian Muntele, trei oameni care s-au autodepășit și au reușit să facă performanță în sport și nu numai.
Sportiv de anduranță și multiplu recordman mondial, fiind primul om care a alergat 7 maratoane și 7 ultramaratoane pe cele 7 continente. De asemenea, împreuna cu echipa Atlantic4 deține recordul pentru cea mai rapidă traversare a Marii Negre într-o ambarcațiune cu vâsle și recordul pentru cea mai rapidă traversare a Oceanului Atlantic într-o ambarcațiune de 4 oameni propulsata exclusiv de vâsle. A participat la cele mai dure competiții din lume, iar acum el este speaker, antreprenor, activist și fondator al comunității 42kRosu, pentru oamenii care vor să își schimbe stilul de viață sedentar cu unul mai activ și sănătos.
Storyteller, funderaiser și omul care crede în minuni. Veronica este o persoană blândă și senină iar dacă o urmărești pe Facebook, unde își povestește viața, o să înțelegi de spunem asta. Veronica a mers de trei ori pe Camino de Santiago, iar în 2016 a stat 40 de zile, timp în care a parcurs pe jos 910 de kilometri. A făcut această călătorie cu scopul de a aduna bani pentru Asociaţia Inima Copiilor, care are în grijă copii cu afecţiuni cardiace. Veronica o să ne spună ce a însemnat călătoria pentru ea, cum s-a motivat și ce a făcut-o să continue.
Om de radio, biciclist, iubitor de sarmale și de povești. De anul acesta i se spune și Muntele Ironman pentru că a reușit să termine una dintre cele mai dificile competiții sportive. Drumul lui de la înscriere, antrenare și participare a fost presărat cu multe ore de antrenament, accidentări și schimbarea stilului de viață. Cum l-a ajutat disciplina să devină Ironman, o să aflăm la eveniment
Cauza acestei ediții este Dragoste în Acţiune, on ONG care ajută familile și copiii nevoiași din Vaslui cu îmbrăcăminte, alimente, consiliere, electrocasnice. Tot ce au nevoie pentru a le face viața puțin mai bună. Donațiile se pot face aici: http://www.dragosteinactiune.ro/ sau direct către Magda Săvuică – RO22BRDE445SV97840704450 Savuica Magdalena