Jurnal de freelancer acasă: în izolarea mea e atât de frumos încât v-aș invita în vizită

În izolarea mea e atât de frumos încât v-aș invita în vizită. Dar nu chiar în perioada asta.

Nu mai știu în a câta zi de izolare mă aflu, cred c-am depășit două săptămâni dar deja nu mai țin cont de asta. Și încerc, pe cât posibil, nici să nu mă gândesc câte vor mai fi.

Locuiesc singură și nici pisică nu mai am de mai bine de jumătate de an. Am mai avut perioade de lucrat de-acasă deci asta nu m-a speriat prea tare, iar însingurarea am luat-o mereu ca pe un cadou, nu ca pe o pedeapsă. Nu știu cum va funcționa pe termen lung, dar deocamdată perioada asta pentru mine e mai degrabă una pozitivă.

Am început cu o curățenie generală prin casă. Dacă la birou ieșeam la pauze de țigară, acasă îmi iau câte o pauză de șters praful pe un raft, aranjat cărțile pe altul. Ok, e posibil să fi exagerat, mai ales în primele zile – am rearanjat mobila prin casă, am spălat tot ce se putea spăla, am făcut curat în debara și în lada patului. Miroase totul a curat și asta îmi dă un sentiment foarte plăcut.

Deși am biroul și colțul meu de lucru de mult stabilite, în perioada asta mi se pare prea întunecat, așa că m-am mutat de câteva zile în bucătărie. Lucrez cu un pahar de vin în preajmă. Nu beau mai mult de două pe zi, dar oricum e mai mult decât aș fi făcut-o în mod normal. Îmi iert asta. La fel cum mi-am iertat și excesele alimentare. Au durat vreo 5 zile, după care am trecut și peste asta.

Îmi trec pe to do list fiecare mărunțiș doar pentru încântarea de a șterge după ce am făcut ceva, chiar și articolul ăsta l-am listat și abia aștept ca la final să-l tai. Mă încalț în pantofi cât timp lucrez. Și așa aveam multe perechi pe care trebuia ”să le port prin casă până se lărgesc puțin”. Am multe perechi de pantofi, le-am descoperit la curățenia în debara, așa că zilnic încalț alții.

Mă schimb de haine de 2 ori pe zi: dimineața mă trezesc în continuare în jur de 7, ora mea obișnuită. Diferența e că acum îmi permit să mai lenevesc în pat o oră – citesc câteva pagini, butonez telefonul. Îmi fac patul. Mă îmbrac ”de zi”, fac cafeaua și m-apuc de lucru. Pauzele lungi și dese, cheia marilor succese – de masă, de dat cu mopul, de șters oglinda din baie, de pedalat pe bicicletă, de exemplu. Pe la 6-7 seara îmi fac un duș și-mi schimb iar hainele, e modul meu de a mă trage de mânecă că am terminat pe ziua de azi. Doar dacă nu intervine ceva.

Serile sunt favoritele mele. Citesc, m-am reapucat de împletit. Vorbesc mai des și mai mult cu prietenii, pe parcursul zilei dar mai ales seara. Câte 2-3 ore le petrec la telefon și-mi place asta enorm. Niciodată nu mi-a plăcut atât de mult să vorbesc la telefon ca acum. Și de fiecare dată îl țin pe speaker, îmi face bine să aud alte voci prin casă, e ca și cum aș primi vizite. Și-am început să folosesc și videocall-ul pe care îl detestam. Nu e așa de rău.

Am mereu aprinsă o lumânare parfumată și o candelă cu ulei parfumat. E posibil să fie de la faptul că am citit că dispariția mirosului este unul dintre semnele infectării și vreau să mă verific mereu. Sau pur și simplu pentru că-mi place să miroasă frumos în casă și n-am mai ieșit de mult după flori.

Uneori, seara, ”ies la teatru” cu fetele, la unteatru. Aseară am ”ieșit” la Gala Premiilor Superscrieri, de exemplu.

Dansez. În fiecare seară. Nu mi-am propus, a venit natural. Uneori și pe timp de zi. Las aici câteva melodii și dacă nici una dintre ele nu vă face să dansați înseamnă că eu chiar am o problemă:

Apropo de asta cu dansatul, ascult multă muzică. De când mă trezesc și până adorm se aude muzică la mine în casă, asta e ceva nou. Folosesc o boxă care stă în camera alăturată și-mi coordonez playlistul din telefon. Abonamentul premium de la Spotify își face treaba mai bine ca niciodată. Am trecut prin muzică franțuzească, muzică fado și mai nou jazz balcanic. Absolut superb.

Dacă în prima săptămână ieșeam aproape zilnic la magazinul din colț, am început să răresc ieșirile. N-am mai ieșit de 4 sau 5 zile. Dacă văd că-mi lipsește ceva notez pe o listă și mă descurc cu ce am. Amân momentul cumpărăturilor cât de mult pot.

Televizorul îl deschid odată la 3 zile. Mă informez zilnic de pe Pressone și Libertatea și sunt atentă la cele două ore când se fac updateuri. Mi se pare important să știu unde suntem, dar nu exagerez. Aventura televizorului mă panichează puțin dar cred că e necesară, de asta o și întreprind, dar în doze mici. Îmi vin alarme Biziday dacă se întâmplă ceva notabil.

Mi-am făcut planuri pentru zilele ce vin să nu mă sperie prea tare ideea izolării pe termen lung: am o listă lungă de filme de văzut, conturi pe 3 platforme. Mi-am pus pe un raft separat cărțile ”de citit”. Am salvate câteva rețete pe care vreau să le încerc. Poate am noroc și găsesc cândva și drojdie, cine știe? Vreau să lucrez la site-ul badunicorn.ro pe care l-am tot amânat din lipsă de timp. Acum că am amintit asta va trebui să o și fac ca să nu creez așteptări. Vreau să scriu mai mult, am multe texte începute și neterminate, poate iese ceva din ele. Poate chiar o să-mi pun în funcțiune blogul primit cadou acum 3 ani. Vreau să pictez. Am de mult și acuarele, și pânză. Talent n-am avut niciodată, dar îmi place să amestec culorile. Acum voi avea ocazia.

Am redus mult cheltuielile de când nu mai ies în oraș, gătesc și-mi fac singură cafea. Cred că la jumătate. Mă gândesc că banii cu care aș supraviețui în mod normal 2 luni îmi ajung pentru 4. Așa că nu las nici panica anulării de proiecte să mă cuprindă. Nu încă. Ne-am pus filmele online pe https://vimeo.com/badunicorn și sperăm ca oamenii să-și cumpere bilete. Unii au făcut-o deja. Fiecare bilet vândut într-o zi e un alt motiv de optimism. Le caut, ce-i drept. Dar cred că asta ar trebui să facem toți în aceste zile. Să ne căutăm motive pentru a fi optimiști dar să rămânem conectați și informați.

Monica Felea este Co-Owner Bad Unicorn, mic butic de distribuție a filmelor de artă și PR Cultural.