fbpx
View cart “PsihoFitness: 10 ședințe 1 la 1” has been added to your cart.

MEro – Monetizează-ți talentul

500 lei

Ca artist, creator, freelancer creativ de câte ori ai fost întrebat dacă ești sigur că poți trăi din arta ta? De câte ori ai auzit expresia „arta nu ține de foame”? De câte ori ți s-a sugerat să îți iei un „job adevărat”? Dacă răspunsul e „măcar o dată” (la oricare dintre aceste întrebări), atunci am pentru tine un cadou potrivit. Am conturat programul MEro – Monetizează-ți talentul deoarece cred puternic că e posibil să faci ce îți place. Și să și trăiești bine din asta.

Sunt Augustina și te invit să petrecem 5 ore intense și la obiect pentru a descoperi alternative de a-ți face talentul profitabil. Am lucrat în ultimii 10 ani în comunicare. Și am avut norocul să mă implic în numeroase proiecte educaționale și culturale. Aceste experiențe m-au ajutat să îmi schițez viziunea viitorului pe care mi-l doresc. Un loc unde artiștii, creativii și creatorii sunt susținuți să aibă vieți profesionale prospere.

Așadar, mi-am pus la bătaie toată experiența mea de până acum (în PR, instituții culturale, ONG-uri și proiecte educaționale) și am construit un program de 5 ore în 3 etape. Un program dedicat artiștilor, creativilor și creatorilor care își doresc să descopere alternative să se finanțeze.

În ce constă programul

Etapa de explorare – Cine ești? La ce muncești cu drag și spor?

2 ore de lucru 1 la 1 în care scoatem împreună la lumină cât de multă informație posibil despre unde te afli acum și unde îți dorești să te îndrepți.

  • Ne concentrăm pe îndeletnicirile tale creative: atu-uri, cunoștințe, abilități, experiențe;
  • Prin intermediul unui set de întrebări de ghidaj, punem degetul pe lucrurile care te stresează sau care ar putea merge mai bine;
  • Explorăm aspectele financiare și lucrative ale muncii tale, precum și direcții posibile de dezvoltare a lor. 

La finalul acestei etape vei fi nu doar mai încrezător în talentele pe care le ai, ci vei avea și mai multe opțiuni posibile pentru a le face principala ta sursă de venit. Vei avea, într-o descriere mai plastică, un portret al super-eroului care ești și o hartă a traseelor posibile pentru aventurile tale viitoare.

Etapa de planificare – Ce drum te entuziasmează?

2 ore de lucru 1 la 1 în care formulăm câteva obiective clare și listăm un set de acțiuni posibile pentru atingerea lor.

  • Cu super-puterile tale și direcțiile posibile la îndemână, formulăm împreună 2 obiective clare și măsurabile pe care ești confortabil și entuziasmat să le faci să se întâmple.
  • Pentru fiecare dintre ele, eu te voi ghida să stabilești și acțiunile care te vor duce la îndeplinirea lor cu succes.

Cu ghidaj din partea mea pentru a clarifica și simplifica informația cea mai importantă, la finalul acestei etape vei avea o listă de pași gata să fie urmați pentru a-ți monetiza talentele la maxim. Dacă vrei, vei primi și desfășurătorul a celor 2 aventuri profesionale în care îți asumi să te îmbarci.

Etapa concluziilor

Într-o sesiune finală de aproximativ 1 oră ne uităm la întregul proces, tragem o serie de concluzii despre cum ne-am simțit și, opțional, facem planuri de continuare a colaborării.

Bonus: eu mă voi ocupa ca înainte de sesiunea finală să primești un material care să reflecte călătoria ta în program și o listă de resurse care să îți fie utile în implementarea acțiunilor pe care ți le-ai propus.

Câteva lucruri cu care te-ai putea alege la finalul programului:
  • O idee mai clară de care sunt abilitățile vandabile pe care le ai
  • O serie de opțiuni de alternative financiare (finanțări, modalități de fundraising, idei de produse/servicii, etc.)
  • Idei de oameni și proiecte resursă cu care să colaborezi
  • Un partener cu care să schimbi idei (asta-s eu :D) 
  • Posibilitatea de a continua cu o etapă de implementare pentru care să ai, deja, și un partener.

Fă-ți cadou ție sau unui prieten artist încrederea că poți avea o viață profesională creativă și profitabilă!

Investiția ta: 500 lei

Pentru a achiziționa pachetul MEro – Monetizează-ți talentul, o poți contacta pe Augustina la: augustinamvasile@gmail.com.

Mai multe experiențe în hârtie de cadou aici.