Să fac totul singur: cel mai mare mit în freelancing
Ne dăm demisia să facem totul singuri, iar apoi ne prăbușim sub grămezi de task-uri. Contabilitate, munca de zi cu zi, promovare, plus grijă pentru sănătate, viața personală, alimentație, sport. Pare o muncă de robot, probabil și ChatGPT s-ar simți copleșit dacă l-am întreba cum se poate descurca cu totul.
Ce credem că este normal? Să ne zbatem, să muncim până la epuizare, să fim pe baricade și să ne sacrificăm sănătatea ca să dovedim că putem, să am reușit, că suntem un freelancer / antreprenor dedicat. Mai ales în România, unde avem amprenta comunismului și ce am învățat de la părinți: că nu e bine să avem încredere și să colaborăm.
De ce ne este frică de colaborare?
- Comepetiție
- Atașament față de responsabilități
- Ego
- Nevoia de a ne demonstra capacitățile
- Dependența de muncă
- Dependența de a demonstra cine suntem prin muncă
- Judecata – îi judecăm pe ceilalți că sunt mai slabi ca noi
Așadar am enumerat mai sus o parte dintre rănile noastre la nivel personal care se reflectă clar în modul în care lucrăm sau alegem să colaborăm. Normal că atunci când alegi să nu colaborezi, ca atunci când alegi să nu fii într-o relație, alegi într-un fel confortul. Când ești doar cu tine într-o cameră, nu te mai deranjează nimic din exterior. Dar când începi deja să ai colegi sau să implici mai mulți oameni în proiectele tale, apare disconfortul. Pentru că vrei, nu vrei, creșterea trece prin disconfort, prin renunțare la lucrurile pe care le știai cândva.
Eu am învățat enorm de multe lucruri despre mine prin colaborările cu ceilalți oameni și mai ales gestionand o comunitate, ca NO.MAD. Mi-am dezvoltat răbdarea, înțelegerea, compasiunea față de oameni. Am înțeles cum să iau decizii mai bune, mai calculate, cea mai mare lecție însă este disciplina și responsabilitatea față de oameni.
Cum să faci primii pași către o colaborare?
- Fii clar în acțiuni și asumă-ți sarcinile
- Dacă poți, alege-ți colaboratori cu valori similare
- Ai grijă ca fiecare rol să fie clar
- Setează așteptările clare
Ce tipuri de colaborări poți avea ca freelancer?
- Cu clienții tăi
- Cu alți freelanceri care să te ajute în munca
- Cu parteneri de proiecte
O să dezbat puțin punctul trei și anume, cum dezvolți colaborări cu parteneri de proiecte și de ce?
Tu, ca freelancer sau om care lucrează pe cont propriul, ai acum tot timpul din lume să inițiezi proiecte care îți aduc bucurie și, bineînțeles, și bani. Cum poți face asta?
- Alege ideea pe care vrei să o dezvolți
- Fă o mică schiță de business – ce nevoie ai de resurse umane, ce știi tu să faci?
- Caută oameni cu care poți colabora și puteți lucra la idee împreună
De ce să faci asta? Este un nou pas spre evoluție, îți diversifici sursele de venit, nu mai aștepți să-ți bată clienții la ușă, faci pași spre colaborare și vezi cum se simte asta pentru tine.
Dacă îți cauți oameni cu care să colaborezi și nu știi de unde să începi, te invit să devii membru în comunitatea NO.MAD. Așa vei avea ocazia să cunoști periodic oameni cu aceleași valori și interese, și să dezvolți viitoare colaborări. Detalii aici.