fbpx

No products in the cart.

No products in the cart.

Solo Travelling: mini-poveşti NO.MADe

Pe unii îi sperie, pe alţii îi entuziasmează. Solo travellingul e însă unul dintre lucrurile alea de făcut într-o viaţă de om, mai ales când îţi permiţi să-ţi iei laptop-ul la subraţ şi să pleci cu lucrul prin lume. 

Se aude că e incitant şi neliniştitor pe alocuri, provocator şi transformaţional, o experienţă menită să te crească într-un fel în care nimic altceva nu o face. Dar dincolo de acest „am auzit că” am vrut să vedem exact cum se simte la modul real solo travelling-ul. 

Drept care am făcut din el temă centrală şi a NO.MAD Newsroom, newsletter-ul nostru şi cel mai aplicat de pe internetul mare. Apoi, ne-am pus pe întrebat oameni din comunitate, obișnuiți să o ia la picior pe cont propriu. Ca să aflăm de la ei de ce merită şi cum se face.

Şi iată ce ne-au zis no.mazii noştri!

Pe unde ai hălăduit şi ce te-a făcut să porneşti singur/ă la drum? 

Ana Sipciu, Asteroidul B 612: Am călătorit singură pentru prima dată acum mai mulți ani, când tocmai ieșisem dintr-o relație mai lungă și m-am gândit că, dacă o să aștept să am cu cine să merg în toate locurile în care aș vrea să merg, s-ar putea să nu ajung niciodată la ele :)). Am umblat în cea mai mare parte prin Europa. Cea mai îndepărtată destinație în care am fost singură a fost Japonia. Cea mai frumoasă experiență pentru mine – Norvegia.  

Ema Ene, Pinion Ink: Am asociat dintotdeauna, poate forțat de societate, singurătatea cu nefericirea. Consideram că oamenii cu mulți prieteni, colegi apropiați, familie mare, sunt mai fericiți, sunt validați, iubiți, apreciați prin faptul că sunt înconjurați de mulți oameni. Asta până când am făcut depresie, iar modul meu de a răzbate a fost de a mă elibera de oameni. Aproape un an am preferat doar compania mea, deși nu a fost ușor deloc. Și când mi-am revenit, am vrut să face ceva să nu mai asociez singurătatea cu nefericirea, cu neiubirea. Și așa s-a născut gândul de a exersa singurătatea. Iar cel mai bun exercițiu: o excursie cu mine. Am ales Sofia pentru nume mai mult. Mi se părea că e un semn de înțelepciune. Așa că de ziua mea în 2017, am stat o săptămână în Sofia: muzee, plimbări la pas, petrecere spontană de ziua mea cu niște erasmuși, dans în ploaie. Iar acasă mă aștepta Alex, cu care avusesem primul sărut fix în noaptea dinaintea plecării. Am stat într-un hostel ca din Balzac: pat strâmb, în pantă, iar pereții ziceai că au fost zidiți cu tutun. Dar a fost una din cele mai frumoase experiențe din viața mea.  

Andrada Melitte, Roadsted: Acuma că văd cuvântul singură îmi dau seama că, de fapt, n-am fost niciodată singură. Adică am întâlnit de fiecare dată oameni de care mă lipeam într-o formă sau alta. 

Singură singurică am fost prin Europa cu autostopul. Prima dată am luat Belgia și Olanda la pas. A doua oară am fost în Germania, Franța, Portugalia și Spania. Cu altă ocazie am mai fost și în Italia și Danemarca.

La baza nebuniei a stat simpla mea dorință din copilărie de a fi musafir, de a călători prin lume și de a întâlni oameni cu povești faine de ascultat.

Sori Țigăeru, HAICUSORI: Sunt într-un loc acum în care ar fi și păcat sa nu scriu despre asta, pentru că de aici au început, cred, toate. Pe plajă la Vamă am întâlnit acum vreo 15 – 17 ani niște omuleți care veneau de departe, și-n vreme, cât am colindat lumea-ntreagă, n-am găsit vibe mai mișto ca al lor. Da, veneau de departe și călătoreau într-o dubă pe care o mai reparau dintr-o țară în alta. Erau fericiți și recunoscători că pot face așa ceva. Iar asta s-a lipit de mine. Dar nu am luat duba și am plecat, nu. Am plecat pentru că întotdeauna am simțit că viața de acasă nu-mi ajunge. 

Și așa am plecat și am ajuns în locuri unde nici când eram mică nu știam să le arăt pe hartă. În 2008 m-am dus singură la New York, pentru că am vrut pe platourile de filmare de la Sex and the City. Și am ajuns fix acolo. Apoi am străbătut Europa și toate orașele ei fermecate, ascunse sau nu. Apoi în 2015 am plecat în Chile și Bolivia, tot singură, 2016 a fost Marocul, 2017 a fost Myanmar. M-a scos din casă fotografia, dorința de cunoaștere și plăcerea pe care o am atunci când trăiesc experiențe noi. În 2018 am ajuns în Senegal unde am făcut un documentar video (regie proprie) despre viața oamenilor de pe coasta de vest a Africii. A urmat Gambia. Și, după fiecare călătorie, veneam la București și arătam fotografiile și povesteam oamenilor din experiențele trăite, cultura cunoscută și oamenii extraordinari pe care-i aflasem. Dar mereu venea spre mine o întrebare la care n-am știut atunci să răspund. În vreme, faptul că plecam singură la drum mi s-a părut un act firesc, act pe care l-am continuat de-a lungul anilor. Simțeam ca atunci când sunt lăsată în pace, sunt cel mai bine. Dar mi s-a părut excelent să călătoresc și alături de oameni. Mare bucurie primesc atunci când fac asta. 

Așa că, din această bucurie firească s-a născut și HAICUSORI, mica mea agenție de turism pe care acum o clădesc. Și în care pot pune toată experiența adunată în vremea când plecam singură. Dacă eu, cea de acum, m-aș uita înapoi, cred că n-aș schimba nimic. Sau poate doar mi-aș da mai multă răbdare, mi-aș spune că nu sunt singura visătoare din lume și că, oriunde aș merge, nu voi fi niciodată singură. Da, dacă pleci singur prin lume, nu ești niciodată singur. Iar dacă până acum nu ai călătorit singur, îți pot spune că cel mai fain este să începi cu un drum spre o destinație apropiată. Pentru că așa cum clădești viața, punând bazele, tot așa se așază și experiența în călătorie, firesc și pas cu pas. 

Alexandra Jitariuc, fotograf, alexandrajitariuc.ro: La această întrebare nu contează numărul țărilor și al locurilor vizitate, pe unele nu le mai știu nici eu. Ci motivația din spate: odată cu prima experiență internațională (o bursă Erasmus) s-a deschis ceva în mine la nivel emoțional și am hotărât cu câțiva ani în urmă să încerc să călătoresc cu couchsurfingul, adică să intru cât mai mult în contact cu comunitatea locală, slow travel.  Ce m-a făcut să călătoresc singură: o curiozitate foarte mare pe care o puteam hrăni doar cu călătorie singură și intrând în contact cu alte culturi. 

Alexandra Pușcașu, călătoare la Blogul de călătorii: În ultimii ani am mers de mai multe ori pe munte singură, cu precădere la noi în țară, dar și în afară. Prima tură am făcut-o după divorț. Am simțit-o ca pe o nevoie, aceea de a merge pe munte și singură, să văd cum este și, probabil, să îmi demonstrez că îmi pot continua visul și fără partenerul cu care mersesem până atunci. Dacă nu se întâmplau lucrurile așa, probabil n-aș fi mers niciodată singură pe munte. De călătorit mai călătorisem singură, de regulă prin orașe, ceea ce nu mi se părea mare lucru. 

Radu Tudoroiu, antreprenor: Ce m-a făcut să pornesc singur la drum. Cred că nevoia de liniște și de necunoscut. Dacă stai prea mult într-un loc, pierzi perspectiva și ideile care se nasc din asta. Și atunci ai nevoie să ieși din zona de confort. 

Solo travelling cred ca e o alegere de multe ori inconștientă și adesea reprimată. Suntem crescuți cu ideea de a merge în grup, a ieși cu prietenii și social e cumva rar întâlnit să pleci singur, să ieși în oraș să bei o bere singur sau să ai activități solitare. Deși toți se refugiază în ele, nimeni nu le recunoaște ca fiind ceva simplu și firesc. Am constatat că are de-a face cu introspecția și cu explorarea zonei tale de confort, pentru că atunci când pleci în grup, zonele de confort se contopesc și se face o medie and you’re always safer in a pack. 

De multe ori am plecat singur fie cu mașina, motorul sau bicicleta. Fie în ture de o zi, două sau în aventuri de săptămâni întregi.  

Raluca Lazăr Mureșan, Ralu Călătorește: Am călătorit mult singură, de mai bine de 10 ani deja. Am fost în New York singură, unde mai apoi am și locuit, prin Spania, Elveția, Polonia. În State am plecat întâi cu Work and Travel și aceea a fost cea mai profundă lecție de maturitate. În Spania am avut o bursă și am călătorit cât de mult am putut. În Polonia am fost singură, o săptămână, în vacanță și am descoperit o țară fantastică. 

Camelia Șirli: Ultima aventură a fost în Coreea de Sud – septembrie 2019. Inițial trebuia să merg cu o prietenă, ea nu a mai putut și mi-a propus să amânăm pentru martie 2020. Am simțit că atunci e momentul prielnic să fac această călătorie și că nu vreau să renunț la planul inițial – acela de a-mi petrece ziua de naștere pe o plajă anume reconstituind o scenă iconică dintr-un film. Nu mi-a luat mult timp să realizez că voi pleca singură și că o să fie fix ce am nevoie. Am stat 20 de zile și traseul a fost astfel: sosire Seoul – 3 zile, 2 zile și o noapte la un templu – templestay, 2 zile la un festival câmpenesc – Pyeongchang, 3 zile la mare, de ziua mea – Gangneung, 2 nopți într-o casă tradițională – Andong, alte 2 nopți la mare – Busan, 1 noapte pe feribot, 2 nopți pe insula Jeju și înapoi în Seoul – 3 nopți.  

Claudia Maria Udrescu, creatoare la Curs imperfect de scriere autobiografică: Am fost la conferințe internaționale în Franța, Italia, Spania, Elveția, Lituania, Belgia. Istanbul also. 

Claudia Alexandra Nemeş, ArcStudio: Am hălăduit prin Peru. Îmi propusesem mult mai multe în 2 luni şi jumătate, dar s-a aranjat altfel călătoria mea. S-a dovedit a fi mai mult despre oameni decât despre bifat locuri vizitate. Am petrecut destul de mult timp în Valea Sacră, pentru că am găsit acolo o casă departe de casă. Mi-am dat seama de stilul meu de călător şi-anume că am nevoie de un  cuib, chiar dacă e temporar. Un loc din care să plec şi în care să mă întorc. Nu mi se potrivește stilul săritului dintr-un hostel în altul.

În plus, simt nevoia să mă conectez cu locul în sine şi asta cere ceva timp. Am petrecut zile în şir străbătând trasee în jurul Văii Sacre care erau accesibile pentru one day trip. Zile de counting one`s blessings le zic eu.

Motivele pentru care am decis să plec au fost legate mai mult de etapa de viață, de evenimente personale care m-au împins să ies din zona de confort într-un fel în care nu l-aş fi ghicit despre propria persoană. Genul ăsta de călătorie părea să fie pentru alți oameni, mai capabili, mai deschiși, mai puțin risk adverse. Dar să-mi asum o plecare singură a fost a milestone pentru mine personal. Ieșit din cutiuțele mentale proprii.

Am plecat singură şi din cauza faptului că nu s-a potrivit să se lege cu alți oameni şi n-am mai vrut să aștept după nimeni ca să trăiesc şi să încerc lucruri pe care vreau să le fac.

Ce simţi că ţi-a adus solo traveling-ul? Ce ai învăţat din experienţa asta? 

Alexandra Jitariuc, fotograf, alexandrajitariuc.ro: Mi-a dus oportunități nebănuite de creștere personală și profesională. Mi-a crescut încrederea în mine și în oameni; aventura și capacitatea de adaptare au devenit constante în viața mea. A fi spontană e un mod firesc de fi după atâtea călătorii. M-a învățat ce înseamnă să fiu generoasă pentru ca am întâlnit atât de mulți oameni generoși cu care am schimbat experiențe, stări, discuții valoroase, timp de calitate (am fost primită de atâtea ori în casele oamenilor fără sa mă cunoască înainte și m-am simțit ca ACASĂ). De-a lungul timpului am căpătat o super putere: orice răsturnare de situație care vine o primesc cu o ușurință și relaxare mult mai mare față de anii în care nu călătoream solo. Solo travelling mi-a ascuțit intuiția, pofta de viață, de cunoaștere.

Solo travelling-ul este despre curaj, despre a-ți depăși limitele și de fapt nu ești niciodată singur. Pe drum ți se alătură oameni.

E un exercițiu prin care am învățat să am încredere în viață, să renunț la schemele mentale după care filtrez o anumită realitate. Am învățat să Ascult.

Raluca Lazăr Mureșan, Ralu Călătorește: Fiecare călătorie m-a adus mai aproape de mine și de ceea ce îmi place și ce nu, mai aproape de a mă cunoaște cu micile plăceri și tabieturi.

Andrada Melitte, Roadsted: Solo travelling-ul mi-a adus libertate. Să fac ce vreau, cum vreau, cât vreau și unde vreau. Mi-a adus mai multă încredere în mine și în intuiția mea și m-a învățat să am încredere în oameni. 

Dar partea ciudată vine acum: călătorind singură mi-am dat seama că nu vreau să călătoresc singură long term. Ce ciudat! Așa cum zice și personajul din Into The Wild, “Happiness real only when shared”. Adică era frumos, cu aventură și multe amintiri, dar ceva lipsea. Și ce lipsea era fix asta: posibilitatea de a crea amintiri împreună cu cineva care să rămână constant. Ziceam și mai sus că mereu m-am lipit de alți călători, doar că la un moment dat a devenit obositor pentru mine să mă atașez de cineva și apoi să o luăm pe drumuri diferite. 

Câțiva ani mai târziu, după ce am început să călătorim în 2, mi-am dat seama cât de mișto e să ai amintiri cu cineva și să povestiți, chiar și peste ani și ani, despre lucruri banale din călătorii. 

Claudia Maria Udrescu, creatoare la Curs imperfect de scriere autobiografică

Am învățat să îmi depășesc teama de a mă pierde într-un oraș în care nu vorbesc limba (Istanbul, Vilnius), am învățat să explorez și să mă uit curioasă după tot ce îmi făcea cu ochiul, e ușor să fii turist și să intri în vorbă cu oamenii locului cu diverse pretexte. 

E un privilegiu, un timp al meu pe care nu știu mereu să mi-l gestionez. Ador să zac într-un bar/cafenea și să trag cu urechea la conversația, să ghicesc în ce limbi se vorbește (nu îmi iese la Bruxelles, unde se vorbesc prea multe limbi străine).

Alexandra Pușcașu, călătoare la Blogul de călătorii: M-a ajutat să-mi dau seama care-mi sunt limitele. Ce anume înseamnă ieșire din zona de confort la un nivel sănătos pentru mine și ce anume este prea mult. Mai ales pe munte, și mai ales ca femeie, te expui la situații care pot fi cu adevărat periculoase atunci când mergi singură. Am învățat că o zi de mers pe munte singură e ok, dar să dorm o noapte singură într-un refugiu la peste 2000 de metri, fără niciun alt suflet uman pe o rază de câțiva kilometri, e un disconfort un pic prea mare pentru mine, unul care nu se justifică în cazul meu. 

Și, desigur, am învățat că frica se diminuează în timp, cu exercițiu, și că pot să fac lucruri la care cu 10 ani în urmă nici nu mă gândeam. Este extrem de liniștitor să mergi singur pe munte. Da, lipsește șansa de a împărtăși bucuriile cu altcineva, însă primești în schimb o autocunoaștere mult mai bună, și observi uneori lucruri pe care nu le poți remarca atunci când ești însoțit, atât la mediul din jur, cât și în propriul interior. M-am simțit liberă, și nu pentru că nu aș fi fost și înainte, ci pentru că m-am simțit mult mai conectată cu gândurile și trăirile pe care le aveam.

Camelia Șirli: Deși ușor stingheră la început, când nu aveam cu cine sa fac schimb de impresii, după două zile din prima mea călătorie singură am descoperit că pot face tot ce-mi poftește inima și că e absolut grozav să mă am drept coechipier. Încă cred asta și pot să mai adaug că am învățat să am încredere în instinctele mele și că sunt un slow traveler. Recomand oricui să facă asta măcar odată în viață.  

Ema Ene, Pinion Ink: Mi-a adus iubire de sine. Multă. Curaj. Mi-a arătat că sunt bine cu mine, că sunt înconjurată de iubire: trebuie doar să mă iau în brațe. Și mi-a mai adus o prietenă. Căci am plecat în Sofia cu BlaBla Car (prima dată a fost atunci), iar în mașină mai era o tipă cu care m-am împrietenit și am rămas aproape.

Radu Tudoroiu, antreprenor: Prima chestie învățată fără îndoială ar fi că e sănătos să te lași dus de necunoscut. Să explorezi fără așteptări. Nu spun că e o variantă mai bună decât cea a vacanțelor sau plecărilor în grup, ci doar diferită. Atunci când ești singur altfel analizezi alegerile. “De ce nu fac asta”… pentru că mi-e frică. Sau nu îmi place. You’re the captain of your own ship și implică asumare, prin urmare nu ai dreptul să ai regrete când pleci singur pentru că ai făcut fix ce ai vrut. 

Ana Sipciu, Asteroidul B 612: Nu știu dacă am învățat ceva semnificativ, dar mi-am (re)confirmat de fiecare dată că mă descurc eu, într-un fel sau altul :)). Mi-a adus o disponibilitate mai mare de conectare cu oameni noi, mai multă flexibilitate în fața necunoscutului și, desigur, faptul că am fost în locuri unde îmi doream foarte mult să ajung – și n-o să mor regretând că n-am fost acolo. 😀 

Claudia Alexandra Nemeş, ArcStudio: A fost frumos şi a fost şi greu. Viața nu e foarte diferită, ai parte în continuare de provocări, doar ca în contexte şi locuri foarte diferite de ce cunoști şi fără să ai vreun sistem de suport la îndemână.

Personal, cred că trendul acesta al călătorului este foarte glamorized. Lucrurile nu stau chiar așa, sunt şi zone şi situații periculoase. În plus, mai e de luat în considerare şi impactul asupra localnicilor, care e mai puțin benefic decât ne place să credeam sau arată pe hârtie.

Mulți dintre noi venim dintr-un loc de privilegiu, pe care nu-l prea conștientizăm.

Nişte tips & tricks pentru cei care vor să încerce solo traveling…

Andrada Melitte, Roadsted: Dacă există ceva la care mă pricep cel mai puțin, este să dau sfaturi. Așa că voi zice câteva tips & tricks pe care le-am aplicat eu și care pot să funcționeze și pentru alții.

Ai încredere în intuiția ta.

Mergi cu inima deschisă, fără așteptări.

Păstrează contact cu cineva de acasă care să știe pe unde ești. (Eu când făceam autostopul, înainte să mă urc în orice mașină, făceam o poză și o trimiteam familiei alături de numărul mașinii în care m-am urcat).

When in Rome, do as the Romans do. Adică blend in în cultura țării în care călătorești.

Informează-te puțin despre locul în care mergi, să vezi dacă tabieturi sau alte lucruri la care trebuie să fii atent. 

Camelia Șirli: Nu există timpul perfect, călătoria perfectă, organizarea perfectă – cumpară biletul de avion și pentru restul sigur ai să găsești o rezolvare. Pentru mine funcționează să am punctele esențiale acoperite: cazarea – pe principiul dacă am unde să dorm cu siguranță am să mă descurc eu cumva să ajung acolo, internet nelimitat – GPS/Kakao Maps (pentru Coreea) m-a salvat de muuuuulte ori, buget pe zile și buget de rezervă, transport special – pentru Coreea a fost feribotul spre insula Jeju (12 ore) și avionul tot de acolo până în Seoul, pentru a scăpa de stresul să cumpăr atunci biletele. 

Ana Sipciu, Asteroidul B 612: Just do it :)). Este mult mai simplu și comod să călătorești singur, fie și numai pentru că programul depinde exclusiv de tine. Trăim într-o lume civilizată și în general sigură, majoritatea oamenilor sunt drăguți și gata să ajute, nu cred că există vreo problemă care să apară pe drum și să nu poată fi rezolvată cumva :). Solo traveling poate fi și un citybreak de capul tău într-un oraș nou, nu trebuie să fie din prima o aventură sălbatică în Anzi sau ceva de genul ăsta.  Singurul lucru neplăcut e că uneori ajungi în locuri atât de frumoase și ai vrea să împărtășești cu cineva această bucurie… și n-ai cu cine. Dar pentru asta avem Instagram, nu? :)) 

Alexandra Pușcașu, călătoare la Blogul de călătorii: Le-aș recomanda să încerce ceva super simplu inițial, nu să se arunce din prima la o călătorie lungă într-o zonă nu foarte populată. Aș evita țările sau zonele cu probleme bine cunoscute. Iar când vine vorba de mers pe munte, i-aș sfătui să înceapă cu o tură de doar câteva ore, într-o zi de weekend, într-o zonă cu semnal de telefonie, care e frecventată de oameni și unde civilizația e destul de aproape. În plus, să se asigure că pleacă cu bateria complet încărcată la telefon și să îl țină pe modul Avion în timpul drumeției, pentru a avea suficientă baterie în caz de nevoie. Mersul pe munte e periculos de unul singur pentru că, dacă ai un accident și rămâi inconștient sau imobilizat într-o zonă fără semnal, nu poți cere ajutor. Astfel că e bine să fie luate aceste măsuri de precauție. 

Ema Ene, Pinion Ink: Să nu stea pe gânduri și să o facă măcar o dată pe an. Să aleagă prima dată un loc care le transmite ceva, în care se simt în siguranță. Să mănânce local, să meargă la muzee. Să participe la viața orașului: eu am nimerit într-o horă în fața teatrului național din Sofia. Era un obicei duminical și am zis: hai, o fac și eu. 

Alexandra Jitariuc, fotograf, alexandrajitariuc.ro: Pentru cele care amână solo travelling-ul sunt resurse care vin ca întâmpinare, de cazare sau de făcut voluntariat: Trustroots, Couchsurfing, Workaway. Toate sunt platforme prin care poți intra în contact cu comunitatea locală. 

Claudia Maria Udrescu, creatoare la Curs imperfect de scriere autobiografică: Tips& tricks: go with the flow, pierde-te pe străzi lăturalnice, gustă tot ce-ți face cu ochiul, ia-ți timp de un pahar și tihnă, mănâncă unde mănâncă localnicii, evită locurile turistice, jur ca sunt altele și mai și.

Raluca Lazăr Mureșan, Ralu Călătorește: Să călătorească după ce trece pandemia, să nu se avânte acum. Iar în viitor, să aibă încredere în orice destinație și să lase locul să li se arate exact așa cum e el. Să meargă fără frică, dar cu precauție (asta e pentru fete). Vorba aceea, “let your heart be your guide”. 

Radu Tudoroiu, antreprenor: Tips and tricks: întotdeauna să ai telefonul încărcat. Să ai Alka Seltzer pentru nopți de băut cu oameni pe care abia i-ai cunoscut. Să ai două carduri diferite, în locuri diferite și cash pe lângă. Să nu îți faci atâtea griji. Să lași frica și preconcepțiile acasă, însă să ai mereu la tine instinctele. Cred că ele sunt cei mai buni ghizi în solo travel. 

Claudia Alexandra Nemeş, ArcStudio: Aş spune ca e nevoie de puțin research înainte de a pleca. De la preţuri la cazare la obiceiuri locale, şi mă refer la real life, nu ce se marketează. Pe mine m-a ajutat mult un blog de călătorie precum Latinoamericând.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *