Acum doi ani am avut parte de câteva ședințe de Argument Antrenament împreună cu Nae. La fiecare ședință îmi alegeam un subiect și o poziție, să găsesc argumente fie pro, fie contra. Creierul meu, care are obiceiul să zboare în zece direcții în același timp, s-a comportat cum era deja obișnuit: găseam mici și multe argumente pentru fiecare subiect. Așa mi-a explicat Nae, că eu când sunt într-o discuție contra mă comport ca o mitralieră, arunc cu motive din toate direcțiile. Partea bună este să reușesc să conving omul, partea rea este că omul pleacă confuz, nu-și mai aduce aminte de ce a fost exact convins. După ședințele cu Nae, am învățat ca înainte de fiecare întâlnire importantă, să-mi găsesc două motive mari pe care să le susțin. Te invit mai jos să citești povestea unui freelancer pasionat de cuvinte, gândire structurată și argumente. Povestea lui Nae Șovăială:

1. Spune-ne pe scurt care este evoluția ta personală și cum ai ajuns la Argument Antrenament? 

În clasa a 9a am început să mă duc la un club de dezbateri academice (debate). M-am aruncat cu totul în acest hobby în timpul liceului și al studenției pentru că a fost locul unde am găsit un trib care să mă accepte în toată dubioșenia mea. Am învățat să dau structură gândurilor, putere ideilor și ascuțiș vorbelor mele. Am mers la concursuri internaționale unde am argumentat pe teme legate de politici sociale, macroeconomie, etică și relații internaționale. Am devenit trainer de debate, am co-fondat Asociația Română pentru Gândire și Oratorie (ARGO) și am lua pe umeri responsabilitatea de a fi Director Național de Training pentru Asociația Română pentru Dezbateri, Oratorie și Retorică. În tot timpul acesta câștigam din ce în ce mai multe conversații și pierdeam din ce în ce mai mulți prieteni. 

În 2019 mi-am dat seama că e nevoie să fac o pauză și să regândesc lucrurile un strop. Mi-am luat un sabat în Germania, mentorat de fondatoarea celei mai mari companii de training de debate de acolo, și am găsit răspunsul pe care nu știam că îl caut. Aveam să construiesc un concept nou în care să mă lepăd parțial măcar de competitivitatea din debate, să păstrez gândirea structurată și vorbirea argumentată, și să adaug curiozitate și blândețe. Așa s-a născut Argument Antrenament – loc de antrenat instinctele argumentative constructive și de modificat atitudinea față de conflict verbal: de la una temătoare, la una curajoasă și explorativă.

2. Care este partea ta preferată din job-ul tău? 

Partea mea preferată e să văd cum i se fac omului din fața mea ochii mari și începe să dea din cap pentru că tocmai a avut un moment de evrika. Este extraordinar să vezi cum se învârt rotițele din capul cuiva care tocmai a înțeles un proces de comunicare obscur până la momentul acela. Bucuria persoanei care a învățat ceva de la mine mă încarcă teribil de mult. Asta se aplică și în contexte de grup, și în sesiuni 1-la-1, dar se resimte cel mai puternic în sesiunile individuale, pentru că acolo mă pot concentra pe o singură persoană și pot fi atent la progresul acesteia semnificativ mai mult. 

3. De ce crezi că au oamenii nevoie de serviciul pe care-l oferi? 

Pentru că noi, ca societate, nu avem exercițiul conversațiilor conflictuale cu miză. De mici am fost protejați și ținuți departe de discuțiile de la masă despre politică și religie și, prin urmare, nu am dezvoltat niciodată abilitățile necesare navigării genului acesta de conversație. Prin urmare, a devenit foarte greu să discutăm cu oameni care nu sunt de acord cu noi. Ne lipsește cultura discuției constructive în contradictoriu.

Nu cred că există o formulă magică sau trei pași simpli. Ca să ne îmbunătățim atitudinea față de conflict verbal, e nevoie de exercițiu. Ajută mult să fie exercițiu ghidat, cu feedback și debrief după, însă tot va cere timp. 

Speranța mea e că societatea noastră va evolua, cu pași mici dar siguri, spre una în care vom putea purta cât mai multe conversații în contradictoriu cu noduri în stomac cât mai mici și soluții găsite cât mai bune. 

4. Câte tipuri de argumente există și care crezi tu că sunt folosite cel mai des? 

Primul meu instinct e să răspund cu categorii academice: 

Există argumente cu raționamente deductive (unde dacă premisele argumentului sunt adevărate, concluzia e în mod cert adevărată), inductive (unde ne bazăm pe șiruri de informații ca să ajungem la  concluzia cea mai probabilă) și abductive (unde premisele ne îndrumă, doar, spre un răspuns).

Dintre acestea, credem că folosim cel mai des argumente deductive, când, defapt, folosim cel mai des argumente inductive și abductive. 

DAR, nu voi ceda instinctului de a povesti despre asta (acum) pentru că nu cred că aduce cea mai multă valoare.

Mai degrabă aș categorisi argumentele în două grupuri mari: argumente cu miză (în care suntem investiți emoțional) și argumente fără miză (unde ne pasă mai puțin dacă convingem sau nu pe ideea respectivă). 

Argumentele fără miză sunt cele pe care le construim, de obicei, de plăcere sau din curiozitate, Discuțiile populate de argumente fără miză pot să pară în cel mai bun caz relaxate, explorative și jucăușe. În cel mai rău caz pare că vorbim ca să ne auzim vorbind. Rareori discuțiile cu densitate mare de argumente fără miză se transformă în certuri.

Conversațiile populate de argumente cu miză însă au șanse mari să încingă spirite. E ușor să devenim defensivi și să trecem din asertivitate în agresivitate. E complet normal, pentru că avem ceva de pierdut. În cel mai rău caz conversațiile acestea devin certuri mari și înstrăinează participanții la conversație.  În cel mai bun caz însă, discuțiile acestea au șanse să ne apropie un strop de adevăr și să ne ajute să găsim niște răspunsuri care să ne facă să evoluăm ca indivizi, grup ori societate.     

5. Cât de legată este ascultarea de argumentare? 

E important să punem această întrebare în context: Dacă vrei ca argumentele tale să fie relevante pentru omul din fața ta, și ca discuția să fie constructivă, este obligatoriu să îți asculți (cu intenția corectă) colocutorul.

Zic cu intenția corectă pentru că uneori oamenii ascultă cu scopul de a răspunde / contraargumenta / ataca, și nu cu intenția de a înțelege.  

Ascultarea e vitală într-o conversație productivă pentru că orice proces de comunicare eficient se bazează pe alinierea la niște premise comune. De multe ori, conversatiile devin mlăștinoase pentru că cei doi participanți lasă implicite niște premise fără să se asigure că sunt de acord pe acestea. Ce urmează e o discuție plină de frustrări și „Nu înțeleg ce nu înțelege!”

6. Cum ne poate ajuta în viață sau business să știm să ne găsim argumentele? 

Toată lumea a trecut, cel mai probabil, prin experiența discuției câștigate imaginar în duș. E complet normal. În focul momentului stresul e mare, iar abilitățile noastre argumentative nu sunt la 100%. Dacă învățăm să nu lăsăm stresul să ne fie obstacol și să ne destructureze gândurile creștem șansele să putem purta conversațiile importante la momentul potrivit. 

Nu trebuie privit acest lucru ca unul belicos, ca „vreau să găsesc argumentele ca să te încui”. Lumea ar fi, pur și simplu, mai bună dacă am reuși tot timpul să transmitem precis ce e în mintea noastră. Asta înseamnă de cele mai multe ori „să îți găsești argumentele”: să traduci și să cristalizezi motivele pentru care tu crezi că ai dreptate într-un mod ușor de descifrat de partenerul de conversație.     

În viața personală poate însemna că reușim să purtăm discuții grele cu omul important de lângă noi sau cu familia. În viața profesională poate să însemne că reușim să explicăm eficient de ce o propunere a noastră merită implementată. Oricum ar fi, dacă îți poți găsi oricând argumentele, ai o calitate a vieții mai ridicată. 

7. Ce ne poți spune despre situațiile tensionate, cum ne găsim argumentele acolo? 

Dacă într-o situație tensionată nu reușim să ne găsim rapid argumentele, cel mai probabil e de la stres. Ne blocăm, devenim agresivi sau evazivi și parcă nu reușim să cristalizăm în cuvinte gândurile care acum două minute se formau coerent în capul nostru.

Prin urmare, unul dintre cele mai utile lucruri pe care le putem face e să ne schimbăm mindframe-ul din unul competitiv (trebuie să câștig această conversație) în unul explorativ (trebuie să port această conversație).

E ușor de vorbit despre schimbare de mindframe, dar dificil de pus în aplicare. Ce am descoperit că funcționează pentru mine (și pentru oamenii faini cu care lucrez) este să verbalizez niște întrebări care schimbă terenul de luptă de la conversație, la metaconversație (adică în loc să continui conversația, încep să discut despre discuție) . Și, evident, să mă opresc un strop, să stau cu mine, să respir și să număr până la 10.

Cea mai puternică întrebare care facilitează această schimbare de mindframe pe care o poți pune partenerului de conversație este: „Care sunt criteriile pe care ar trebui să le folosim ca să luăm decizia asta?”

E o întrebare excepțională pentru că:

1. Schimbă cadrarea de la unul împotriva celuilalt (eu te conving pe tine), la unul împreună cu celălalt (luăm împreună o decizie), 

2. Oferă oportunitatea colocutorului meu să îmi arate rețeta sa de gândire. Pot fie să contest această rețetă și să propun modificări la ea (cred că ar trebui să luăm decizia uitându-ne la X nu la Y), fie să o accept și să încep să construiesc argumente bazate fix pe criteriile partenerului meu de conversație. Oricum ar fi, discuția se poartă.

E ușor să vorbești despre schimbare de mindframe în timpul unui conversații tensionate, însă e foarte greu de pus în aplicare, cel puțin fără practică și ghidaj – de asta eu lucrez 1-la-1 cu clienții mei. 

8. A existat vreun moment în care tu nu ți-ai găsit argumentele și cum a fost? 

Oh da. Om sunt. Au existat momente și există în continuare momente în care nu îmi găsesc argumentele. Tind să aibă legătură cu discuții cu miză mare, încărcate puternic emoțional.

Un exemplu bun e o conversație avută cu logodnica mea despre dacă ne mutăm din București sau nu. Avusesem discuția asta de multe ori și de fiecare dată parcă mi se bloca creierul când trebuia să explic elegant și rațional (așa cum știu să fac în general) de ce vreau să rămân în acest oraș. Și, evident, era foarte frustrant. Când știi despre tine că poți să comunici într-un anumit fel (și că mai și ții cursuri altora despre cum să comunice) te enervează când nu poți presta 100%. A fost greu câteva săptămâni până când m-am tratat ca pe un client și mi-am spus să am încredere în procesele care știu că funcționează. Am aplicat niște strategii de comunicare constructivă și, încet încet, m-am relaxat,am devenit mai elocvent, și am reușit să port o conversație mult mai productivă.

9. Un motto sau un citat preferat. 

„Conversațiile trebuie purtate, nu câștigate”. Asta e concluzia la care am ajuns după niște ani buni de câștigat conversații și pierdut prieteni. E ok să tratezi discuțiile ca un joc ce poate fi câștigat sau pierdut doar dacă persoana din fața ta știe și e de acord că ce faceți reprezintă doar un joc. 

În general însă, conversațiile ar trebui să fie instrumente care te poartă spre dezvăluirea unei părticici din Adevăr, nu scopuri în sine. Nu e nimic de celebrat dacă ai „câștigat” făcându-l din vorbe și închizându-ți partenerul, dacă în acest timp ai reușit să îl alienezi. 

10. Unde să te contacteze oamenii? 

Cel mai ușor sunt de găsit pe www.argumentantrenament.ro (ca să afle mai multe despre mine și despre ceea ce fac) și pe mail la argumentantrenament@gmail.com