fbpx
Stories
[ May 12, 2020 by iunieta 0 Comments ]

Jurnal de acasă: Când totul se reduce la interioare

Am mai lucrat de acasă. Să tot fie vreo 5 ani jumătate. Traduceam la vremea aceea și nu pot zice că mă deranja independența. Eram ok în liniște, mă organizam cum voiam eu, fără să trebuiască să negociez cu nimeni caracteristicile mediului ambiant. Îmi făceam treaba, dar nu simțeam nemaipomenit de acut lipsa oamenilor din jur, mai ales că după program aveam tot timpul și libertatea să ies unde vreau și să mă văd cu cine vreau. Și ieșeam și mă vedeam teribil de mult.

Acum nu e despre asta. Nu pentru mine cel puțin. Lucrez de acasă la fel de bine, cu toate că jobul este altul. Câtă vreme știu ce am de făcut, respect deadline-urile și țin legătura cu colegii, pot zice că sunt ok. Sigur că e mai greu pentru că jobul meu actual e un job nou, pe care încă îl învăț și cu care încă mă obișnuiesc. Dar de funcționat, funcționez.

Problema nu e însă lucratul de acasă. Problema este lipsa contactului uman.

Am descoperit că pe mine mă ajută cât de cât ordinea. I’m a control freak. Încerc să schimb asta. Numai că nu am apucat să schimb suficient până să lovească pandemia. Așa că în lipsa unui control al universului macro, aleg să controlez cât pot universul micro. Îmi fac și eu o ordine așa cum pot. Am lucruri fixe de care încerc să mă țin. Niște ancore să le zicem.

Fac yoga. Mergeam și înainte la clase, dar nu extrem de regulat. Pe apucate, cum se nimerea programul. De când sunt închisă în casă însă, mă țin mult mai serios de treabă. Pentru că mă trezesc de dimineață și am timp, fac cam o oră înainte de masă. Și-apoi, dacă mai e vreme seara, mai fac și atunci câteva exerciții. În primul rând pentru că știu că face bine la creier, abia apoi pentru că știu că face bine la corp. Și pentru că m-am decis ca din toată treabă asta, măcar mai grasă să nu ies.

Tot pe această premisă, mănânc la fel de ordonat ca înainte. Am aceleași mese relativ fixe, doar că orele s-au decalat puțin, nu ronțăi prostii între și nu mănânc peste măsură. Dacă aș avea ambiție și aș scoate dulciurile și panificația de exemplu, probabil la final de carantină aș arată mai bine decât am arătat toată viața. Dar hei, cu ceva trebuie să mă mai bucur și eu până la urmă.

Scriu. Am început un jurnal din prima zi de izolare. Scriu acolo toate treburile insignifiante pe care le fac. Știu că sunt complet irelevante, dar pe mine mă ajută să mă descarc treaba asta. Scrisul funcționează ca un soi de purgativ emoțional. Și-apoi, la final de tot, când o fi el, o să am amintiri cât să adun de niște memorii din ceea ce va fi fost sper cea mai întunecată experiență colectivă globală la care am luat parte.

Curățenie nu fac așa frenetic precum alții. Nu am ajuns să mă plictisesc atât de tare. Asta pentru că lucrez într-un ritm normal, iar timpul liber totuși nu vreau să mi-l ocup cu treabă. Țin ordinea normală, spăl vase, haine, aspir și cam atât. Nu lustruiesc geamuri, nu reorganizez dulapuri, nu dezinfectez febril în fiecare zi. Excepție au fost cele câteva dăți în care am ieșit din casă și atunci da, am dat cu săpun, spirt și alte asemenea pe tot ce am atins.

Mă uit la seriale la fel de moderat. Nu am tv, nici Netflix, nici HBO GO. Nu am fost niciodată a binger, cu atât mai puțin în ultimii câțiva ani, pentru că încerc să îmi menajez ochii. În situația de față, ăsta e un oarecare ghinion. Toți în jur când vine vorba de plictiseală enumeră seriale peste seriale, dar nu e chiar filmul meu acesta. De când a început, am terminat sezonul 3 din The crown (scurt și curățel), sezonul 16 din Anatomia lui Grey (mi-a ajuns doar așa pe o măsea), câteva episoade din Friends (în zilele mai gri când voiam ceva stupid și amuzant), iar de curând am început Suits (are 9 sezoane, băieți frumoși și nu e chiar lipsit de intrigă).

Nici nu am citit cărți infinite, pentru că nu am avut când. Nici nu m-am apucat de cursuri; încă deplâng faptul că am fost întreruptă o dată în viață când mă apucasem și ei serios să învăț germană. Nici nu am vizitat toate muzeele lumii, dar le tot adun prin taburi și mesaje, poate o veni și vremea lor. Am fost într-un tur al Ateneului în schimb și mi s-a părut minunat.

Cel mai important e însă contactul cu oamenii. Aici e mare problemă pentru mine și cred pentru mulți. Mai ales dacă se întâmplă să te fi prins pandemia singur. Nu ne dădeam seama cât de mult ne încarcă relaționarea. Nu cred că realizam cât de mult poate schimba ecuația prezența fizică a unui om lângă tine, fie prieten, fie rudă, fie partener.

Așa că întinzi câte o mână virtuală către cine poți. Îți suni rudele de prin țară sau străinătate cu care nu vorbești decât de sărbători sau aniversări. Îi întrebi cum e pe la ei, cum sunt, ce fac. Faci grupuri de whatsapp cu prieteni cu care nu țineai atâta legătura. Schimbați glumițe, rețete culinare și păreri. Ții videocalluri cu prietenii apropiați ca să nu uiți cum arată. Vă râdeți de cum sunteți toți nespălați pe cap. Îți scrii cu ăia care sunt singuri ca și tine. Vă verificați unii pe alții că sunteți ok. 

Dacă nu erai într-o relație perfectă cu tine înainte de asta, șansele sunt ca odată cu trecerea timpului să se adâncească fix crăpăturile acelea mici pe încercai să le ții sub control în context normal. E foarte posibil să ai zile proaste, e foarte posibil să iasă la iveală anxietăți pe care le credeai rezolvate, e foarte posibil să ai senzația că îți pierzi echilibrul, e foarte posibil să nu te mai recunoști, e foarte posibil să pierzi speranța, e foarte posibil să plângi, e foarte posibil să faci lucruri pe care nu le-ai face în mod normal. Dar e foarte posibil să îți descoperi noi resurse interioare, e foarte posibil să devii mai empatic, e foarte posibil să înveți că poți trăi cu mai puțin, e foarte posibil să descoperi lucruri noi, e foarte posibil să te bucuri de chestii mici, e foarte posibil să îți faci prieteni neașteptați, e foarte posibil să începi să te înțelegi mai bine și să fii mai bun cu tine.

Una peste alta tot ce se întâmplă zilele astea se întâmplă în interior. În interiorul caselor, dar mai ales în interiorul oamenilor. Cu cât îți ordonezi și îți aranjezi mai frumos interioarele, cu atât o să îți fie mai bine.

Mihaela este fata care întoarce privirile la toate concertele, evenimentele și festivalurile iar jurnalul ei colorat de călătorie prin viață este aici.

Stories
[ May 12, 2020 by iunieta 0 Comments ]

Jurnal de freelancer acasă, cu bune și cu rele

Salutare!

Toată situaţia aceasta m-a luat puţin pe nepregătite, dar a trebuit să mă adaptez din mers şi am reuşit să gestionez online cam toate task-urile ce le aveam de rezolvat urgent în primăvara aceasta. Restul proiectelor şi propunerilor au fost amânate sau anulate, după caz.

Cea mai complexă parte de rezolvat până acum a fost cea de contabilitate a firmei, dar am întâlnit oameni receptivi la capătul celălalt al mail-ului sau al telefonului.

Ce-i drept, de aproape o lună de zile de când m-am izolat la domiciliu, task-urile şi volumul de lucru au fluctuat destul de mult: la începutul perioadei, au fost destule lucruri de rezolvat (multe rămase din urmă) coroborate cu o nelinişte generală. Apoi s-a aşternut un mic haos, deoarece situaţia din ţară se agrava pe zi ce trecea, iar lumea nu ştia cum să procedeze, cum să acţioneze, ce paşi să urmeze. După care s-a făcut puţină lumină, au început să se aşeze uşor-uşor toate şi să capete o logică, un sens, să exise un fir logic şi o coerenţă.

Cert este că calmul este cheia în astfel de momente, indiferent de domeniul în care ai lucra. Trebuie să încerci să fii lucid, să judeci limpede, să acţionezi în concordanţă, să nu te pierzi.

Sunt un caz “norocos” întrucât biroul meu de lucru a fost (până acum) şi este (şi în perioada aceasta) în living room. Eu am lucrat în ultimii ani de acasă, în mare parte, prin natura job-ului. În restul timpului mergeam pe la întâlniri şi şedinţe în oraş. De asemenea, purtam foarte multe conversaţii telefonice în interes de muncă în timpul zilei. Acum, s-a schimbat dinamica lucrurilor. Stau câteva ore pe zi la birou la laptop şi lucrez. Fac pauze mult mai des, ce-i drept. Iar la telefon nu mai vorbesc aproape deloc.

Cum arată programul meu de zi cu zi?

Dimineaţa, primul lucru pe care îl fac este să verific ştirile la TV (iar pe parcursul zilei îl las pornit tot pe programele de ştiri ca să fiu la curent cu ultimele noutăţi din perioada aceasta).

Seara, e momentul de relaxare ce aduce cu sine un film, un serial ori vorbit la telefon cu cei dragi.

Vremurile acestea au adus cu sine şi anumite părţi bune, dar şi anumite părţi mai puţin bune.

Mă bucur că am reuşit să îmi revin la capitolul odihnă, asta pentru că reuşesc să dorm câte 9-10 ore pe noapte. Am învăţat să gătesc şi progresez săptămânal la capitolul ăsta. 🙂

Încerc să îi susţin cum pot în mediul online pe cei pe care îi promovam şi cu care lucram. În momentele acestea, expresia “sharing is caring” este mai puternică ca niciodată.

Dacă la începutul stării de urgenţă, ieşeam mai des din casă pentru cumpărături la magazinele din împrejurimi, iată că de mai bine de o săptămână nu am mai ieşit din casă absolut deloc şi aleg varianta comenzilor online cu livrare la domiciliu (fără contact fizic). La început părea ciudat să vorbesc cu curierii prin uşa apartamentului, dar cu timpul a devenit o obişnuinţă şi îmi dau seama ce tristă este situaţia.

Am ajuns să mă bucur când merg să duc gunoiul pentru că este unicul moment când ies din casă…

Îmi este dor să merg pe afară, să mă plimb pe străzi, să merg într-un parc, să ies cu bicicleta prin oraş, să stau pe o terasă la soare şi să beau o bere, să merg la concerte, la film sau la teatru. Îmi e dor de prieteni, de familie. Îmi doresc doar să revenim cât mai rapid la normal. Ştiu că trebuie multă răbdare. Ideea e că deja am intrat într-o rutină şi zilele parcă trec din ce în ce mai repede. Simt că finalul este aproape. Perioada aceasta este o încărcare pentru fiecare dintre noi, trebuie doar să avem puterea să trecem peste.

Bogdan este PR și curator de oameni faini și creativi, artiști, trupe, localuri, concepte inovative, evenimente ce au loc în București iar recomandările lui sunt aici.

Stories
[ May 12, 2020 by iunieta 0 Comments ]

Jurnal de freelancer acasă, cu Apocalipse, soluții și pregătiri

Visez Apocalipse de când mă știu. Vin de unde mă aștept mai puțin și lovesc cumplit, uimindu-mă până și pe mine, creatoarea lor, cu bogăția senzațiilor oferite. Cataclisme, războaie, extratereștri, zombies, bombe nucleare și multe alte dubioșenii, uneori poetice și superbe vizual, alteori înfricoșătoare de-a dreptul. Sunt finalurile pe care, în subconștient, le dau lumilor din capul meu și, invariabil, mă agit în vis pentru a-i avertiza pe cei dragi că vine nenorocirea. Uneori îi râd Apocalipsei în față și-i spun că nu mi-e frică de ea, știu eu erupția aia concomitentă de vulcani, am mai văzut-o și am fentat-o luându-mi zborul spre Marte cu nava lui Elon Musk, alături de familie și prieteni, ia-o p-asta, făi Apocalipso! Alteori sfârșesc oribil, suprinsă de propria capcană în care mă vâr, csf, nu sunt mereu pe fază?!

Acum câteva luni, la finalul anului trecut, plecând de la Apocalipsele din capul meu, mi-am alcătuit o listă de lucruri pe care aș fi vrut să le fac, astfel încât să nu fiu surprinsă de scenarii nasoale: cursuri de prim-ajutor, cursuri de supraviețuire în sălbăticie, cursuri de condus în condiții extreme, kituri de supraviețuire și multe alte chestii care mi se păreau mai probabile să se întâmple. Pentru pandemie, însă, nu m-am pregătit deloc. Nici nu știu ce fel de cursuri m-ar fi pregătit pentru o situație ca aceasta, una dintre cele mai plictisitoare posibile și în același timp atât de dramatice. Probabil un atelier de răbdare ar fi fost oportun.

Sunt în a 25-a zi de #StauAcasa. În timpul ăsta, am ieșit afară de 4 ori, scurt, pentru cumpărături în proximitatea casei. În prima incursiune m-am aventurat, ca o nebună, cu nasul într-o magnolie de lângă un Mega Image. De partea cealaltă a copacului, un bătrânel romantic, care adulmeca și el primăvara, mi-a strigat puțin contrariat: “Nu miroase, doamnă!”. Ne-am speriat unul de altul, deși ne despărțeau cel puțin 5 metri și trunchiul copacului. M-am tot gândit la omul ăsta și mirosul inexistent al magnoliei în fiecare zi în care am dizolvat pastile de clor pentru a șterge urmele incursiunilor în afara apartamentului. Nu-mi place clorul. Miroase a spital. Miroase a tot ce e mai rău.

Sunt PR freelancer cu acte în regulă de un an. Ce zic eu aici, sunt antreprenor cu IMM. Mă rog, probabil că eram, că acum deja nu mai contează, important este să știu ce o să fiu când ieșim din izolare. Am o super experiență, de aproximativ 13 ani, în lucratul de acasă. Am făcut asta aproape toată viața, chiar și atunci când lucram în presa glossy. Știu cum să nu mă plictisesc cu mine, cum să îmi organizez programul, cum să nu mă las distrasă, cum să fiu eficientă, pe scurt. Dar acum, toate acestea nu îmi folosesc la mare lucru.

Lucrez alături de colega mea Anca Maco în zona culturală, cu precădere în industria cinematografică. În acest moment, toate proiectele în care suntem implicate sunt amânate, înghețate sau cu un mare semn de întrebare la status. Așa că îmi ocup zilele căutând alături de Maco soluții pentru furnizarea de conținut pentru aceste proiecte, abâtându-ne de la planurile de comunicare realizate la începutul anului, gândidu-ne la soluții pentru ca aceste evenimente să se întâmple în condiții de maximă siguranță atunci când o parte din restricții se vor ridica, documentându-ne asupra a ceea ce fac alte evenimente similare și încercând să ne dăm seama cum vom funcționa de acum încolo.

V-aș minți dacă v-aș spune că mi-e bine, că viața merge mai departe, dandy, super relaxată și sunt eficientă în continuare, fac magii cu bagheta pe care scrie PR. Îmi dau seama că, indiferent când se va termina, viețile noastre, personale și profesionale nu vor mai fi la fel ca acum câteva săptămâni. Dar mi-am găsit un scop în toată nebunia asta: acela de a mă pregăti pentru un nou restart. E, pe undeva, mai bine decât să mă pregătesc pentru Apocalipse. Tot ce am de făcut e să rămân sănătoasă, să îmi păstrez energia pentru lucruri cu adevărat relevante, să nu mă deprim făcând ture între știrile TV și internet, să țin legătura cu oamenii importanți din viața mea, să îmi iau doza de soare atât de necesară, să fac suficientă mișcare încât nu mă anchilozez în apartamentul ăsta de 72 de mp, fără balcon, și să mă bucur de fiecare zi așa cum vine, câteodată cu tristețe, furie sau plâns, alteori cu energie și optimism.

Întotdeauna am fost de părere că trăim într-o perioadă importantă din evoluția omenirii. Iar acum, mai mult ca oricând, sunt convinsă că așa este. Depinde de fiecare dintre noi cu ce contribuim la lumea nouă care deja se conturează. Ca oameni de comunicare, cred că fiecare dintre noi putem schimba mici lucruri în bulele în care trăim prin intermediul proiectelor în care suntem angrenați. Este datoria noastră să aducem în discursul public valori precum responsabilitate și solidaritate, să ne facem utili în cauze ce contribuie la diminuarea dezastrului în care trăim acum și să fim parte din lumea la care visăm de atâția ani. Și, desigur, la final, vom fi toți experți în răbdare.

Simona este PR cultural, mai ales în industria cinematografică și, alături de colega ei, Anca Maco, este responsabilă de comunicarea pentru Gala Premiilor Gopo, Film +, Anonimul, Bucharest International Dance Film Festival dar și pentru filmele Parasite, Todos Los Saben și It must be heaven, din portofoliul Independența Film.

Stories
[ May 8, 2020 by iunieta 0 Comments ]

Jurnal de freelancer acasă: Rutine pentru echilibrul personal și pentru organizarea muncii

Mi-e bine acasă. Nu mă gândesc cât va mai dura toată treaba asta și mă concentrez pe fiecare zi în parte. Este un exercițiu extrem de util, mai ales în această perioadă și mai ales pentru o minte anxioasă.

Sunt foarte atentă la mine, la ceea ce simt, la ce gândesc, la ceea ce fac pentru mine, pentru sănătatea mea mintală. Iar ăsta e un prilej bun să accesez toate mecanismele pe care le-am învățat. Încerc să mă ridic repede atunci când cad, fac tot posibilul să îmi mențin productivitatea la un nivel bun când lucrez. Și să echilibrez momentele de lucru și știri despre pandemie cu citit, scris, meditație, somn, yoga, dans, filme și teatru online.

Am început cu semi-izolarea pe la mijloc de februarie, după ce m-am întors dintr-o vacanță în Scoția. Deși la noi autoritățile încă spuneau că nu există un pericol real sau că este ”doar o simplă gripă”, am citit multe știri internaționale și am văzut niște filmări din China, care m-au cam speriat. Așa că am decis să merg doar la teatru și în rest să stau acasă, sau să ies pe străzi lăturalnice la o plimbare. De pe 7 martie nu am mai ieșit nicăieri social.

Astăzi, când scriu, sunt 3 săptămâni de distanțare socială. 3 săptămâni de când vorbesc mai des cu prietenii mei din afara Bucureștiului și a țării, 3 săptămâni de când nu am băut o cafea sau prosecco într-unul dintre locurile care îmi plac, 3 săptămâni de când nu am mai simțit mirosul unei săli de teatru, 3 săptămâni de când nu am mai hălăduit liber pe străzile vreunui oraș. Dar știu că vor veni și timpuri mai bune. Noi cu totul, dar mai bune.

Treaba asta cu izolarea poate fi provocatoare, chiar dacă ești introvertit, iubești solitudinea și nu te plictisești niciodată cu tine. Vorbesc aici despre cei singuri în casă. J Pentru că una este ca distanțarea socială să reprezinte o alegere proprie, dar să știi că ești liber să zburzi pe străzi când ai chef, alta este să fie o măsură autoimpusă de un context sau, mai rău, dictată de lege.

La nivel de rutină în lucrul de acasă, eu am aceleași mecanisme și tool-uri de care mă folosesc de când am început pe cont propriu. Nu am foarte mare experiență în treaba cu freelancingul, dar ce mă ajută foarte mult este combinația de planificare și disciplina, pe care le-am învățat în corporație, și practicile mele cu mine de multă vreme încoace.

Amintesc doar câteva dintre ele pentru că sunt sigură că mulți dintre cei care lucrăm de acasă le știm și le folosim. Dar poate citește cineva care, dintr-o viață activă de birou cu mulți oameni, s-a trezit singur în living doar cu pisica și laptopul. Sau fără pisică.

Pentru echilibrul personal din care vin creativitatea și productivitatea la lucru

La începerea zilei am o rutină de igienă mentală: respir câteva momente conștient, pe liniște, imediat după trezire. Apoi fac o meditație de început de zi pe care o ascult în căștile telefonului.

În timp ce beau prima cafea scriu în jurnal motive de recunoștință, emoții, gânduri.Scrisul este un instrument terapeutic pentru mine de mai bine de o decadă.

Și, în final, dacă nu trebuie să lucrez atunci imediat și am timp dimineața, citesc câteva pagini sau fac un pic de stretching/yoga. Dacă nu e vreme, le las pentru după amiaza sau seara.

Peste zi dansez, îmi place să dansez liber, fac piruete prin casă, ridic picioarele în aer ca balerinele. Mă rog, cât pot eu. Apoi o dau pe hip-hop sau dans din buric. J În orice stil, dansul este o formă de eliberare a emoțiilor negative afară din noi și a endorfinelor în creierul nostru.

Pentru organizarea muncii

Un plan săptămânal. Am întotdeauna unul, cu acțiuni împărțite pe proiecte: blog, clienți, proiecte editoriale în care sunt colaborator. Fiecare acțiune are un deadline, iar dacă nu am termene limită clare, le prioritizez eu cu 1,2,3. Unde 3 înseamnă că o pot amâna pe săptămâna viitoare, 2 că trebuie făcută până la final de săptămână în curs, iar 1 că arde.

Împărțirea zilei în funcție de orele în care știu că sunt mai productivă. Există un ciclu în productivitatea fiecăruia, cu curbe în sus și în jos. De exemplu eu funcționez la capacitate maximă în intervalul 9 – 14, apoi am o cădere în care pot să mă relaxez, să citesc, să vorbesc la telefon. Sau să trimit mailuri netrimise până atunci. Apoi, între 16 – 18 am iar un boost de energie productivă și mă folosesc de el.

Ce mă ajută în momentele în care nu am chef să lucrez sau inspirația pare să fi fugit până la colțul blocului și nu mai vrea să vină acasă? În niciun caz să pun presiune pe mine și să mă forțez, mai ales că stresul există din plin zilele acestea.

Mă ajută muzica. La mine în casă se aude muzică non-stop. Folosesc Spotify din telefon cu sunet din sistemul audio surround. Ascult multă muzică clasică și playlisturi cu muzică tibetană, balineză, indiană.

Cred că este foarte important zilele acestea să ne căutăm ancore sănătoase prin care să rămânem întregi la minte. Falsa pozitivitate și #totulvafibine nu ajută neapărat pe toată lumea, iar negativul și scenarita dezlănțuite pot crea grave repercusiuni pe termen lung.

Ce trăim noi reprezintă unul dintre momentele acelea pentru care te antrenezi mental și emoțional ani buni, ca să poți lucra, să fii sănătos și liniștit în vremuri grele. Îmi imaginez că, pentru mulți, aceste zile sunt complicate și aici aș vrea să amintesc ceva ce îmi zic când este greu: ”Și asta va trece, nimic nu ține o veșnicie.”. Căci așa este, să știți.

Ileana Andrei este specialist în comunicare și conținut de brand, editor online.

Stories
[ April 2, 2020 by iunieta 0 Comments ]

Jurnal de acasă: cum mi-am reevaluat opiniile despre cabluri și viață

Am făcut trasee, am desenat, am spart pereții. Am tras fiecare cablu în țeava lui de pexal, din rațiuni – ușor paranoice – de ecranare. Dar ce fel de cablu? – iată, dragi prieteni, întrebarea esențială. Inițial, cat6, firește, întrucât, citez de pe un site de specialitate, “aplicațiile video și audio de editare/ procesare (…) vor beneficia la maxim de calitățile și caracteristicile cablului cat6, categorie cu 10 Gigabit în rețea. cat6 are un plus datorită arhitecturii concepute special pentru viteze foarte mari ale transferurilor de date”. Doamne-ajută, am zis, așa că am tras cabluri să ne punem și-n cap. 

(more…)

Stories
[ March 26, 2020 by iunieta 0 Comments ]

Jurnal de freelancer acasă: am început să mă trezesc înaintea alarmei

După lucrul de acasă, recunosc public, nu prea mă dau în vânt. Mersul la birou m-a organizat altfel, mi-am permis să mai trag câte o fugă cu colegii la o cafea, la o gură de aer și poate, câteodată, să mâncăm împreună (chiar dacă, de cele mai multe ori, nu m-am desprins de laptop în pauzele de prânz). Îmi încep zilele, de când mă știu, la cafea, unde stau maxim jumătate de oră, cât să verific cancanurile zilei sau cât schimb niște vorbe cu o prietenă. Și apoi îmi încep ziua de lucru.

(more…)