fbpx
Stories
[ March 4, 2024 by iunieta 0 Comments ]

Bianca Dorobantu: “am înțeles că pot trăi exclusiv din freelancing, dacă îmi dedic întreaga energie și determinare spre asta”

1. Care este povestea trecerii tale în freelancing, cum ai ajuns să lucrezi pe cont
propriu și de ce?

Pandemia a fost cea care a grăbit decizia mea de a deveni freelancer. Era un gând pe care îl aveam de ceva timp. Mi-am spus „dacă nu acum, atunci când?” și, cu toate incertitudinile, am pornit la drum. M-am întrebat ce pot face cu ceea ce știu deja să fac și cu skill-urile pe care le am. Răspunsul a venit în mod natural, având în vedere experiența mea ca jurnalist: să scriu. Am început prin a scrie pentru diferite branduri, diferite tipuri de conținut. La ceva timp, au venit cereri către mine pentru partea de PR și media relations, astfel că astăzi am ajuns să gestionez imaginea mai multor banduri și să creez vizibilitate pentru acestea în fața diferitelor audiențe. Și acum lucrez cu jurnaliștii, având, însă, alt rol. În luna mai se fac deja patru ani de când sunt freelancer, asta fiind și cea mai lungă perioadă a carierei mele pe care am petrecut-o „în același loc”, semn că e drumul potrivit pentru mine.

2. Care a fost primul blocaj de care te-ai lovit?

Primul și cel mai semnificativ blocaj a fost la nivel de mindset, când mi-am dat seama că eu trebuie să le fac pe toate – de la găsirea proiectelor, negocierea contractelor, gestionarea bugetului, organizarea pentru a putea livra la timp etc. Treptat, am reușit să jonglez cu toate acestea, însă nu a fost ușor.
3. Dar prima reușită ca freelancer?
Momentul în care am reușit să ating un prag financiar confortabil. Atunci am înțeles că pot trăi exclusiv din freelancing, dacă îmi dedic întreaga energie și determinare spre asta.

4. Este viața ta de freelancer așa cum ți-ai imaginat, sau diferă realitatea de
imaginație?
Nu mi-am imaginat-o în niciun fel, pentru că nu știam la ce mă înham, însă patru ani mai târziu pot spune că acest mod de lucru este potrivit pentru mine, în acord cu valorile și dorințele mele. În continuare echilibrul între viața personală și cea profesională este o provocare pentru mine, pentru că tind să petrec la laptop multe ore, însă știu că eu am puterea să iau cele mai bune decizii pentru mine. Freelancing-ul îmi aduce autonomie și flexibilitate, direct proporționale cu presiunea și munca propriu-zisă. E un drum anevoios, uneori cu obstacole, însă pentru mine e un drum cu sens.

5. Să fii freelancer înseamnă să fii un om cu mai multe talente și pasiuni, care este
partea ta preferată din ceea ce faci?

Îmi place să creez conexiuni între oameni și idei, iar activitatea mea îmi permite să fac asta. Ca fost jurnalist, sunt o fire curioasă, așa că mă bucur să fiu expusă la domenii și idei diferite. Am ocazia să interacționez cu mulți oameni, să intru în universul lor și să absorb informații. Cel mai valoros pentru mine este că, prin ceea ce fac, pot aduce la lumină povești interesante, antreprenori vizionari și idei mărețe, care pot schimba lumea, la propriu, și care îi pot inspira și pe alții.

6. Un proiect cu care te mândrești și pe care l-ai realizat pe cont propriu.
Sunt recunoscătoare pentru toate proiectele la care am lucrat pentru clienții mei, știind că au fost mulțumiți. Dovada fiind încrederea pe care mi-o acordă atunci când mă recomandă mai departe și altor clienți.

7. O lecție importantă pe care ai conștientizat-o de când ești freelancer?
Freelancing will either make you or break you. Pentru mine a fost și este, în continuare, o călătorie care mi-a adus, în primul rând, dezvoltare pe plan personal, la nivel de mentalitate și raportare față de viață, în general.

8. Cum te motivezi când simți că lucrurile nu mai merg?
Îmi spun că toate dificultățile cu care vine la pachet freelancing-ul merită, pentru mine. Merită libertatea de a alege proiectele și oamenii cu care vreau să lucrez și de a-mi organiza programul așa cum e mai bine pentru mine.

9. Ce ți-ar fi plăcut să știi la început de drum și crezi că ți-ar fi făcut viața mai ușoară?
Ca să poți avea proiectele și clienții doriți, e nevoie să îți tratezi activitatea ca pe un business în adevăratul sens al cuvântului, în care, din păcate, toate departamentele (marketing, sales, contabilitate etc.) sunt conduse de un singur om, acela fiind tu, freelancerul. Nu m-am documentat înainte să lucrez pe cont propriu să văd tot ce presupune asta, am luat totul așa cum a venit, ceea ce uneori mi-a îngreunat parcursul.

10. Care-i planul de viitor, freelancer până la pensie sau..?
Da, îmi doresc să lucrez pe cont propriu toată viața, însă rămâne de văzut sub ce formă. În vara anului trecut, m-am înscris la Facultatea de Psihologie, având în vedere că sănătatea emoțională este un subiect important pentru mine. Plănuiesc să fac următoarea schimbare în carieră după ce finalizez pregătirea în domeniu, care va dura ani buni de acum înainte.

11. Spune-ne pe scurt ce servicii oferi și pentru ce ar putea să te contacteze oamenii?
Lucrez cu startup-uri și companii B2B (în special), din domenii variate: tech, mental health și nu numai. Serviciile mele sunt din sfera de comunicare corporate și PR: consultanță strategică de comunicare, brand awareness (cultivare și creștere), apariții în presă și media relations, realizare de content (interviuri, articole de blog), gestionarea reputației, însă, în funcție de amploarea proiectului, pot oferi servicii integrate de marketing, alături de alți specialiști iscusiți cu care fac deja echipă bună de mult timp. Mai multe detalii despre ce fac, aici.

12. Un mesaj de încheiere pentru antreprenorii care încă nu au curaj să lucrez cu freelanceri.

Freelancerii sunt, de cele mai multe ori, foarte buni specialiști pe aria lor, și aici mă refer în special la marketing, cu multele sale specializări. Eu sunt înconjurată de mulți oameni capabili, care nu doresc să își mai asume un rol full-time într-o companie și aleg să lucreze pe cont propriu, din varii motive. Oamenii aceștia știu ce fac, sunt autonomi, au experiență relevantă, au o abordare strategică și o gândire fresh, orientată spre găsirea de soluții, fiind o resursă perfectă pentru companii.

Pe Bianca o puteți urmări pe social media aici sau pe site-ul ei tale21.com

Articolul face parte din campania NO.MAD Boost.

xr:d:DAFZPFahm5Q:16,j:3973655310,t:23050409
Startup
[ May 4, 2023 by iunieta 0 Comments ]

Bogdan Bodo Codreanu: Mindset de digital nomad. Cum ajungi să fii antreprenor liber sau freepreneur?

Bogdan Codreanu este creatorul și fondatorul Startupers Club, ceea ce se dorește a fi cea mai mare unitate de antreprenori faini. Prin business-ul lui, ajută oamenii care își doresc să fie sau pe cei care sunt deja antreprenori, freelanceri să se dezvolte: de la zero până la primii clienți / primii angajați / primele investiții. Obiectivul este de a putea ajunge antreprenori liberi.

Startupers Club este manageriat 100% remote – că tot vorbim de nomazi digitali –, iar relația cu clienții și colaboratorii noștri se desfășoară complet online. 

“Acum mă aflu în Grecia, undeva la sud de Atena, chiar pe malul mării, pentru că sunt într-o autorulotă – o casă pe roți. Sunt aici de 2 săptămâni, aproape singur – împreună cu un cățel – și am ajuns aici printr-un concurs de împrejurări: prin niște prieteni dragi mie, digital nomazi și ei, și plănuiesc să stau 1 lună jumătate.”

Q: Spuneai că ai o comunitate și că ajuți oameni să-și înființeze afaceri de la zero ca să devină antreprenori liberi. După cum știi, NO.MAD Talks este tot o comunitate similară – doar că este comunitatea freelancerilor. Dacă un freelancer din comunitatea mea NO.MAD Talks vine la tine cum îl poți ajuta? Cum arată procesul?

Bogdan: Partea de freelancing poate reprezenta un prim pas spre a deveni antreprenor liber, concept pe care eu l-aș defini în două stadii: 

1 – antreprenor liber operațional (businessul lui nu mai depinde deloc de persoană și implicarea ei, poate doar ocazional, pentru a stabili direcții) 

și 2 – antreprenor liber financiar (ai deja mai multe active investiționale în așa fel încât îți produc deja mai mult venit pasiv sau rezidual încât nu mai e nevoie să fii prezent, totul merge de la sine și riscul este foarte scăzut – dacă nu mai merge o latură a afacerii, un activ, lucrurile nu se dărâmă cu totul, ci te poți reechilibra rapid). 

Cele două stadii sunt de fapt pașii 3 și 4 din Piramida Libertății pe care o predăm noi la Startupers Club:

Pasul 1: Ești angajat, depinzi de altcineva pentru veniturile tale

Pasul 2: Devii freelancer sau soloprenor (veniturile tale încă depind de tine)

Pasul 3: Antreprenor liber operațional 

Pasul 4: Antreprenor liber financiar sau freepreneur

Și tocmai pentru că sunt acești pași, procesul e oarecum clar. Prima dată trebuie să treci de la angajat la freelancer – să găsești clienți pentru serviciile sau produsele tale. Apoi vorbim despre schimbarea mindset-ului și acel shift în care zici “Okay, am ajuns freelancer, am clienți, dar nu mă pot bucura de timp sau de bani pentru că lucrez non-stop. Ce mă fac?”. 

Începi să te gândești la tine ca la un business care poate fi scalat. Ce înseamnă asta? Să-ți transformi business-ul în așa fel încât să nu mai depindă de tine. 

Și aici urmează un întreg proces în care trebuie să identifici ce modificări poți aduce activităților tale pentru a crește: cum le poți împărți, cum le poți delega către colaboratori, angajați, boți, sisteme și tehnologii. 

De aici, începi să construiești un business durabil, dar pentru asta trebuie să intervină acea schimbare de mindset. 

Noi am fost învățați că trebuie să muncim ca să câștigăm bani, că trebuie să merităm să primim banii, ca rezultat al muncii noastre. Și în freelancing sau antreprenoriat intrăm tot cu această mentalitate de a munci pentru bani, chiar dacă deja intervine o schimbare de mindset de la “muncesc pentru un singur angajator” la “muncesc pentru mai mulți angajatori / clienți”. 

Încă rămâne această nevoie de schimbare a mentalității, să facem următorul pas: trecem de la “trebuie să merit banii și să muncesc din greu pentru ei” la “am dreptul și merit să fac bani și fără să muncesc”

E foarte dificil, după ce zeci de ani subconștientul nostru a fost hrănit cu recompense pe bază de merit. Aici e punctul cel mai dificil de depășit. 

[Iunieta: Mult timp, și eu am crezut că libertatea înseamnă spațiul în care mă aflu și posibilitatea de a pleca oricând de la birou, din România. Motivul pentru care eu am început acest drum este pentru că voiam să știu ce se petrece în lume la prânz, pentru că nu aveam libertatea să explorez străzile la orice oră, fiind tot timpul blocată într-un spațiu. 

Pentru mine, libertatea a fost foarte mult ancorată în spațiul fizic în primii mei ani de freelancing, dar apoi, călătorind și explorând mai mult, dezvoltându-mi business-ul, libertatea a început să însemne mai mult mindset și mentalitate: modul în care mă uit la mine, modul în care îmi privesc trecutul și modul în care îmi privesc business-ul.  

O bună parte din timp nu am putut să cresc, să-mi cresc business-ul, pentru că eram atașată de munca mea, voiam să apară numele meu în muncă, voiam ca eu să fiu acolo: eu în mailuri, eu să scriu, clienții să discute cu mine, să mă vadă pe mine, eu să fiu elementul central. Și aveam și această teamă: dacă nu mai livrez eu, o să-mi pierd toți clienții, pentru că clienții mei sunt atașați de mine. 

Abia apoi mi-am dat seama că având colaboratori, eu pot să-mi dublez veniturile, le pot explica clienților că munca va trece prin mine, eu voi avea ultimul cuvânt de spus, doar că nu sunt eu cea care implementează, care mă ajută. Și niciun client nu a avut nimic de spus niciodată: “Foarte bine, dacă asta funcționează pentru tine, noi suntem deschiși.”

E adevărat că nu am trecut prin acest proces într-o lună. Au fost ani de zile în care munceam 10 ore pe zi, 12 ore pe zi, ajungând de 2 ori în burnout, doar pentru că nu aveam minsetul corect: nu eram antreprenor liber, cum spui tu.]

Q: Tu acum ești în vârful piramidei? Ai ajuns la treapta de libertate financiară?

Bogdan: Încă nu am ajuns acolo. Am fost foarte aproape să ajung acum aproximativ 12 ani, după prima mea experiență antreprenorială mai hard, însă nu aveam mentalitatea de acum, am făcut foarte multe greșeli și am ajuns la un faliment în care am pierdut aproape 1 milion de euro, am și rămas dator. 

A durat câțiva ani să mă refac și să-mi revin din acel stadiu, dar m-a întărit experiența. 

Atunci nu știam că vreau să ajung în vârful piramidei libertății, doar că am avut șansa, în mijlocul perioadei probabil că depresive, să citesc cărți din zona financiară, dezvoltare personală, de unde mi-am luat foarte multe informații și curaj. 

Acolo am înțeles ce înseamnă libertatea financiară, de fapt. Am înțeles mai multe despre mindsetul abundenței și ideea că da, merit să fac bani și fără să duc eu toată munca în spate. 

Este un proces de creștere, l-am urmat și eu, sunt în drum spre vârful piramidei. Dar nu țin cu dinții să ajung acolo, ci mă bucur de schimbarea de mindset și de tot drumul. 

Nu vreau să ajung acolo pentru bani, nici pentru a fi neapărat antreprenor liber – deși poate suna ciudat – ci îmi doresc să ajung în vârful piramidei pentru omul, pentru ființa care devin în tot acest proces care mă modelează accelerat.  

Q: Aș vrea să ne gândim la oamenii care sunt deja freelanceri, și-au dat demisia, deci au făcut primul pas, dar mindsetul lor nu este încă de antreprenor liber și sunt blocați. Ce schimbăm prima oară la mindset ca să putem să trecem de blocaje?

Bogdan: Cred că primul pas este să înveți arta detașării: de lucruri, poate de oameni, dar în mod special de business. Nu înseamnă că nu-ți mai pasă; îți pasă cu un soi de iubire necondiționată, astfel încât nu mai ești legat de outcome, de rezultat. 

Și poate chiar mai importante sunt acceptarea și iubirea a ceea ce ești, compasiunea de sine. 

De aici poți construi și poți construi foarte accelerat. Însă trebuie să ai niște obiective clare, o viziune clară despre ce vrei să obții. Ce înseamnă pentru tine libertate? Care sunt lucrurile importante pentru tine? Cât timp vrei să le aloci? 

Deci 3 concepte: arta detașării, autocompasiune și obiective clare. 

Q: Hai să facem o diferență: Ce înseamnă să fii freelancer versus digital nomad?

Bogdan: Sunt diferențe foarte mari, să fii digital nomad te solicită, te transformă. 

Eu și în țară sunt destul de activ, merg în cafenele, în parcuri, simt nevoia de schimbare, merg în zone creative să lucrez, să am sesiuni cu clienții. Cumva, am valorizat libertatea de mișcare încă din 2017, mergând din oraș în oraș prin țară și fiind foarte flexibil în ceea ce privește biroul. 

Ca digital nomad, ești într-un continuu proces de transformare, este solicitant, te dezvoltă, te surprinde. Ai parte de provocări în fiecare zi, începi să te cunoști mai bine, să stai cu tine și cu unele părți ale tale despre care poate nu știai că există.

Ca freelancer, dacă stai doar acasă, 12 ore, doar la birou în fața laptopului, nu văd cum e diferit de a fi angajat. E vorba și de echilibru aici. 

Q: Spune-mi un lucru care a ieșit la suprafață în aceste două săptămâni de când te plimbi cu autorulota, o emoție, o provocare și cum ai gestionat situația.

Bogdan: Cea mai importantă a fost acomodarea la zgomot – rulota e mai degrabă de vară, se aud toate zgomotele din jurul ei – și asta a fost provocarea cea mai mare: să-mi adaptez somnul indiferent de zgomotele din jur. Este o temă la care lucrez, nu e ușoară adaptarea. 

Q: Crezi că digital nomazii sunt un tip aparte de oameni sau nu? 

Bogdan: Eu zic că oricine poate să fie antreprenor și atunci oricine are dreptul și poate să fie digital nomad. Nu este o specie diferită, sunt doar experiențe diferite dintre care poți să alegi. 

Întreaga discuție conține povești faine despre business, freelancing și experiențele de digital nomad. O poți asculta pe Instagram, pe pagina no.madtalks

Pe Bogdan îl poți găsi pe Facebook sau pe Instagram.

Stories
[ December 15, 2020 by iunieta 0 Comments ]

Târgul de Crăciun al freelancerilor sau cum să faci cadouri utile

Iată-ne iar aici. Decembrie, luna atât de așteptată, în care totul o ia razna și goana după cadouri se transformă într-un adevărat maraton, cu ruta mall – casă – împachetat. Post-it cu “de sunat curierul” și liste peste liste. Totul în încercarea de a găsi cel mai potrivit dar pentru cei dragi.  

De-a lungul timpului, am primit tot felul de cadouri. De la eșarfe verzi-pufoase și până la săpunuri pe care le păstrez și acum într-o cutie cu lucruri fără trebuință. Long story short, am primit și am văzut toate tipurile de cadouri, dar puține mi-au fost pe plac. M-au atras  întotdeauna cele cu însemnătate practică, care m-au învățat ceva sau care mi-au făcut viața mai ușoară. Le-am primit însă de puține ori. 

2020 e diferit, iar NO.MAD Talks a decis ca anul acesta să dea o nouă însemnătate cadourilor de Crăciun. Permite-mi să îți lansez o întrebare-provocare: cum ar fi ca de sărbători să înlocuiești cadoul tradițional cu un cadou menit să ajute pe cineva? 

Poate că prietenul antreprenor are nevoie de conținut pentru Social Media și nu are timp să îl creeze. Mama își dorește să dezvolte un business cu dulciuri și ar avea nevoie de o ședință de consultanță în afaceri. Tata și-a descoperit un nou talent în pandemie și tu l-ai putea ajuta cu materiale de crafting și DIY. Prietena din liceu ar vrea să mănânce mai sănătos, deci un curs de nutriție i-ar prinde numai bine. 

Ce poate fi mai frumos decât a oferi familiei și prietenilor șansa de a se dezvolta atât din punct de vedere personal, cât și profesional? 

Târgul de Crăciun al freelancerilor este primul târg exclusiv online unde freelancerii și antreprenorii oferă servicii şi produse împachetate în experienţe cu sens, utile şi valoroase. Aici găsești o multitudine de pachete speciale prin care poți oferi cadouri sub forma serviciilor de dezvoltare personală și dezvoltare a business-ului, produse pentru well-being, mese delicioase pentru seara de Crăciun. Găsești o mulțime de daruri folositoare, gata să bucure și să ofere o nouă experiență! 

Public Speaking cu Nuami Dinescu

Pentru prietenii antreprenori am pregătit pachete ce conțin consultanță pentru accelerarea afacerii, ședințe de coaching,  articole holistice ori postări pentru Social Media. Avem chiar și fotografi, ce te pot ajuta cu ședințe foto de personal branding

Stilul trebuie păstrat, chiar dacă parada modei s-a transformat de când cu existența Zoom-ului. Tocmai de aceea, artiștii au pregătit cercei care mai de care mai frumoși și outfit-uri pentru toate gusturile, perfecte pentru oferit în dar.  

Să nu uităm de corp, minte și suflet. Pot fi mereu de folos un masaj, o albire dentară, un pachet pentru antrenarea creierului sau puțină consultanță în ale oratoriei, mai cu seamă în Public Speaking. De acord? Pentru cei pasionați de crafts, am pregătit un workshop de decorațiuni interioare. Iar dacă nu știi ce să faci în seara dintre ani, găsești acolo idei, cum ar fi un Party de Revelion, cu livrare oriunde în București.  

Unde mai adăugăm bunătățile cu dulceață yummy și carnea gata să sară în cuptor? Poate chiar sub brad, alături niște colinde în surdină și cadouri neconvenționale – ședințele de consultanță, cercei cu stil sau orice îți face cu ochiul.

În fiecare zi, Târgul de Crăciun al freelancerilor se îmbogățește cu noi cadouri îndrăznețe și diferite, care să vină în ajutorul celor dragi. Sau în ajutorul tău. 

Spor la cumpărături & sărbători liniștite!

P.S: Dacă ești antreprenor sau freelancer și dorești să oferi și tu cadouri, află că înscrierile sunt încă deschise și o poți face completând acest formular.

Articol realizat de Bogdana Todoruțiu, freelancer în marketing și comunicare, iubitoare de cărți, căței și mâncare. 

StoriesUncategorized
[ November 30, 2020 by iunieta 0 Comments ]

Cum a fost la Pandemia Made Me Do It 3.0: Sum-up despre provocările creatorilor de conținut

A treia ediție de Pandemia Made Me Do It a adus la un loc presa, creatorii de conținut și nomazi din comunitate și din afara ei, gata să afle informații noi.

Timp de cinci ore am povestit pe Zoom despre cum și-au schimbat marile publicații planurile peste noapte, despre strategii de conținut și planuri editoriale restructurate. Am descoperit ce s-a schimbat odată cu pandemia și cum au fost nevoiți să se adapteze unei perioade incerte din toate punctele de vedere.

Ne-au povestit despre toate astea: Anda Docea (Dilema Veche), Alina Aliman (A List Magazine), Ioan Big (Zile și Nopți), Irina Markovits și Clementina Anghelache (Psychologies), Ovidiu Mureșan (ovidiumuresanu.com), Cristina Oțel (cristinaotel.ro) și Mihaela Sava (prajiturela.ro).

Dacă nu ai ajuns la eveniment, am pregătit mai jos ideile principale. Spor la citit!  

Anda Docea – Dilema Veche 

Odată cu print-ul, se termină și publicitatea.

Anda Docea e redactor la Dilema Veche și nu credea că odată cu pandemia, ziarul va aborda teme precum frica, însingurarea, depresia, nesiguranța sau alte dimensiuni psihologice. Spre surprinderea ei, dosarul “Rușinea” a fost cel mai citit dintre toate cele coordonate până acum.

  • Dorința de a aborda teme ce țin de perioada pandemiei a venit atât din partea scriitorilor, cât și din partea cititorilor, fiindcă “Inevitabil, nu ai cum să nu scrii despre perioada prin care treci.”
  • Dacă înainte de pandemie articolele despre fericire erau cele mai căutate, acum oamenii și-au îndreptat atenția spre cele despre incertitudine și frică. 
  • Cel mai fericit moment din ultimele luni a fost când Dilema s-a reîntors la print, după două luni de publicat exclusiv online. 
  • Obiceiul pe care îl vor păstra și după pandemie este prezența constantă în mediul online, care a funcționat ca o rețetă de supraviețuire și de reducere a costurilor pentru Dilema. 
  • Înainte de pandemie, ziarul cuprindea 32 de pagini. Acum are doar 24.
  • Dacă vrei să scrii pentru Dilema, o poți face printr-un articol blogul cititorilor. Nu trebuie să ai o temă anume, iar materialul îl poți trimite spre verificat pe pagina lor de Facebook sau pe adresa de email dilema@dilema.ro

Alina Aliman – A List Magazine

Nimeni nu se aștepta să scriem despre pandemie într-o revistă glossy. 

Alina Aliman este editor la A List Magazine și odată cu pandemia a realizat cât de mult se pot schimba cititoarele revistei – nu au mai fost interesate de rochii, ci mai degrabă de numărul de cazuri sau de vaccin, iar revista a trebuit să se adapteze. 

  • Nu credea că A List le va ajunge să intervieveze doctori și edituri, să organizeze un shooting pe Zoom, să facă o lansare de tip drive-in. Campania “Mi-e dor de” a avut un adevărat succes și 56 din participanți au apărut pe coperta numărului din iunie.
  • Revistele glossy implică contact uman direct, tendințe, content, shooting-uri și tocmai de aceea conținutul a necesitat mai multă creativitate și muncă. 
  • Revista a renunțat la rubricile despre shopping, și le-a transformat în rubrici despre “cum să te îmbraci atunci când stai în casă”. Au oferit chiar și sfaturi despre cum să integrezi masca de protecție într-un outfit sau despre cum să te aranjezi pentru conferințele Zoom. 
  • Oamenii au vrut să vadă care sunt activitățile in-house ale oamenilor din lume și cum arată casa lor. S-au citit multe povești, interviuri cu medici români care profesează în alte țări. 
  • Înainte de pandemie, revista funcționa după proporția de 80% machetă și 20% proiecte speciale. Acum este invers.

Clementina Anghelache și Irina Markovits – Psychologies

Ne-am bucurat enorm atunci când am găsit prima temă care să sintetizeze speranța într-o lume incertă.

Clementina Anghelache este publisher-ul Psychologies, iar Irina Markovits îmbină zilnic două profesii: consultant de stil și editor in chief. Pentru ele, pandemia a reprezentat o perioadă efervescentă, cu emoții de tip montaigne rousse. 

  • Psychologies este o revistă cu 13 ani de istorie în spate, iar de anul acesta nu mai aparține de niciun trust de presă.
  • În primăvara, și-au schimbat echipa editorială și managerială. Prima ediție în această formulă a fost publicată online, la sfârșitul lunii martie.
  • Nu au existat subiecte pe care nu credeau că le vor aborda, pentru că Psychologies nu e o revistă de nișă. Totuși, au evitat să abordeze politica din perspectiva unei dezbateri, și au încercat să vorbească despre ea doar din perspectiva comunicării (teme despre lideri sau influența acestora).
  • În 8 aprilie au lansat prima ediție digitală free, și au avut 3.600 de downloads imediat după ce au anunțat-o.
  • Pentru ele, cel mai fericit moment a fost atunci când au reușit să publice revista tipărită în septembrie. Micile bucurii s-au transformat într-o bucurie mai mare.

Ioan Big – Zile și Nopți

Experiențele culturale au fost obligate să aibă loc în mediul online, să fie vândute de ecranul unui TV sau al unui monitor.

Ioan Big este redactorul revistei Zile și Nopți și nu și-a imaginat niciodată că o revistă care recomandă evenimente culturale urbane va trebui să încurajeze statul în casă.

  • Brandul Zile și Nopți sărbătorește 20 de ani de existență. În 2000, când au apărut pentru prima dată, print-ul era principal. Apoi, online-ul a început să capete ușor dar sigur din ce în ce mai mult teren. 
  • Înainte de pandemie, revista era distribuită în instituții culturale și HoReCa. Odată cu apariția fiecărui număr se anunța și lista cu parteneri, mai exact locații în care putea fi găsită. Acum, revista se distribuie prin serviciile de livrare ale restaurantelor.
  • Au trecut de la abordarea experienței urbane la recomandări de locații autohtone și accesibile din punct de vedere sanitar.
  • Revista se distribuie gratuit, ceea ce înseamnă că e dependentă de publicitate, iar odată cu pandemia, acesta a fost redusă drastic. Asta le-a impus reducerea costurilor pentru o perioadă nendefinită și re-negocierea fee-urilor.
  • Cititorii Zile și Nopți sunt consumatori de experiențe. Avem nevoie de selectivitate, iar revista este un factor de pre-filtrare a experienței într-o masă relativ amorfă. Odată cu pandemia, a crescut interesul pentru inițiativele comunitare și ecologice.

Mihaela Sava – prajiturela.ro

În momentul în care creezi conținut, trebuie să consumi conținut.

Mihaela Sava, cunoscută drept Prăjiturela, împărtășește rețete delicioase pe contul de Instagram, unde a reușit să adune o comunitate de 90.4 k și pe blog, laprajiturela.ro. În pandemie a fost nevoită să se dezvolte din punct de vedere creativ. 

  • Pentru a reuși în mediul online ai nevoie de consecvență, constanță și foarte multă muncă. Dacă nu muncești pentru fiecare material în parte, dacă nu te dedici, nimic nu va veni de la sine.
  • Ce se află în spatele unui clip Reels de doar 15 secunde? Filmat timp de 6 ore, extrase 39 de minute de video propriu-zis și mai apoi 7 ore de montat pentru a ajunge la forma finală. 
  • Pentru editare folosește Cinemaster (video) și Audio Jungle (audio).
  • Niciodată nu a petrecut mai puțin de 4 ore pentru editarea unui material.
  • Prima colaborare a apărut după 5 ani de blogging, iar din primii bani și-a cumpărat o pereche de pantofi pe care încă îi păstrează ca amintire.
  • Detaliile invizibile care fac diferența constă în poziționarea recuzitei, preparatul, vasele, set-up-ul, styling-ul.
  • Consideră că în mediul online este foarte important ca oamenii să te asocieze pe tine, ca brand, cu ceva diferit.

Cristina Oțel – cristinaotel.ro

Podcasting-ul e foarte fain, dar doar dacă ți se potrivește. De fapt, asta e valabil pentru orice tip de conținut produci.

Cristina este Life Design Coach, trainer, scrie pe cristinaotel.ro, este gazda podcast-ului Pauză de bine care a ajuns la 24.000 de ascultări. Ne-a mărturisit că în pandemie episoadele despre psihologie, educație financiară și dezvoltare personală au fost cele mai ascultate.

  • Anul acesta se împlinesc 7 ani de când scrie pe blog despre parenting, coaching, recomandări și multe altele. 
  • Pentru ea, podcast-ul e elementul curat și este adepta metodei learning by doing. De obicei, dacă un episod durează o oră, acesta necesită două ore de editat.
  • Audiența contează extrem de mult atunci când produci un podcast. Trebuie să știi ce conținut preferă comunitatea ta.
  • Valoarea grupurilor online a crescut în ultimul timp. Nu sunt doar consumatori pasivi, sunt oameni direct interesați de ceea ce tu oferi.
  • Pentru editat, folosește Movie Maker (video) și Ocean Audio (audio).
  • Înainte să începem un podcast, Cristina ne sfătuiește să răspundem la întrebări precum “De ce vrei să faci acest podcast?” , “Ce te motivează?”,  “Pentru cine îl faci?”, “Ce te face unic?”.
  • Cea mai mare greșeală atunci când vine vorba de podcast este consecvența.
Ovidiu Mureșanu –  ovidiumuresanu.com

Pentru conținut pe Tik Tok, ai nevoie de nișă, strategie și de conținut relevant.

Ovidiu Mureșanu este creator de conținut pentru nișa de călătorii și lifestyle masculin și scrie pe ovidiumuresanu.com. S-a speriat prima oară când a intrat pe Tik Tok, și deși a crezut că nu va produce niciodată conținut pentru această platforma, în prezent contul său de călătorii are 82.000 de followers.

  • Nișa lui implică lifestyle-ul masculin și călătoriile. În mediul online sunt foarte puțini bărbați care abordează acest subiect, iar el a văzut o oportunitate în asta și a început să creeze conținut în acest sens.
  • Odată cu criza economică, revistele pentru genul masculin au dispărut de pe piață. Ei au rămas în continuare cu nevoia de a consuma conținut, și astfel s-a conturat blog-ul ovidiumuresanu.com. În pandemie, cele mai citite au fost  articolele despre muzee online, expoziții și recomandări.
  • Contul principal, cel de călătorii, avea 5.000 followers la început de pandemie, iar acum are 82.000. Dintre aceștia, 70% din urmăritori au peste 21 ani. 
  • Posibilitățile pe care le oferă Tik Tok sunt nenumărate, există multe posibilități, chiar și colaborări cu branduri renumite. Brandurile internaționale sunt interesate de această platformă, fiindcă engagementul e organic e foarte mare.
  • A urcat pe Tik Tok un video realizat inițial pentru IG Stories, iar engagementul a fost de 175.000 (organic).

Articol realizat de Bogdana Todoruțiu, freelancer în marketing și comunicare, iubitoare de cărți, căței și mâncare. 

Stories
[ July 28, 2020 by iunieta 0 Comments ]

Din culise: ce înseamnă să organizezi o tabără în perioada asta?

Am 12 ore de când nu m-am ridicat de la birou. Cumva nici nu am simțit nevoia. Mi-am creat o bulă în jurul biroului și am rămas blocată. Mi-am luat pauză când m-am uitat cu coada ochiului la bocancii de munte și m-am proiectat peste câteva zile, colindând pădurile încălțată cu ei. În general, încurajez freelancerii să-și ia pauze, să se bucure de timpul lor liber și să se ridice de pe scaun din oră în oră. Dar, uite că, se mai întâmplă ca spatele să ți se lipească de scaun, mâinile de tastatură, iar picioarele să devină niște fire de iarbă pe care nu te mai poți baza decât până la ușa frigiderului. În ultimele zile am fost atât de prinsă că nici știrile nu am apucat să le citesc, noroc că unul dintre participanții la NO.MAD Outdoor Camp m-a sunat zilnic să mă țină la curent. E complicat să organizezi orice eveniment offline în pandemie, așa că m-am gândit să vă povestesc câteva dintre etapele prin care am trecut noi la NO.MAD.

(more…)

Stories
[ March 24, 2020 by iunieta 0 Comments ]

Jurnal de freelancer acasă: plâng mai des, mă culc mai devreme

Ceasul sună de  la 5.30 de când au apărut primii bolnavi de coronavirus. Nici snooze nu mai există de atunci. Îl opresc repede ca sa nu trezesc toată casa. Mă strecor din pat cu ochii lipiți în timp ce îmi doresc cu ardoare să nu mă lovesc și de data asta în colțul ascuțit al patului. Nici pisica, mereu dornică de mângâieri, nu schițează vreun gest. Primul reflex e să mă uit pe ultimele știri. Internaționale, nu naționale că aici vine bilanțul doar o dată la prânz. Iau micul dejun citind știri îngrozitoare despre Italia. Termin rapid pentru că orice apetit pălește în fața fotografiilor care îți dau de înțeles că e extrem de grav și incontrolabil ce se întâmplă în țara în care toți ne-am făcut cel puțin o vacanță și abia așteptăm să revenim. Pragmatic ar fi să vorbesc la trecut. Nu știu cine se mai gândește la o vacanță acum în însorita Italie sau la o vacanță în general.

(more…)

Uncategorized
[ January 28, 2020 by iunieta 0 Comments ]

De unde lucrează freelancerii – studiu realizat în comunitatea NO.MAD Talks!

La invitația Mydesks.ro, aplicația care transformă cafenelele în spații de co-working, am întrebat freelancerii din comunitatea NO.MAD Talks de unde preferă să lucreze: cafenele, hub-uri, de acasă sau de pe canapeaua prietenilor, i-am întrebat și ce buget au pentru fiecare ieșire în parte și de câte ori ies din casă. În două săptămâni, cât a fost deschis chestionarul, au răspuns 100 de freelanceri, mai jos te invităm să descoperi preferințele lor când vine vorba de modul de lucru.

(more…)