fbpx
Stories
[ September 23, 2020 by iunieta 0 Comments ]

Ne-am reconectat și ne-am umplut goluri la Povești NO.MADe

Sunt emoții ce dau dependență și pe care abia așteptăm să le mai simțim, am da timpul înapoi doar să mai înviem fluturii din stomac de la primele întâlniri, am da timpul înainte doar să ne vedem proiectele finalizate, textul sus pe afișe, evenimentul pe scenă, melodia la radio sau spotul la TV. Sunt aceste emoții care țâșnesc din corp asemenea unei fântâni arteziene, care ne scot de pe pilot automat și ne fac să simțim o fericire așa de mare că dă pe afară.

(more…)

Stories
[ August 28, 2020 by iunieta 0 Comments ]

Valentina Saygo, expert contabil, învață antreprenorii cum să-și adapteze afacerea pe timpul crizei!

Prietena noastră Valentina Saygo, care este alături de comunitatea NO.MAD Talk încă de la primul eveniment, anunță un nou curs de contabiltate și fiscalitate pentru anterprenorii care vor să-și simtă afacerea în siguranță.

Despre ce va fi cursul?

Participanții vor avea acces la șase ore de informații clare despre noțiunile juridice și contabile pe care trebuie să le cunoască în situații dificile, dar și cum să-și administreze afacerea atunci când activitatea se suspendă integral sau parțial. Tot în cadrul cursului vor fi prezentate și studii de caz ale afacerilor care s-au reinventat pe perioada crizei și au reușit să-și mărească considerabil cifra de afaceri.

(more…)

Stories
[ May 12, 2020 by iunieta 0 Comments ]

Jurnal de freelancer acasă, cu bune și cu rele

Salutare!

Toată situaţia aceasta m-a luat puţin pe nepregătite, dar a trebuit să mă adaptez din mers şi am reuşit să gestionez online cam toate task-urile ce le aveam de rezolvat urgent în primăvara aceasta. Restul proiectelor şi propunerilor au fost amânate sau anulate, după caz.

Cea mai complexă parte de rezolvat până acum a fost cea de contabilitate a firmei, dar am întâlnit oameni receptivi la capătul celălalt al mail-ului sau al telefonului.

Ce-i drept, de aproape o lună de zile de când m-am izolat la domiciliu, task-urile şi volumul de lucru au fluctuat destul de mult: la începutul perioadei, au fost destule lucruri de rezolvat (multe rămase din urmă) coroborate cu o nelinişte generală. Apoi s-a aşternut un mic haos, deoarece situaţia din ţară se agrava pe zi ce trecea, iar lumea nu ştia cum să procedeze, cum să acţioneze, ce paşi să urmeze. După care s-a făcut puţină lumină, au început să se aşeze uşor-uşor toate şi să capete o logică, un sens, să exise un fir logic şi o coerenţă.

Cert este că calmul este cheia în astfel de momente, indiferent de domeniul în care ai lucra. Trebuie să încerci să fii lucid, să judeci limpede, să acţionezi în concordanţă, să nu te pierzi.

Sunt un caz “norocos” întrucât biroul meu de lucru a fost (până acum) şi este (şi în perioada aceasta) în living room. Eu am lucrat în ultimii ani de acasă, în mare parte, prin natura job-ului. În restul timpului mergeam pe la întâlniri şi şedinţe în oraş. De asemenea, purtam foarte multe conversaţii telefonice în interes de muncă în timpul zilei. Acum, s-a schimbat dinamica lucrurilor. Stau câteva ore pe zi la birou la laptop şi lucrez. Fac pauze mult mai des, ce-i drept. Iar la telefon nu mai vorbesc aproape deloc.

Cum arată programul meu de zi cu zi?

Dimineaţa, primul lucru pe care îl fac este să verific ştirile la TV (iar pe parcursul zilei îl las pornit tot pe programele de ştiri ca să fiu la curent cu ultimele noutăţi din perioada aceasta).

Seara, e momentul de relaxare ce aduce cu sine un film, un serial ori vorbit la telefon cu cei dragi.

Vremurile acestea au adus cu sine şi anumite părţi bune, dar şi anumite părţi mai puţin bune.

Mă bucur că am reuşit să îmi revin la capitolul odihnă, asta pentru că reuşesc să dorm câte 9-10 ore pe noapte. Am învăţat să gătesc şi progresez săptămânal la capitolul ăsta. 🙂

Încerc să îi susţin cum pot în mediul online pe cei pe care îi promovam şi cu care lucram. În momentele acestea, expresia “sharing is caring” este mai puternică ca niciodată.

Dacă la începutul stării de urgenţă, ieşeam mai des din casă pentru cumpărături la magazinele din împrejurimi, iată că de mai bine de o săptămână nu am mai ieşit din casă absolut deloc şi aleg varianta comenzilor online cu livrare la domiciliu (fără contact fizic). La început părea ciudat să vorbesc cu curierii prin uşa apartamentului, dar cu timpul a devenit o obişnuinţă şi îmi dau seama ce tristă este situaţia.

Am ajuns să mă bucur când merg să duc gunoiul pentru că este unicul moment când ies din casă…

Îmi este dor să merg pe afară, să mă plimb pe străzi, să merg într-un parc, să ies cu bicicleta prin oraş, să stau pe o terasă la soare şi să beau o bere, să merg la concerte, la film sau la teatru. Îmi e dor de prieteni, de familie. Îmi doresc doar să revenim cât mai rapid la normal. Ştiu că trebuie multă răbdare. Ideea e că deja am intrat într-o rutină şi zilele parcă trec din ce în ce mai repede. Simt că finalul este aproape. Perioada aceasta este o încărcare pentru fiecare dintre noi, trebuie doar să avem puterea să trecem peste.

Bogdan este PR și curator de oameni faini și creativi, artiști, trupe, localuri, concepte inovative, evenimente ce au loc în București iar recomandările lui sunt aici.

Stories
[ May 12, 2020 by iunieta 0 Comments ]

Jurnal de freelancer acasă, cu Apocalipse, soluții și pregătiri

Visez Apocalipse de când mă știu. Vin de unde mă aștept mai puțin și lovesc cumplit, uimindu-mă până și pe mine, creatoarea lor, cu bogăția senzațiilor oferite. Cataclisme, războaie, extratereștri, zombies, bombe nucleare și multe alte dubioșenii, uneori poetice și superbe vizual, alteori înfricoșătoare de-a dreptul. Sunt finalurile pe care, în subconștient, le dau lumilor din capul meu și, invariabil, mă agit în vis pentru a-i avertiza pe cei dragi că vine nenorocirea. Uneori îi râd Apocalipsei în față și-i spun că nu mi-e frică de ea, știu eu erupția aia concomitentă de vulcani, am mai văzut-o și am fentat-o luându-mi zborul spre Marte cu nava lui Elon Musk, alături de familie și prieteni, ia-o p-asta, făi Apocalipso! Alteori sfârșesc oribil, suprinsă de propria capcană în care mă vâr, csf, nu sunt mereu pe fază?!

Acum câteva luni, la finalul anului trecut, plecând de la Apocalipsele din capul meu, mi-am alcătuit o listă de lucruri pe care aș fi vrut să le fac, astfel încât să nu fiu surprinsă de scenarii nasoale: cursuri de prim-ajutor, cursuri de supraviețuire în sălbăticie, cursuri de condus în condiții extreme, kituri de supraviețuire și multe alte chestii care mi se păreau mai probabile să se întâmple. Pentru pandemie, însă, nu m-am pregătit deloc. Nici nu știu ce fel de cursuri m-ar fi pregătit pentru o situație ca aceasta, una dintre cele mai plictisitoare posibile și în același timp atât de dramatice. Probabil un atelier de răbdare ar fi fost oportun.

Sunt în a 25-a zi de #StauAcasa. În timpul ăsta, am ieșit afară de 4 ori, scurt, pentru cumpărături în proximitatea casei. În prima incursiune m-am aventurat, ca o nebună, cu nasul într-o magnolie de lângă un Mega Image. De partea cealaltă a copacului, un bătrânel romantic, care adulmeca și el primăvara, mi-a strigat puțin contrariat: “Nu miroase, doamnă!”. Ne-am speriat unul de altul, deși ne despărțeau cel puțin 5 metri și trunchiul copacului. M-am tot gândit la omul ăsta și mirosul inexistent al magnoliei în fiecare zi în care am dizolvat pastile de clor pentru a șterge urmele incursiunilor în afara apartamentului. Nu-mi place clorul. Miroase a spital. Miroase a tot ce e mai rău.

Sunt PR freelancer cu acte în regulă de un an. Ce zic eu aici, sunt antreprenor cu IMM. Mă rog, probabil că eram, că acum deja nu mai contează, important este să știu ce o să fiu când ieșim din izolare. Am o super experiență, de aproximativ 13 ani, în lucratul de acasă. Am făcut asta aproape toată viața, chiar și atunci când lucram în presa glossy. Știu cum să nu mă plictisesc cu mine, cum să îmi organizez programul, cum să nu mă las distrasă, cum să fiu eficientă, pe scurt. Dar acum, toate acestea nu îmi folosesc la mare lucru.

Lucrez alături de colega mea Anca Maco în zona culturală, cu precădere în industria cinematografică. În acest moment, toate proiectele în care suntem implicate sunt amânate, înghețate sau cu un mare semn de întrebare la status. Așa că îmi ocup zilele căutând alături de Maco soluții pentru furnizarea de conținut pentru aceste proiecte, abâtându-ne de la planurile de comunicare realizate la începutul anului, gândidu-ne la soluții pentru ca aceste evenimente să se întâmple în condiții de maximă siguranță atunci când o parte din restricții se vor ridica, documentându-ne asupra a ceea ce fac alte evenimente similare și încercând să ne dăm seama cum vom funcționa de acum încolo.

V-aș minți dacă v-aș spune că mi-e bine, că viața merge mai departe, dandy, super relaxată și sunt eficientă în continuare, fac magii cu bagheta pe care scrie PR. Îmi dau seama că, indiferent când se va termina, viețile noastre, personale și profesionale nu vor mai fi la fel ca acum câteva săptămâni. Dar mi-am găsit un scop în toată nebunia asta: acela de a mă pregăti pentru un nou restart. E, pe undeva, mai bine decât să mă pregătesc pentru Apocalipse. Tot ce am de făcut e să rămân sănătoasă, să îmi păstrez energia pentru lucruri cu adevărat relevante, să nu mă deprim făcând ture între știrile TV și internet, să țin legătura cu oamenii importanți din viața mea, să îmi iau doza de soare atât de necesară, să fac suficientă mișcare încât nu mă anchilozez în apartamentul ăsta de 72 de mp, fără balcon, și să mă bucur de fiecare zi așa cum vine, câteodată cu tristețe, furie sau plâns, alteori cu energie și optimism.

Întotdeauna am fost de părere că trăim într-o perioadă importantă din evoluția omenirii. Iar acum, mai mult ca oricând, sunt convinsă că așa este. Depinde de fiecare dintre noi cu ce contribuim la lumea nouă care deja se conturează. Ca oameni de comunicare, cred că fiecare dintre noi putem schimba mici lucruri în bulele în care trăim prin intermediul proiectelor în care suntem angrenați. Este datoria noastră să aducem în discursul public valori precum responsabilitate și solidaritate, să ne facem utili în cauze ce contribuie la diminuarea dezastrului în care trăim acum și să fim parte din lumea la care visăm de atâția ani. Și, desigur, la final, vom fi toți experți în răbdare.

Simona este PR cultural, mai ales în industria cinematografică și, alături de colega ei, Anca Maco, este responsabilă de comunicarea pentru Gala Premiilor Gopo, Film +, Anonimul, Bucharest International Dance Film Festival dar și pentru filmele Parasite, Todos Los Saben și It must be heaven, din portofoliul Independența Film.

Stories
[ May 8, 2020 by iunieta 0 Comments ]

Jurnal de acasă: Îmi lipsește cititul în cafenele

De doi ani (tocmai ce i-am împlinit) lucrez la o firmă americană de logistică și transport, pe partea de comunicare, iar activitatea mea poate fi făcută de oriunde, nu trebuie musai să vin la birou, mai ales că de un an ne-au mutat și într-o zonă care nu este pe placul meu, poate doar priveliștea de la etajul al 11-lea să compenseze. Așa că bombăneam de multe ori cu colegele să lucrăm de acasă, că ce sens are să ne mișcăm fundurile tocurile prin praful din Rahova. Pe sistemul careful what you wish for, deja sunt trei săptămâni de când lucrăm de acasă.

Singura parte care îmi lipsește mult – și când spun mult, it’s like a lot, pentru că făceam zilnic între 10k și 20k de pași – este mersul pe jos, prin parcuri, pe străzi în căutare de case vechi, de detalii și de design și cititul în cafenele descoperite din mers. În rest, all good cu trezitul fără alarmă, asta fac de mult timp, lucrez din pat, de la birou, de pe canapea, nu am un obicei anume, depinde de ce lumină am în cameră (sunt dependentă de fotosinteză).

Apartamentul în care locuiesc de aproape patru ani și pe care îl împart cu prietenul meu are un living mare și două dormitoare mai mici, o baie, o bucătărie și un balcon-terasă cu care m-am scos, mai ales în perioada asta, pentru că pot să citesc, să visez, sa mănânc pe balcon și să admir apusul și parcul Tineretului.

Nu fac gimnastică acasă în afară de cinci minute pe ceas, dimineața, ca să ma dezmorțesc, în rest nimic, nada, nulla, iar în ziua când e rândul meu să duc gunoiul, urc și cobor pe scări și obosesc așa de tare, încât adorm la 22 (rolling eyes). Nu mă îmbrac de birou, stau tot în pijama, trening, tricouri de casă și am o stare bună, îmi păstrez rutina de îngrijire a pielii și mă dau cu parfum. Ascult jazz și muzică chill, mai bag câte un nicecream.fm și un radiocafe, alt radio drag mie.

Gătesc cam zilnic, de la clasicul mic-dejun cu pâine prăjită și ouă în diferite variante sau avocado, până la paste, musaca, fripturi și tocănițe. Zilele trecute, de exemplu, am făcut o tocăniță balcanică, după una dintre rețetele lui Exarhu, cu ardei, usturoi sau ceapă, roșii și brânză, și a ieșit demențial, nu durează mai mult de 20 de minute cu tot cu tocatul legumelor. Gătesc mâncăruri care să nu consume mult timp pentru că în timpul acesta pot citi, doh.

Și am ajuns la ceea ce fac de când eram eu mică, nu doar acum când #stauacasășicitesc: cititul și mirositul cărților, care pentru mine sunt sursă de energie zilnică. Citesc multă ficțiune, așa fac de când mă știu, cred că de aceea am devenit și mai empatică, jurnale, memorii, biografii. Am dat comandă de noi cărți de la Editura Litera, m-am înfipt deja în ele, iar astăzi dăm comandă de la Oala cu bunătăți, să sărbătorim aniversarea noastră cu sarmale, salată de boeuf și o ciorbă cu afumătură. ????

Maria este specialist în comunicare, mare pasionată de citit și de comori arhitecturale.

Stories
[ May 8, 2020 by iunieta 0 Comments ]

Jurnal de acasă: Cum să trecem prin (ne)liniște dezvoltându-ne creativitatea și noi obiceiuri sănătoase

Sunt Laura, artist vizual, jurnalist și manager cultural. În ultimii ani am lucrat mult de acasă și remote, în diferite cafenele, ceainării și restaurante faine din București și chiar și din țară, atunci când am avut proiecte acolo. În mod normal, ai spune că ar fi trebuit să fiu obișnuită cu lucrul de acasă/ remote fără alți colegi prin preajmă și totuși mărturisesc că începutul acestei perioade de izolare l-am simțit greu, apăsător, poate tocmai pentru că era total neașteptat. Da, și înainte lucram de acasă, îmi făceam singură programul și aveam grijă de productivitate și respectarea termenelor limită, a punctelor din to-do-list. Da, și înainte singură încercam să armonizez lucrul cu îngrijirea și dezvoltarea personală, cu un stil de viață sănătos – alimentație, mișcare, învățare, lectură, întâlniri/ discuții cu prieteni, colegi, colaboratori și timp cu familia. Dar acum era altceva. Așa că da, a fost surprinzător să constat că am trecut aproape prin toate etapele descrise de psihologi ca fiind caracteristice perioadei și contextului în care ne aflăm: diminuare a riscului – negare – neînțelegere – tristețe – nervozitate/furie – gândul neputinței, că nu știm cum și când se va termina și încă niște faze intermediare, totul până când, cu ajutorul familiei, am conștientizat că de fapt trebuie să privim pozitiv izolarea și lucrul acasă, pentru că alți oameni nu sunt așa norocoși și trebuie să meargă zilnic la lucru, să fie zilnic pe drumuri etc, deci e o șansă să pot să nu fiu expusă și să pot lucra online de acasă, să pot continua activitatea fără mari dificultăți (comparativ cu cei care lucrau în domenii care au fost mai dificil de trecut online).

Cum spuneam, după perioada de negare și de enervare, după seria de gânduri “Dar cât să stăm doar în casă? Și când oare vom mai putea să ne revedem cu oamenii? Dar să mergem în parc? Vom mai călători ca până acum?“ și altele din aceeași serie, mi-am dat seama că asta era auto-sabotare și nu făcea bine. În plus, observasem o scădere a productivității, o stare care mă făcea să nu vreau să fac nici măcar lucrurile care mă bucură mult. Mi-am spus după câteva zile că nu se poate să o țin așa și că trebuie să fac ceva, nu doar pentru a-mi asigura productivitatea, pentru a termina proiectele în curs, ci și pentru starea de bine.

Ce am făcut? Mi-am reevaluat planurile și proiectele în curs și cele pentru viitorul apropiat, dar și atitudinea și obiceiurile. Mi-am dat seama că ține doar de mine să duc lucrurile la capăt și să am o stare bună, iar pentru asta am nevoie să fac cât mai multe lucruri pentru mine care-mi aduc fericire și mulțumire.

Am început să mă țin strict, zilnic (aproape!) de obiceiurile mele bune: trezitul devreme (ora 7!), după care mă bucur de soare, lumină, verde, privind pe geam și gândindu-mă că trebuie să fim recunoscători pentru viață, sănătate și toate lucrurile bune pe care încă le avem în viață și în familie. Apoi continui cu morning pages, care sunt extrem de utile, prin ele îmi înțeleg mai bine gândurile, emoțiile, uneori chiar și visele, iar asta mă ajută să pot veni cu noi idei. În multe dimineți (dar recunosc, nu în toate!, uneori am multă treabă și nu fac asta!) fac și exerciții de respirație și meditație ghidată și asta mă face să mă simt foarte bine.

Uneori fac exerciții de stretching/ gimnastică de înviorare sau dau drumul la muzică/ radio și dansez. Dansul e unul din puținele lucruri care mă face să fiu fericită no matter what și cred sincer putem fi mai fericiți cu cât dansăm mai mult. Dimineața și seara îmi rezerv bucăți de timp pentru a citi presa, a asculta radio, a mă informa. De multe ori simt nevoia să-mi încep ziua cu articole sau podcasturi din care să învăț sau care mă motivează, ele sunt o experiență de învățare fantastică. Sunt atentă să am un timp aparte măcar dimineața și seara pentru a mă conecta cu partenerul, a povesti de ale noastre, a glumi, a ne îmbrățișa, a lua masa împreună etc.

Ziua mă prinde cu lucru intens. Și cum lucrez ce-mi place, sunt de multe ori captivată acolo, la scris, în conferințe online, în citit, în lucrat documente etc. Partenerul a dezvoltat în perioada asta de izolare un obicei tare fain și, din când în când de-a lungul zilei, mă invită la un dans. E extraordinar să iei pauze de la lucru cu dans, asta te reconectează instant cu partenerul și da, contribuie direct la creșterea serotoninei.

Seara, după lucru, e timp iar de conectare cu partenerul sau familia (la telefon cu ei). E de regulă momentul în care aleg să dansez mai mult sau să pictez. Sau să colorez în cărțile de colorat pentru adulți care acum mi se par atât de valoroase, pentru că aduc liniște – ele au fost un cadou inspirat de la sora mea. Seara e de regulă și timpul pentru un film bun. Apoi e momentul de citit beletristică. Încerc mai nou înainte de culcare să pun tehnologia deoparte cu măcar 30-60 minute înainte de somn.

Și cum sunt însărcinată în luna a cincea, fiecare dimineață și seară aduce și momentul de conectare cu bebele (prin masaj, gânduri cu voce tare, povestit/ cântat sau momente când partenerul se joacă cu burtica și ne spunem reciproc cât de mult ne iubim toți trei).

Nu e așa complicat cum pare. Totul e să începem de undeva. Pentru mine, desenul înseamnă perseverență, atenție, concentrare și analiză. Pictura înseamnă joc, experimentare, liniște și un timp de introspecție, scrisul e alt tip de introspecție. Dansul înseamnă bucurie pură și extrovertire, exprimare către exterior, poate nu întâmplător simt nevoia atât de des în perioada aceasta a izolării. Conectarea cu oamenii, online sau offline e o altă resursă de bine. Filmele sau tot ce privim online/ live sunt o poartă fie către a gândi și imagina noi lucruri și contexte, fie pentru a uita de ceea ce trăim deja. Muzica ne inspiră și ne dă energie.

Nu putem face totul într-o singură zi și da, sunt de acord, sunt și zile în care fie nu avem chef de nimic, fie avem mult de lucru și e greu să luăm pauze și să găsim timp pentru noi. Dar cred că suntem direct responsabili de starea noastră, de cum suntem și mai ales cum vrem să fim. Asta înseamnă că stă în puterea noastră să schimbăm ceva și că poate cel mai indicat e să începem cu lucruri mici și cu fiecare obicei bun de care ne ținem, pe care-l păstrăm, vom vedea rezultate și vom avea o stare de bine mai de durată. Dacă este ceva ce chiar putem face pentru noi în această perioadă, aceasta e să ne dezvoltăm creativitatea și expresivitatea și fiecare poate face asta cum simte că e mai potrivit pentru sine – scris, citit, dans, desen/ pictură, exerciții de scriere creativă sau de teatru de improvizație, sport, gătit ceva altfel, activități și interese noi, orice simțiți că ajută. Având creativitatea (re)activată, vom putea găsi mai ușor soluții pentru provocările personale și profesionale, vom putea veni rapid cu idei noi și vom fi cu un pas mai aproape de a fi ce, unde și cum ne dorim.

În final, las câteva recomandări care sper să vă placă și să vă fie de folos:

  • CarteCum să reușești când ar fi trebuit să eșuezi – Rom Brafman, proaspăt terminată

–        Muzică – ceva ce poate aduce liniște: Sona Jobarteh – Jarabi

  • FilmThe Two Popes
  • Podcast – ReMind, ep. 40, Life design cu Cristina Oțel, despre freelancing în perioada asta.

Laura-Lucia Găvan este artist vizual, jurnalist și co-fondator al Asociației Art Out. În toată activitatea sa, este interesată de dezvoltarea creativității, cât și de noi oportunități de dezvoltare și învățare, lucruri la care își provoacă și cursanții, fie ei adulți sau copii. Este implicată în proiecte sociale și crede că fericirea vine atunci când poate să îi ajute pe ceilalți prin ceea ce face.

Stories
[ May 8, 2020 by iunieta 0 Comments ]

Jurnal de acasă: Breaking news: ziua are 24 de ore, în sfârșit!

Dear diary, sunt Iulia (Gulia, ca să fie clar cu cine stai de vorbă) și sunt în sevraj! N-am mai fost la Mega de fix 2 săptămâni și ultima oară când am călcat într-un hypermaket a fost acum 7 zile. Bălesc zilnic cu gândul la gogoșile alea a căror ciocolată ajungea doar în proporție de 60% în stomăcelul meu, restul… eh, pe vremea aia se găseau oricum și destule soluții de curățat haine și mobilă…

Dar să trecem peste pauza publicitară.

Când totul se întâmplă în viteză și maaare, mare viteză, am nevoie și de un moment de respiro. Nu știu cum sunteți voi, dar eu mă bucur la maxim de perioada asta! Și n-aș vrea să fiu înțeleasă greșit, e tragic ce se întâmplă în întreaga lume, but it’s beyond my control – pot să mă panichez și să răspândesc scenarii sumbre sau pot să dau maxim de ignore și scot o ploșniță la plimbare până la mare și înapoi (bine, de fapt aș rămâne la mare), dar eu am învățat să mă țin cu picioarele pe pământ, să mă adaptez și, poate cel mai important, să mă bucur de fiecare clipă din viețișoara asta.

Așa că de două săptămâni de când m-am întors la #WorkFromHome mă bucur că în sfârșit timpul nu mai aleargă pe lângă mine și simt că în sfârșit îmi ajung toate orele din zi să realizez ce mi-am propus. Bine, încă n-am făcut curățenie! Așa că dacă ai făcut deja casa lună, consider yourself lucky!

Și până la urmă asta și e… e o chestiune de percepție!
Se dă următorul exercițiu: take a step back, e începutul lunii ianuarie… ce-ți doreai cel mai tare în ianuarie? Să stai acasă, să mai dormi puțin și să apuci să ți le faci și tu p-ale tale, chestiile alea pe care le tot pui pe locul o mie și ceva… right? Eu așa visam ????
Am ieșit noi în ger și viscol în fiecare seară și nu putem acum să stăm în casă…

Cât despre the actual work from home… numa’ de bine (ptiu-ptiu! Să și rămână totul bine). Sunt mult mai odihnită pentru că înainte eram maxim de disperată că trebuie să mă trezesc devreme și mă stresam aiurea la gândul că nu voi auzi alarma, drept urmare dormeam super întrerupt. Și oricum trezitul la 7 pentru mine e tortură…

Cu productivitatea stau bine, eu acasă simt că pot să fac tot ce mi-am propus. Poate și pentru că așa m-am obișnuit sau poate pentru că mi-am dedicat un spațiu special pentru birou. Iar când e de stors creierii pentru idei faine, bag un video call cu colegii și acolo dă join și inspirația.

Nu am rețete și nici nu cred în rețete care să-mi crească motivația. E și asta tot o chestie care ține de psihicul fiecăruia și de felul în care funcționăm.

Eu, de exemplu, nu pot funcționa la program. Și nici nu știu vreun creativ care să poată da ON inspirației la 9 și OFF la 18. Așa că acum mă „scald” în ocazia de a putea să-mi aștern ideile oricând. Nu abuzez de această libertate, dar nici nu mă stresez că trebuie să termin ceva până la 18. Iar dacă îmi încolțește ideea de a face nu știu ce chestie prin casă (acum câteva zile îmi „stăteau” niște plante pe creier), îmi acord acel timp să mă ocup de treaba respectivă (normal, m-am dus și le-am plantat în grădină) pentru că știu că mă voi întoarce la laptop cu forțe proaspete.

Dacă tu știi că funcționezi foarte bine în cadre delimitate clar, do it! Fă-ți programul pe ore, stabilește-ți pauzele, calculează tot și ține-te de ce ți-ai propus!

Nu știi cum să muncești în afara biroului? Sunt o mulțime de teorii legate de munca de acasă, ia-le la rând și vezi care ți se potrivește.

Cea mai delicată problemă work wise cred că este ieșitul din ritm. Cumva trebuie să înțelegem că asta nu e o vacanță și că de noi depinde ca rotițele să continue să se miște.

Sunt conștientă că este o perioadă foarte complicată pentru întreaga populație a globului, am mulți prieteni care încep să aibă dificultăți mari și să privească spre viitor printre multe semne de întrebare. Nimeni nu e într-o situație prea roz. Daaaaaar, eu cred că acum avem marea ocazie să ne întoarcem la ce este cu adevărat important pentru noi. E un pic de luptă interioară acolo, nu e ușor, trebuie luate niște decizii și schimbată puțin perspectiva asupra vieții. Dar sunt convinsă că vom ieși mai buni din treaba asta! E musai!

P.S. Da, mi-e dor de multe chestii! Fac ca maimuța turbată la gratii (cum zice reclama) că nu pot să mă plimb și să fac poze. Au înflorit copacii, s-au umplut de culoare parcurile, orașele, câmpurile și dealurile și noi nu știm ce parfum frumos au pregătit anul ăsta… Dar cumva cred că și natura avea nevoie de-o pauza de la noi… Și, v-ați prins, mi-e cam dor și să mă întind la vorbă. ????

Iulia este Gulie cu frunze în diferite nuanţe de verde: verde-PR, verde-fotograf, verde-blogger, verde-sociolog.

Stories
[ May 8, 2020 by iunieta 0 Comments ]

Jurnal de freelancer acasă: Beneficiile perioadei în care nu faci nimic

Salutare, eu sunt Anca și nu mă plictisesc.

Râd mult chiar și când nu e cazul dar cu siguranță așa trec toate mai ușor. Nu scriu de felul meu și când Anca S. mi-a dat mesaj să fac asta m-am cam blocat. Ba mint, mai scriu întâmplări caraghioase pe Facebook dar astea sunt în joacă. Prietenii se distrează, eu râd cu ei și cam la asta se rezumă experiența mea scriitoricească. Așa că n-am să tratez altfel nici povestea de mai jos, tot eu sunt și de data asta.

Mi-am dorit să fiu freelancer, să nu am program și nici șefi. Acum niciodată nu știu să spun exact ce voi face în zilele următoare, știu însă sigur că timpul liber a devenit un lux. Am și program, mi-l fac eu dar nu știu cum reușesc pentru că e mereu mai lung decât cel de 8 ore la birou. N-am șefi dar am clienți pe care îmi face plăcere să-i știu fericiți și contează mai mult decât un șef. Acasă există un calendar pe care eu îl numesc “calendar de babe scris cu pixul” și care nu crapă la vreun update sau când telefonul se hotărăște să moară. Dar atunci când faci cu plăcere ceea ce faci, nu simți că lucrezi, ai tot timpul impresia că te joci și viața e roz. Bine, nu punem la socoteală momentele în care rozul devine gri că se duce toată povestea de râpă. Îmi place la nebunie că nu există rutină, că fiecare zi e o altă experiență, că întâlnesc o gramadă de lume din toate domeniile posibile. În urma cu niște ani, Dan, profesorul meu de fotografie spunea că datorită camerei a ajuns în locuri în care nu credea vreodată că va ajunge și a cunoscut o mulțime de oameni. Eu aș adăuga că mi-am făcut și o grămadă de prieteni.

În această perioadă, fotograful e în pauză. Sau cel puțin eu. Evenimentele s-au amânat, unele s-au anulat, ședințele foto au rămas în aer și urmează să fie reprogramate după ce lucrurile își vor relua cursul firesc. Încă n-am găsit o variantă prin care să pot lucra de acasă în acest domeniu, încă mă gândesc la soluții. Deocamdată cred că e foarte important să rămân cu mintea întreagă și lucrez “de acasă” la asta. Pot să-mi fac planuri, să-mi pun în ordine gânduri și idei și mai ales să lucrez la partea pe care cei mai mulți o neglijăm deși e vitală, corazonul. În același timp mă gândesc că știu să fac o mulțime de lucruri și poate n-ar fi rău să nu-mi mai pun “toate ouăle în același coș”, să reconfigurez tot ceea ce făceam până acum.

Cel mai des am auzit zilele astea de la o grămada de lume: “mă plictisesc”, “eu ce o să fac atâtea zile în casă?”. Pentru niciunul dintre noi nu e o situație plăcută, nimănui nu-i place să stea în casă și mai ales să știe că nu are voie să umble teleleu. Și totuși eu ce pot face? Hai să fac ce îmi place și să iau izolarea ca pe o vacanță în care suntem doar eu cu mine și poate reușesc chiar să ne împrietenim. Și spune toate astea una care se trezește în creierii nopții că are nevoie de o pauză și o ia pe străzi la plimbare. Mă străduiesc să văd partea bună și în cele mai dubioase situații, nu pentru că sunt vreo optimistă incurabilă ci pentru că asta mă ajută să văd lucrurile mai bine și să găsesc soluții. E exercițiul pe care îl am la impuse. În general îmi place să am dacă se poate chiar mai multe variante sau, cum ar spune unii, măcar un as în mânecă. Acum mă simt luată pe nepregătite și, cum spuneam și mai sus, încerc să fac rost și de un as.

Pentru un fotograf, timpul petrecut în casă e o corvoadă, mai ales dacă obișnuiești să stai pe coclauri, mergi la evenimente și în general nu stai închis într-un birou. Pentru mine însă e o perioadă bună să fac lucruri pentru care în altă perioadă nu-mi găseam timp.

Așa că am început ca o nevastă, am continuat în felul meu și s-a dus pe pustii gospodina cu moațe și șorț. Nu mi-am programat nimic, n-am facut vreun plan de bătaie, n-am organizat un calendar cum să rezist în perioada asta. N-am vrut așa ceva pentru că de obicei se întâmplă totul după calendar iar acum încerc să elimin orice îmi creează și cel mai mic disconfort. Vreau să mă simt în vacanță și să fac numai ce mă taie capul, fără program.

1. Noi ne aprovizionăm?

În prima zi de izolare am râs când am auzit că pe soțul meu l-au trimis acasă de la muncă. I-am spus că n-ar strica să avem și noi ceva în cămara-necămară de pe hol, un dulap în care găsești de obicei orice altceva decât conserve sau pungi cu făină. Ne uitam la tv și mai băgam o tură de râs, că românul e disperat și strânge ca hamsterul o grămadă de mâncare din cauza sechelelor de dinainte de ‘90.

Ne-am amintit de perioada în care hârtia igienică se vindea pe sub mână și diverse obiecte le puteai cumpăra doar la pachet cu broșurile lui nea Nicu.

În final avem în casă câte ceva, și nu cred că o să murim de foame nici dacă rămânem cu 2 morcovi, 3 cartofi și o mână de orez. O să improvizez ceva ca să avem de mâncare măcar încă 3 zile.

Dar m-am asigurat să am și culori și hârtie. Panica începe în momentul în care tubul de ultramarin e pe final, nu mai am cărbune sau hârtia e din aceea prețioasă și nu-mi vine să o folosesc. Am și eu sechelele mele dintr-o perioadă în care era o aventură să faci rost de cele necesare să poți lucra, când ardeai toată noaptea la foc mic bețe din lemn de brad într-o cutie metalică în care se sterilizau seringi, întindeai singur pânza și îți mâzgăleai oalele cu clei de oase și oxid de zinc să-ți faci grundul care duhnea de parca locuiai la Glina.

Așa că în timp ce oamenii fugeau cu hârtia igienică și făina, eu aveam alte griji.

2. Cum să pui capcane prin casă colocatarilor?

Următorul pas este să-mi instalez șevaletul în drumul oamenilor din casă care circulă spre bucătărie. Sper să nu îi încurce noaptea în beznă și să îi găsesc proaspăt colorați. Încet-încet am scos din toate ungherele: pensule, culori, cărbune, pasteluri și tot ce m-am gândit eu că o să-mi trebuiască. Și par să fie tare multe dar încă mai cred că e doar spațiul mic. Iar o să fie o sufragerio-atelier. După ce trece balamucul asta mă apuc serios să-mi caut un atelier.

Acum în mijlocul sufrageriei tronează șevaletul, mapa cu hârtii este sub televizor, pe lângă pat am o planșetă cu schițele pentru un proiect, o cutie mare cu markere și, dacă stai pe fotoliu și vrei să te relaxezi riști să-ți bagi mâna în coșul cu acrilice. Nu căuta telecomanda. Cum nu o vezi? E între borcanul cu pensule și cutia cu cărbuni.

Vrei să mănânci la televizor? Ai o șansă bună să ai o masa îmbelșugată și colorată pentru că pisica a avut grijă să-și facă traseu în drum spre tava ta cu mâncare, peste paleta plină de culori.

Papucii tăi lasă niște urme artistice pe parchet? Și tu ai călcat peste niște culori la fel ca pisica. Oare verificai și tu ce mănânc?

3. Facem curățenie?

Într-o altă zi am spus că e un moment bun să fac curățenia de primăvară. Toată lumea spune că face curățenie zilele astea și am zis să mă conformez.

Am scos totul dintr-o debara plină de catrafuse din care eram hotărâtă să arunc măcar jumătate. Aiurea! Fiecare avea un rost. Cum să arunc fundalul negru? Ce dacă ocupă jumătate de valiză în care încape un om nu foarte flexibil? Am niște peruci, ce grozav! Cine știe ce idei îmi mai vin și la ce proiect o să-mi folosească. O altă valiză plină cu diverse țesături numai bune de meșterit ceva din ele sau de folosit la niște naturi statice. Oare pălăria asta de când e aici? Mi-am amintit, îmi trebuia la seria de portrete de acum vreo cinci ani. Niște coarne? Un bici? Avem și o cravașă. Cu astea ce mai e? Nimic special, obiecte normale în debaraua unei familii clasice. Aaaaaa, am și vreo două tricouri din liceu de care nu mă despart nici dacă vine Apocalipsa și o grămadă de pantofi cu toc pe care nu știu când o să-i mai port pentru că în relația fotograf-tocuri nu există dragoste. Dar lasă-i acolo că am mai folosit din ei la ședințele foto. Și tot așa până am pus la loc tot ce scosesem. Mai puțin o marionetă oaie care se va duce după perioada de izolare la nepoți și niște bascheți noi de-ai lui Adi care nu îi vin și tot stau degeaba pe acolo. Da, știu! Ai lui stau degeaba, ai mei ce fac? Fac bine! Iar o să aud că am transformat casa într-un atelier și nici macar debaraua nu a scăpat. Să spună merci că deocamdată n-am înghesuit și niște culori pe aici.

4. Se poate fără muzică?

NU! CATEGORIC NU! Am uitat să spun că 90% din timp am căștile în urechi. Le scot doar când cei din casă vor să-mi comunice ceva. Prefer să nu o facă dar cică mai socializăm atunci când mă întreabă pe unde e câte ceva. Știu că sunt maestru puzzle și într-un spațiu relativ mic am combinat o grămadă de lucruri care ar putea umple lejer o casă dublă cât asta. Revenim la muzică. Atunci când sunt la calculator am mereu niște muzică pregătită să-mi urle în urechi. Când mă mut pe pat am ipod-ul cu alte căști și indiferent dacă pictez, desenez sau citesc, mie îmi cântă diverși în cap. Sună telefonul? Evident că am alte căști, nu de alta dar să mai pot face ceva între timp. Cred că doar atunci nu ascult muzică. Am trecut prin toate genurile posibile. Noaptea evit să ascult muzici cu versuri ca să nu mă apuce cântatul și să se simtă vecinii invadați de lupi. În timpul zilei mi se fac semne și mi se spune sacadat: mor-măi, mor-măăăi! Bine, o să vă iau stegulețe să vă văd din timp cand mă dați pe silent.

5. Oare să mai și gătim?

Pe lângă turele de aerobic prin casă cu aspiratorul sau cu mopul, mai fac și mâncare. Asta tot din categoria nevasta în acțiune. Am uitat să spun că avem în dotare și una bucată soacră ce stă cuminte și așteaptă să plece acasă, să scape de noi. Dar trebuie hrănită și nu poate să mănânce pâine cu salam până scăpăm de virusache. Asta ziceam în primele zile. Între timp am revenit la sentimente mai bune față de mine. Parcă ziceam că în perioada asta am timp pentru mine, e o vacanță cu mine dar nu cu mine la cratiță. Deci nu îmi fac un nou bussines, sigur nu asta e alternativa.

6. Chiar trebuie să ne îndopăm?

Mai rău e că îmi e foame mai tot timpul. Înțeleg că e o stare pe care o reclamă mai multă lume. Bine că nu sunt unica, începeam să-mi fac griji. Așa că rezerva de gumă de mestecat e la mare preț. S-a dus naibii dieta pentru că văd în casă numai dulciuri, covrigei, sărățele, pentru vremuri grele, când oamenii se plâng că au acid la stomac și trebuie să ronțăie ceva. Nu sunt eu aceea dar ele există în casă și eu trebuie să le întâlnesc de câte ori dau o tură prin bucătărie. Mă bucur, înainte nu existau în peisaj, deschideam frigiderul, făceam bau și îl închideam să nu iasă frigul. Promit să nu mai cumpăr așa ceva în viața mea. Înghesui ca de obicei o farfurie cu ce o fi lângă tastatură și în timp ce lucrez, mai și mănânc.

7. Și totuși ce fac cu atâta timp liber?

Așa cum spuneam, lucrez toate fotografiile pe care nu apucasem să le termin și scap de grija lor. Ups, au zburat ca în povești vreo 3 zile și tot atâtea nopți. Și dacă mă gândesc bine tot mai am o restanță. Promit să o rezolv. Am o grămadă de harduri externe pline, tare-mi doresc să fac ordine și pe acolo dar cred că-mi trebuie încă vreo 4 săptămâni de izolare numai pentru asta.

Boierie maximă, dorm pe canapeaua din sufragerie și înainte să adorm mai bag un film sau citesc. Am o stivă maaare de cărți care mă așteaptă de ceva vreme. Unele sunt cu și despre fotografi sau fotografie, autori noi sau autori pe care îi iubesc și pe care i-am tot adăugat pe morman. Nu mai pun la socoteală și cărțile pe care îmi doresc să le recitesc. Se agravează situațiunea. Dar oare o să reușesc? Nu de alta dar m-a sunat o prietenă care mi-a propus o colaborare la un proiect nou. Nu are legătura cu fotografia ci cu meseria mea de dinainte când încă mai consideram că un fashion designer are ce face pe aceste meleaguri. Un proiect de dimensiunea acestuia presupune o grămadă de timp. Discuții lungi la telefon pentru a stabili cui te adresezi, bugetul disponibil pentru producție ca să ai habar cam cât de complicate pot să fie produsele și cam ce își dorește clientul. Apoi urmează o perioadă de documentare (care naiba mai e trendul, zău că în ultimii ani nu m-a interesat nici măcar cât mă interesa înainte acest subiect când eram nevoită să știu aceste informații, mereu m-am îmbrăcat cum mă tăia pe mine capul) și abia după asta mă apuc de schițe. A picat la fix, dacă venea propunerea asta în alte condiții nu cred că aveam când să mă ocup cum trebuie și de asta. Da, asta poate să fie o alternativă reală la fotografie chiar dacă nu credeam să mă mai întorc vreodată în zona de fashion.

La capitolul filme am rămas mult în urmă față de alte vremuri când știam tot ce mișcă în cinematografie. Țin minte că într-o discuție în urmă cu mulți ani cineva mi-a spus: înțeleg că ai reținut că regizorul e X, că în distribuție sunt Y, Z,T, W, dar pe tine poate să te întrebe omul care e toată lista de la finalul filmului, o să-mi spui și cine a cusut costumele și cine a ținut trusa la make-up. I-am răspuns că și tanti care dă cu mopul pe platou e importantă, de ce să nu o țină minte și pe ea cineva? Acum am și aici de recuperat. De la ultimul Oscar nu știu dacă am văzut 3 filme. Oare o să-mi ajungă timpul? Încep să intru în panică. O să se prelungească perioada asta de două săptămâni?

Una dintre activitățile zilnice e smotocirea și pupatul pisicii, personaj important în viața mea. Dacă nu ne alergăm prin casă atunci când ne jucăm, sigur o alerg eu să-i fac poze. Cu ce se nimerește, cu camera, cu telefonul. E un model prezent tot timpul și chiar dacă nu are chef pot să o conving cu câteva recompense delicioase. Până la sfârșitul izolării riscă să rămână fără blană. O să am un sfinx fake. Lucrăm, ne jucăm, lucrăm cu pisica pe tastatură, cu pisica în brațe, ne batem pe tastatură și pe mouse, cu pisica printre culori încercând să bea apa din borcanul cu pensule, dormind pe schițe și apoi alergând în așternuturi cu burta plină de pasteluri în toate culorile, etc. Deocamdată nu dă semne că nu m-ar mai suporta, dimpotrivă, stă lipită de mine ca marca de scrisoare.

 8. Poate să fie și niste sport?

După fotografia de eveniment și întâlnirile cu prietenii, cel mai dor îmi e de orele la piscină, îmi  lipsesc îngrozitor de tare. Cum rezolv asta? Mi-am amintit că am o grămadă de dvd-uri pentru x-box cu yoga, pilates,etc. Urmează să le folosesc după mult timp de când șterg praful de pe ele. Am saltele, greutăți și benzi elastice. O să mut jumătate casa doar ca să le strâng dar dau eu de ele. O să consider asta exercițiul de încălzire. Ca în orice casă respectabilă, am înghesuit pe unde nici nu visezi tot felul de lucruri. Cum era cu hamsterii care adună tot?

Sub canapeaua din sufragerie sunt niște stative pentru lumini, un trepied, două trepiede, trei…lăsați, niște fundaluri și cine mai știe ce. În dormitor sub pat e o mapă mare cu lucrări din liceu și din facultate, niște planșete și mama lui Ștefan cel Mare împreună cu o armată întreagă. O să aflu zilele astea ce e pe acolo. Redescoperirea obiectelor rătăcite prin casă, un alt beneficiu în perioada de izolare. Sub canapeaua din birou e mașina de fum, alte fundaluri, vreo 2 bidoane de 5L bucata cu lichid pentru mașina de fum, genți și rucsaci pentru scule (nu știu câte poșete mai am dar genți foto sunt fără număr), suluri cu lucrări din facultate, mapa cu schițele de la cursurile de anatomie artistică (ce a mai rămas din ele), un șevalet de câmp și încă multe trăncănele. Pe aici bănuiesc ca s-au ascuns și jucăriile necesare pentru exerciții. O să mut soacra o zi ca să fac săpături în acest sens sub patul ei.

Acum dacă am facut și sport, ce idei mai am?

9. Să socializăm?

De multă vreme mi-am propus să sun o gramadă de oameni cu care îmi tot propun să vorbesc și nu reușesc. Sunt prea puțini oamenii pe care pot să-i sun noaptea la 2.00 – 3.00 când îmi amintesc. Mi-am făcut o listă însă până să-i sun eu, m-au sunat ei. Doar o parte dintre ei e drept, dar mi-au furat startul. E tare drăguț când te caută lumea să întrebe ce naiba mai faci, tu de ce nu te deprimi și de ce hăhăi toată ziua pe FB. Păi stai să vezi, FB se deschide atunci când se deschide calculatorul și de câte ori fac o pauză mai bag o privire pe acolo și râd. Dacă plâng ce rezolv? Nu că mie nu îmi vine niciodată să plâng sau că nu mă pocnesc toate depresiile posibile.

Momentul cel mai distractiv al zilei e atunci când văd că sună telefonul cu facetime. Știu ce urmează să aud în următoarele secunde. “Anca meu, Ambantu (albastru, mi se trage de la păr), Anca e a mea, a meeeuuuu”, și doi drăcușori care râd și se bat pe telefon pentru mine. Două bucăți nepoți veseli, cu multe idei năstrușnice te scot din orice stare proastă și pot să fie o sursă de inspirație când te aștepți mai puțin. Chiar dacă nu putem să ne vedem acum decât așa, desenăm împreună, ne jucăm și dacă trebuie facem chiar și teme că n-ar fi prima dată. Oare să mă apuc să predau ore de desen și pictură online? Măcar în perioada asta de glorie încuiată în casă.

Sunt mai bine de 2 săptămâni de când stau în casă. Nu mă plictisesc. Nu m-am plictisit niciodată, habar n-am cum e și nici nu vreau să aflu. Îmi place cu mine. Ba chiar sunt momente când aș vrea să fiu doar eu cu mine. Dacă vreau să mă cert cu mine cum să fac? Cum îi explic soacrei că am o discuție serioasă cu mine și nu ne înțelegem? Bărbatul are și el căștile în urechi și e în lumea lui. Oare să-i montez și soacrei niște căști? Cred că dacă eram numai noi doi în casă ne întâlneam doar în drum spre frigider sau spre baie. Ne face bine la cap, asta e clar. Sunt în “vacanță” eu cu mine și deocamdată mă suport. Mai vedem ce o să fie.

Anca este fotograf de concerte și stăpână de blog de muzică bună, alături de soțul ei, Adi, mamă de pisică, mătușă și posesoarea unui păr de sirenă.

Stories
[ May 7, 2020 by iunieta 0 Comments ]

Jurnal de freelancer acasă: Mă bucur că am oameni faini în suflet și la un click distanță

„Într-o viață anterioară ai fost general, filosof, stareță, profet, mecena sau… robot”, mi-au spus, în diverse contexte, colegi, amici, rude și teste online. M-au distrat mereu asocierile astea, mai ales când le remarcam unele atribute conștient, glumind, în puținul timp pe care mi-l acordam distinct pentru autoanaliză. Mi-am populat mereu mintea și zilele încercând să cuprind cunoștințe din toate domeniile, mereu asociate contextelor care le-au generat, pentru a-mi hrăni nu doar curiozitatea, ci și posibilitatea de înțelegere și adaptare, fiindcă nu am alte abilități de supraviețuire în afara acceptării începutului, parcursului volatil și finalului care delimitează percepția timpului fizic al existenței. Iar felul în care se manifestă instinctul de supraviețuire ține și de viziunea despre lume și viață a fiecăruia, de puterea și capacitatea de a învăța, nu doar de listele și resursele de prepping din cărți și de pe net. Așa că, indiferent de puținele bucățile care se văd, separat sau împreună, am un întreg magazin de resurse pentru accesarea cărora e important să las ușa deschisă sau să îmi amintesc unde pun cheia… și destulă imaginație cât să le inventez. Iar în perioada asta, încerc să completez rafturile pe care le-am tot golit din magazinul ăsta încă dinainte de instalarea crizei în țara și în viața mea. Și sunt zilnic recunoscătoare că am o parteneră de muncă la distanță, un partener de viață, prieteni buni și doi părinți onești și cu picioarele pe pământ care-mi amintesc pe unde să caut cheia aia când dau semn că o rătăcesc. 

Azi împlinesc opt luni de când lucrez de acasă. Cochetasem cu ideea timp de șase ani, mă antrenasem în tot felul de proiecte pe lângă jobul de bază vreo 13 ani, mă simțeam pregătită să îmi folosesc toate resursele, instrumentele și cunoștințele dobândite până atunci într-o nouă etapă, oficializând colaborarea pe care o aveam cu colega mea Simona Rădoi de ceva vreme. Fiecare zi din astea 8 luni a fost o provocare, așa cum va fi și de acum încolo, indiferent de tipul de criză și de context. Pentru că munca de freelancer vine cu presiuni mai mari cărora nu le poți face față doar cu obiceiuri sănătoase de muncă, time management, planificare și monitorizare de business, cunoștințe, informații, experiențe, oameni speciali și proiecte plăcute.

Modul în care îți desfășori activitatea trebuie să fie circumscris stilului tău de viață și mai ales acceptării tuturor limitelor, regreselor, piedicilor, frustrărilor, fricilor, cunoscutelor și necunoscutelor, percepțiilor, dezamăgirilor personale și profesionale, pentru a fi cu adevărat aproape de tine însuți.

Așadar, încerc să-mi ascult corpul și mintea, îmi stabilesc lista cu „lucruri de făcut” cu o zi înainte, o revizuiesc mental la fiecare sunet al alarmei de dimineață și stabilesc dacă și ce tip de modificări suportă, într-un dashboard căruia îi fac rezumatul zilnic pe un caiet studențesc, pentru că asociez agendele cu o perioadă de „normalitate” și caietul ăsta cu un instrument utile perioadelor de învățare, exercițiu și muncă suplimentară, urmate de examinări, ceea ce e mai aproape de felul în care percep sau internalizez situația actuală. Chiar dacă proiectele la care lucrez sunt, în mare parte, evenimente amânate.

  • Încerc să acord timpul potrivit pentru muncă în funcție de priorități, volum, deadline-uri (cel mai des autoimpuse), capacitatea de concentrare în anumite intervale de timp, dar și pentru escapism, informare corectă, cunoaștere, curiozitate, socializare etc în funcție de starea de spirit și forma fizică.
  • Nu încep nicio altă activitate până nu-mi termin rutina de igienă și curățenie și nu mă așez la laptop în pijamale. Lecturile de la cafeaua de dimineață și de după cină includ, în egală măsură, informarea din surse oficiale, site-urile de calitate, feed-urile setate în prealabil pe cuvinte cheie și publicații, urmărirea anchetelor și a statisticilor, verificarea site-urilor Factual și Rubrika,  consultarea noutăților din tehnologie, marketing, PR, finanțe, social media, cultură, divertisment, mediu, antreprenoriat, CSR, newsletterele din străinătate sau din țară (iar de la noi recomand cu căldură Misreport, Monday Memo, Cristian China Birta, Republica), lăsând scanarea newsfeed-urilor și hashtagurilor de pe Facebook, Twitter și Instagram pentru 3 pauze de 5-15 minute la fiecare două ore de lucru, alternate cu pauzele de 5-10 minute pentru mișcare prin casă sub orice formă (chiar și genuflexiuni cu sticla de apă pe jumate plină în mâini).
  • Ascult muzică sau las televizorul pe un canal de știri în funcție de starea de spirit și tipul de activitate pe care-l desfășor în anumite zile sau momente, îmi întrerup munca atunci când simt că îmi pierd energia și concentrarea și mă duc să-mi iau în brațe timp de câteva minute pisica și vorbesc cu ea atunci când sunt singură acasă sau fac karaoke 5 minute pe o piesă sare îmi place sau o parodie nouă – ultima pe care am executat această detensionare este Hello (from the Inside) An Adele Parody by Chris Mann https://www.youtube.com/watch?v=M5azNpTwVk8).
  • Chiar dacă sar deseori peste prânz, mă asigur că micul dejun și cina sunt momente de care mă bucur pe îndelete. Mai ales în perioada asta când „ce mâncăm azi” e întrebare, răspuns și practică pentru a aduce și un strop de plăcere, nu doar combustibil.
  • Cele 4 ieșiri din ultimele 20 de zile (cu măști și mănuși achiziționate de alertele internaționale din februarie, că după aia oricum n-am găsit nimic nicăieri) au fost planificate cu liste pe care s-au adăugat ori s-au înlocuit produse în funcție de nevoi, mici plăceri și ofertele de la fața locului, și urmate de o rutină de dezinfectare compulsivă, inclusă și aia printre taskurile zilei, să nu-mi dau panici că nu-s disponibilă dacă e nevoie de mine pentru vreo treabă urgentă.
  • Conversațiile telefonice cu părinții s-au înmulțit, iar dorul de întâlnirile cu prietenii se mai ostoiește cu câte un call săptămânal în care stăm la povești. Ce-i drept, n-am mai jucat mimă până acum în fața laptopului și nici nu mă pricep la mimă, în general, dar începe să-mi placă.
  • Serile includ, pe lângă buletinele de știri din țară și de pe-afară, conversații cu partenerul despre descoperirile și bookmark-urile zilei puse deoparte (știri, opinii, meme-uri, piese noi bune sau despre coronavirus din toată lumea – da, le adun într-un playlist de sezon https://www.youtube.com/playlist?list=PLYoI9ZPmB7bRg82jNCHyyknvn_aIKCcb7, vloguri, postări interesante sau haioase, vești de la prieteni, conspirații și fake news, tot feluri de linkuri – ferestre spre realități din toate bulele și lumile, mici prostioare – inclusiv cititul de bârfe sau previziuni astrologice de coronavirus) asezonate cu plâns și râs compulsiv, și vizionări din cel puțin 3 formate, dacă nu apuc să citesc nimic din vreo carte sau să fac exerciții fizice (yoga, pedalat pe bicicleta-suport de poșetă): un reality/ game/ talent show (în ultimele două luni m-au acompaniat Survivor All Stars Australia, Survivor: Winners at War (USA), American Idol, Next In Fashion, The Circle)  un serial de comedie sau un stand-up special și un film sau un serial dintr-un alt gen pentru care am chef sau curiozitate la acel moment de pe platformele de streaming la care am acces.

Desigur, îmi propun mai multe, cel puțin în materie de scris sau făcut lucruri pentru mine, mă întristez deseori că las pe ultimul loc sau amân împlinirea celor mai dragi dorințe (lecțiile de limbi străine, deprinderea unor skill-uri noi și furnizarea de conținut original într-o formulă pe care am tot pritocit-o ani de zile, scrisul proiectelor rămase la stadiul de idei explorabile), dar cum ăsta e un obicei prost cu care mă lupt de peste 10 ani, încerc să mă bucur de fiecare reușită mai mult decât mă consum pentru lipsă. Da, mi-e dor să merg la film, să mă facă Cristina Grama de la Fason Salon om cu culori mai faine în păr decât am eu în cap, să mă plimb, să mă văd la un vin cu prietenii, să călătoresc etc dar pe cât posibil încerc să suplinesc acasă și online toate lipsurile astea (magia Cristinei, însă, cred că va fi una din primele bucurii pe care sper să mi le fac în „libertatea” realității post-izolare când o binevoi ea să vină).

Îmi răsplătesc fiecare task sau acțiune nu doar cu un marker galben sau un check într-un Excel, ci cu un gând sau cuvânt pe care îl notez la final de caiet într-o pauză de cafea, ceai sau privit pe fereastră.
Însă, primele cuvinte: pandemie, carantină, criză, responsabilitate, distanțare socială și empatie rămân în capul listei și nu sunt sinonime cu freelancing-ul, altfel l-am fi găsit pe lista Merriam Webster adaptată în martie 2020 – https://www.merriam-webster.com/words-at-play/new-dictionary-words-coronavirus-covid-19

Cuvintele au parcursul și rostul lor.  Primele trei conțin într-un sens sau altul ideea de moarte, celelalte trei elementele esențiale ale supraviețuirii în această perioadă. Iar a fi freelancer, indiferent de domeniu, înseamnă a internaliza și a adapta mereu un model de lucru care se circumscrie într-un univers în care nu domnește un sens sau altul, ci un context care le înglobează pe toate. Iar pentru asta, ai nevoie de exercițiul zilnic al celei mai potrivite selecții pentru anduranță, nu de presiunea unei rutine fixe împrumutate, pentru încălcarea căreia ajungi să te învinovățești. Și uneori, ai nevoie să te distrezi, chiar și dacă asta înseamnă, preț de câteva minute să-ți imaginezi dacă într-o viață anterioară sau paralelă (în care nu crezi) ai fost general, filosof, stareță, profet, mecena, robot sau orice altceva și să te imaginezi combinând atributele care-ți plac și ți se potrivesc pentru a te remonta pentru viața reală.

„Orice s-ar întâmpla, să nu ne pierdem cumpătul”, spune Profesorul la începutului primului episod din sezonul 4 al serialului Casa del Papel care va avea premiera pe Netlix în 3 aprilie și care e plin de situații, decizii și replici pe care e greu să le vezi doar în convenția ficțiunii, când fiecare sunet de sirenă de ambulanță ce-ți perforează geamurile are deja altă semnificație. Și escapismul are provocările lui.

Azi se împlinesc doar opt luni de când sunt doar freelancer și vreo trei săptămâni de când #StauAcasă care fac tot ce-am trăit înainte, în 39 de ani, să pară „altă viață”. Locurile și oamenii copilăriei mele sunt în carantină totală, dar nu imposibilitatea vizitei pascale mă bântuie, ci teama că prima ocazie de vizitare o să fie marcată doar de noi morminte. Asta pe lângă incapacitatea de a ajuta, odată cu orizontul lipsei veniturilor și imposibilitatea legală de accesa orice tip de indemnizație și ajutor financiar, lipsa asigurării de sănătate, ceea ce nu e doar cazul meu, ci al multor colegi de breaslă.

Am făcut doar 1200 de pași prin cei 48mp, proprietate-pe-numele-meu-dar-cu-rate-toată-viața-la-banca de-la-care-nu-primesc-răspuns-de-amânare, iar după toate lucrurile care mi-au umplut ziua, cu câteva bune și cu multe rele, mă bucur că am, pe lângă conexiune la internet, apă, săpun, hrană și medicamente, exercițiul statului cu mine fără de plictis sau panică prelungită, cărți și muzici care mă așteaptă, amintiri bogate din locuri, contexte și experiențe diferite, oameni faini în suflet și la un click distanță, curiozitate, speranță și timida împăcare și acceptare a cunoscutelor și necunoscutelor trecutului, prezentului, posibilului…

Anca Macoviciuc (Maco) este specialist în comunicare și marketing digital, cu 15 ani de experiență în online (project & content management, online marketing strategy), 9 ani în radio (Radio 21, Tanănana) și fost jurnalist de divertisment. Pe lângă campaniile de promovare ale unor filme românești, printre proiectele culturale la care a lucrat se numără Festivalul Internațional de Film Transilvania, Divan Film Festival, Bucharest International Dance Film Festival. Unul dintre filmele pe care speră să le vedeți în cinematografe anul acesta este documentarul „Acasă/ My Home”, regizat de Radu Ciorniciuc, distins la Sundance Film Festival 2020 cu premiul juriului competiției World Documentary Cinema pentru „cea mai bună imagine”.

Stories
[ May 6, 2020 by iunieta 0 Comments ]

Jurnal de acasă: Ordine în dezordine și regăsire în pierdere

Aș putea spune că în mai puțin de o lună am pierdut multe, aproape tot.

Când încheiem un capitol al vieții noastre, unii dintre noi se cufundă în muncă, se țin ocupați sau călătoresc, doar ca să poată trece mai ușor peste etapa aceea dintre negru și alb numită gri.

Lucrez în turism și cu toții știm că zilele astea turismul este la pământ, contractul meu de muncă a fost suspendat pe perioadă nedeterminată, călătoriile au fost sistate la nivel mondial și să te ții ocupat cu ce anume acasă? Mă simt în aer.

Aș putea spune că mersul la birou mă ajuta foarte mult să îmi programez ziua de așa natură încât să îmi ating țelurile, nu numai pe plan profesional dar și personal, fie că era vorba de o călătorie nouă, un articol nou, o prăjitură bună sau o pictură proaspătă. Lucrul la birou mă ajuta să îmi pun ordine în viață și să am totul la linie. Până când am ajuns în punctul 0 al existenței mele care se numește COVID19.

Am trecut prin multe etape în acest martie nefast. Pentru mine nebunia virusului  a început cu două săptămâni înainte să se declare stare de urgență în România și am trecut prin:

Negare – să afli că ești unul dintre angajații buni și, cu toate astea, ești pe liber, simți că ai o eroare în circuit care nu iți transmite informația corect, conform rezultatelor tale, e ca și cum 4+4=2;

Evitare – Am început să îmi fac agenda zilnică, cum o făceam la birou și timp de o săptămână am reușit să evit cu brio fiecare listă cu obiective din acea săptămână;

Resetare – De când stau închisă în casă, am terminat Facebook, Instagram, Youtube etc;

Ajustare – De săptămâna trecută am început să îmi fac o listă săptămânală cu ce vreau să fac, fară să îmi impun vreo dată sau oră pentru o anumită activitate;

Adaptare – la un moment dat te plictisești și ajungi să înțelegi că nimic nu este veșnic, totul trece și face loc altor lucruri și situații noi. Dacă trebuie să aștept o perioadă și nu am inspirație sau sau am blocajul scriitorului sau al pictorului, este în regulă și asta, tocmai am câștigat o vacanță obligatorie la domiciliu;

Mi-am scos din bibliotecă toate cărțile pe care le-am început și pe care le-am abandonat din vreun motiv anume, indiferent cât de proaste sunt unele din ele. Am salvat niște seriale și niște documentare pe care vreau să le văd, mi-am ordonat toată dezordinea în cutii mari, cutia cu trecutul, cutia cu pensule și culori, cutia cu prezentul, cutia cu viitorul (este goală :D) și cutia cu vise.

Now I’m good to go and wait.

Adriana este fost angajat, poate viitor freelancer, pasionată de turism, Grecia, DIY, stăpâna unui mic blog și a unui mic cățel pe nume Google.