Erika Popliceanu: “Nu am timp este o poveste pe care ne-o spunem automat”
Duminică, 5 decembrie, organizez împreună cu Erika un workshop despre mindset și claritate pentru freelancerii și antreprenorii care simt că nu știu ce să facă în 2022, care nu au încă un plan clar și o direcție cu obiectivele lor. Începem de la identificarea valorilor, apoi în funcție de asta facem un vision board împreună și un plan clar. Mă bucur că am invitat-o alături de mine pe Erika, are o blândețe care mă inspiră și un mod strategic de a privi lucrurile. Pe Erika am întâlnit-o anul trecut în decembrie când am fost colege la un curs de setare a obiectivelor, finalul de an ne-a adus iar împreună, fiind iar colege la un curs mai complex despre care o să vă povestesc curând. Erika a crescut enorm în 2021 și mi-a făcut plăcere să-i urmăresc evoluția pe Instagram, unde a reușit în câteva luni să strângă o comunitate de peste 3000 de oameni pasionați de planificare. În articolul de față o să afli cum se raportează Erika la timp, care este problema pe care o întâlnește cel mai des la creativi când se apucă de planificare și ce recomandă oamenilor care se apucă acum pentru prima dată de planificare.
- Cum arăta viața ta înainte să descoperi planificarea?
Eu mi-am organizat dintotdeauna timpul și pașii, dar felul în care am făcut asta s-a schimbat în timp, pe măsură ce rolurile mele se schimbau.
Uitându-mă în urmă, au fost perioade în care plănuiam doar câte o chestie mare pe an (sau chiar mai mulți ani) și aveam liste de to-do zilnice plecând de la acel lucru mare. Provocarea era să găsesc timp pentru el printre toate celelate lucruri ce veneau din exterior, stabilite de alții. Asta se întâmpla, de exemplu, în anii de studenție și, mai apoi, în primii mei ani de catedră la Universitatea de Arhitectură și Urbanism “Ion MIncu”.
Când a apărut familia, am făcut planuri în doi, iar când a venit fiul meu cel mare am spus că voi sta cu el primii 2 ani și totul a fost pus pe hold, însă cu asumare.
Cu toate astea, mereu au existat perioade când simțeam că nu am timp pentru tot ce vreau să fac și veneau multă frustrare și încrâncenare. Intensitatea frustrării a scăzut în timp, pentru că acum 9 ani jumate, trecând printr-un moment foarte greu, am simțit și am văzut că poți face tot ce vrei, chiar și în cele mai negre zile, dacă îți dorești asta cu adevărat. Și că nu am timp este o poveste pe care ne-o spunem automat și că totul ține de priorități. Știu că sună a clișeu, dar când simți asta pe pielea și timpul tău, abia atunci capătă sens, iar sensul e diferit pentru fiecare.
2. Timpul este cea mai importantă resursă pe care o avem. Și cu toate astea nu prea se întâmplă să-l folosim cu prezență, care crezi că este motivul pentru care simțim că niciodată nu ne ajunge timpul?
Un prim răspuns ar fi acela că vrem să facem prea multe chestii acum. Dar cine sunt eu să judec ce înseamnă mult și prea mult pentru altcineva?
Așa că aș spune că senzația că nu ne ajunge timpul vine din faptul că, într-o lume în super viteză și permanentă competiție, vrem să ținem pasul cu toate și să dovedim constant ce și cât știm și putem să facem. Și facem lucruri, de dimineață până seara, adesea simțind că nici nu am făcut mare lucru. Iar asta eu cred că vine din faptul că neglijăm cea mai importantă resursă pe care o avem, dar care nu e timpul, ci noi înșine.
Când încetinești puțin ritmul, când îți iei un răgaz să te gândești cât din ce faci zilnic te susține, atunci începi să vezi lucrurile mai clar: Unde alerg? După ce alerg? Ce e important pentru mine? Pentru ce mă dau dimineața jos din pat? Cum mă pot susține să fac ce e important pentru mine? Care e lista priorităților și eu unde sunt în lista asta?
3. Cum ai reușit tu să ajungi la planning artist?
The planning artist e ce am scris în bio-ul de instagram că sunt eu, Erika de la plan.clar, și e o expersie care simt că face punte între cele două laturi ale mele: cea creativă, artistică și cea organizată.
Am ales să-mi spun așa din două motive: e un mesaj către creativi că e posibil să fii creativ și să-ți planifici pașii, dar e și o distanțare pe care mi-o doresc față de cuvinte precum expert sau consilier. Nu rezonez cu niciunul dintre ele pentru că le asociez cu perioada în care am lucrat într-un minister și pentru că ambele sunt încărcate de așteptări; așteptări că răspunsurile și soluțiile pe care le cauți le pot obține de la un expert. Eu nu am și nici nu vreau să am toate răspunsurile și soluțiile, pentru că cele mai valoroase răspunsuri și soluții vin din interiorul fiecăruia. Și atunci ce pot și vreau să îmi asum că fac e să ghidez oamenii spre propriile răspunsuri și soluții care să îi ajute să-și pună claritate în planuri, prin intenție și organizare.
4. Cu ce le-ai recomanda freelancerilor să înceapă dacă și-ar dori mai multă planificare în viața lor?
Să înceapă cu un răgaz de gândire: de ce vor mai multă planificare în viața lor? Care e nevoia din spatele acestei dorințe de schimbare? E ceva ce vine din ei sau vine ca o presiune (chiar și subtilă) din exterior?
Apoi să dea puțin timp și spațiu mental acestei schimbări, în termeni de dezvățare și învățare: trebuie să te dezveți de a face lucrurile ca până acum pentru a putea face loc învățării de moduri noi de a face lcrurile de acum încolo.
5. Există mituri care spun că o viață planificată înseamnă mai puțină creativitate, ce părere ai despre asta?
Pentru mine planificarea înseamnă strategie și rezolvare de probleme, pe care nu le văd posibile fără creativitate. Însă, dacă pici în capcana blocării fiecări ore din zi cu chestii de făcut din nevoia de eficiență și productivitate, atunci acolo nu prea mai e loc de creativitate și e o discuție separată.
Primesc adesea întrebarea asta și răspund printr-o invitație la un exercițiu de imaginație: Gândiți-vă la un perete de cățărare, plin de prize. Ideea e ca pornind de jos să ajungi sus, dar ești liber să alegi prizele de care te folosești. E ca un plan, nu? E rigid? Eu văd creativitate și libertate de alegere și de mișcare. Voi ce și cum vedeți?
6. Cum arată ritualul tău de planificare? Planifici lunar, săptămânal, zilnic? Ai metode diferite pentru viața personală și cea profesională?
Stabilesc pentru fiecare an maxim 3 obiective, dar nu le văd și nu le tratez ca de sine stătătoare, ci în relație unele cu altele pentru că eu sunt actorul și resursa principală pentru toate. Și nu e mereu la fel, au fost ani când a existat un singur focus.
Și pentru chestiile personale, la fel ca pentru cele profesioanale, planific venind dinspre an (sau ani, dacă e cazul) spre lună, săptămână și zi.
Am mai multe momente de conectare cu ceea ce se întâmplă din ceea ce mi-am propus, trecând practic, la final de săptămână și lună prin același set de întrebări: Care au fost pașii (zilnici sau nu) propuși / stabiliți? Ce a mers? Ce nu a mers? Ce urmează? Aici e cu multă introspecție și în funcție de răspunsuri pot estima cum arată săptămâna ce urmează sau pot chiar schimba termenul dat anterior pentru ceva anume.
7. Un gând pentru cei care încă nu sunt convinși că vor să înceapă planificarea.
Dacă nu sunt convinși încă să înceapă planificarea, poate că nu e încă momentul să facă asta și atunci singurul gând e să nu se lase presați din exterior de ideea că planificarea e soluția tuturor problemelor sau provocărilor.
Însă dacă sunt printre ei din aceia care ar vrea, dar ceva îi ține în loc să facă un prim pas, atunci pentru ei las ca și gând ce am răspuns puțin mai înainte:
Să înceapă cu un răgaz de gândire: de ce vor mai multă planificare în viața lor? Care e nevoia din spatele acestei dorințe de schimbare? E ceva ce vine din ei sau vine ca o presiune (chiar și subtilă) din exterior?
Apoi să dea puțin timp și spațiu mental acestei schimbări, în termeni de dezvățare și învățare: trebuie să te dezveți de a face lucrurile ca până acum pentru a putea face loc învățării de moduri noi de a face lcrurile de acum încolo.
Cu Erika ne vedem pe 5 decembrie la workshop-ul intensiv de mindset și claritate pe care-l ținem împreună.
