fbpx
Stories
[ December 18, 2020 by iunieta 0 Comments ]

Cum îţi setezi obiectivele pentru 2021

“Goals allow you to control the direction of change in your favor.” – Brian Tracy

And what a change 2020 has been!

La finele lui 2019 îmi setasem patru obiective (două profesionale, unul financiar și unul personal), din care trei au dispărut în martie 2020, au fost șterse de pandemie. Granițele s-au închis, contractele s-au anulat, posibilitățile de câștig financiar au dispărut, iar eu am rămas cu singurul obiectiv pe care îl puteam controla în mod real: obiectivul de stil de viață sănătos.

Facturile trebuiau însă plătite, la fel și chiria, relația cu Cristi trebuia păstrată, copiii aveau nevoie de o mami echilibrată și, în general, viața trebuia să meargă înainte.

Și așa a și fost, în moduri neașteptate și minunate.

Am învățat enorm în anul 2020. Am văzut că limitele pot fi depășite. Am renunțat să îmi mai pun bariere și mi-am cultivat voia bună și pozitivitatea.

Cu ce anume trecem din 2020 în 2021? Păstrăm capacitatea de adaptare și înțelegerea faptului că schimbarea majoră este posibilă în orice moment. Și ne adaptăm, știind că limitele sunt cu mult mai departe decât orice am fi crezut noi.

Cu acest mindset vreau să începem să vorbim despre setarea de obiective pentru anul care vine.

Dacă citești aceste rânduri mi-e clar că nu trebuie să mai fac o pledoarie despre necesitatea obiectivelor clare în viața unui individ. Știi deja că sunt vitale, știi deja cum funcționează și acum probabil vrei să treci la fapte, să creionezi planurile pentru 2021.

Hai să facem asta împreună.

Scrie

Este important de știu că orice obiectiv trebuie extras din spațiul abstract, al mentalului, și se cere adus în spațiul realității: mai pe românește, scrie, scrie, scrie!

Un obiectiv nescris este un obiectiv inexistent.

Una este să ”știi” că vrei să slăbești în 2021, și alta este să așezi pe hârtie un plan concret, structurat în timp, cu metode clar așezate. Un plan ”de bătălie”, dacă vrei.

De ce oare marii strategi ai lumii stăteau ore în șir aplecați asupra hârților, analizând și anticipând mișcările inamicului? Fiindcă doar din această poziție, a strategului, poți începe să vizualizezi concret viitorul, să analizezi situația și să creezi planuri în perfectă cunoștință de cauză.

Cerința în acest punct: scrie și lucrează pe hârtie.

Te-ar putea ajuta și: procedeul numit Mind-Mapping și discuțiile cu un specialist în planificare sau cu o persoană obiectivă.  Îți vor oferi un plus de claritate și un punct de vedere imparţial.

Începe de la viziune

Răspunde la întrebările acestea: Unde vrei să ajungi? De ce îți dorești să ajungi acolo?

Nu sări peste pasul acesta, lumea sare de obicei, grăbindu-se să ajungă la obiectivele în sine. Însă toate cercetările arată faptul că nu reușim să ne ținem de planurile noastre tocmai fiindcă nu avem baza, nu avem un de ce puternic, o ancoră care să ne țină pe loc atunci când simțim nevoia să renunțăm.

Pune-ți întrebări, dă-ți timp să găsești răspunsurile, scrie tot și găsește acele motivații puternice care te vor ajuta să nu renunți la visurile tale.

Cerința în acest punct: alocă timp special de cercetare și analiză, folosește întrebări de forță (power questions), lucrează cu un specialist care îți poate ghida și ușura procesul.

Te-ar putea ajuta și: scrisul în jurnal oferă claritate. Dacă simți că nu ajungi la un rezultat satisfăcător, dacă nu reușești să formulezi foarte clar ceea ce vrei să faci în anul care vine, folosește jurnalul, mai ales în primele ore ale dimineții, când creierul este odihnit și tu gândești mai limpede.

Extragerea obiectivelor și formularea lor

Odată ce stabilești ce anume vrei să faci, formulează nu mai mult de 3-4 obiective, cu mențiunea că, dintre ele, unul va fi obiectivul principal, cel către care îți vei canaliza energia în cea mai mare parte a timpului. Acceptă că nu poți să faci multi-tasking și că trebuie să îți dozezi energia în mod inteligent.

Alocă un interval de timp generos pentru îndeplinirea fiecărui obiectiv și setează borne intermediare pe care să le atingi în drumul spre rezultatul final.

Cerința în acest punct: obiectivele trebuie formulate scurt, clar și concis, în cuvinte care să te impulsioneze și să te motiveze ori de câte ori le citești. Iată un exemplu de obiectiv: ”Să ajung la 60 de kilograme și să fac asta cu bucurie și plăcere.”

Te-ar putea ajuta și: sistemul SMART de setare a obiectivelor (Specific, Măsurabil, Accesibil, Relevant și setat în Timp), pe care îl poți aplica pentru orice scop, din orice domeniu. Există multe informații pe internet, dar, dacă ai nevoie de sprijin în setarea SMART, mă poți căuta fără probleme.

Nu în ultimul rând, vei trasa un plan de execuție pentru fiecare dintre obiectivele tale și va trebui să creezi și un plan B. Ce faci în cazul în care nu vrei/poți/ai chef să faci ceea ce trebuie să faci la momentul în care trebuie făcut? ???? O întrebare grea, dar tare, tare importantă.

Articol realizat de Mădălina Preda, Planning Expert & Professional Organizer, founder la Simplu e mai bun