Jurnal de acasă: cum mi-am reevaluat opiniile despre cabluri și viață
Am făcut trasee, am desenat, am spart pereții. Am tras fiecare cablu în țeava lui de pexal, din rațiuni – ușor paranoice – de ecranare. Dar ce fel de cablu? – iată, dragi prieteni, întrebarea esențială. Inițial, cat6, firește, întrucât, citez de pe un site de specialitate, “aplicațiile video și audio de editare/ procesare (…) vor beneficia la maxim de calitățile și caracteristicile cablului cat6, categorie cu 10 Gigabit în rețea. cat6 are un plus datorită arhitecturii concepute special pentru viteze foarte mari ale transferurilor de date”. Doamne-ajută, am zis, așa că am tras cabluri să ne punem și-n cap.
Apoi am fost în vizită pe șantier la casa lui Buhnici, care avea și hashtag, și filmulețe pe YouTube, și pompă de căldură sol-apă, mă rog, tot ce-i trebuie omului în bătătură. Buhnici făcuse și el trasee, scheme, gândise lucrurile în amănunt. Dar trăsese peste tot cat7, standardul superior, firește, cu frecvență normală de până la 600 MHz, cu posibilitate de upgrade (dacă renunți la compatibilitatea cu RJ-45) până la 1,2GHz. Pe loc, am decis că asta ne trebuie și nouă. Așadar, am chemat din nou electricianul. I-am explicat că transferul ăsta de date nu e așa simplu cum crede lumea. Și am desenat alte trasee, suplimentare. FTP cat7 în birou, FTP cat7 în living, să fie. I-am și zis Dianei: nu se știe niciodată la ce ne trebuie niște cat7, la o super-rețea, la un VR, înțelegi. Normal c-a înțeles, în sensul că nu s-a pus cu nebunu’.
Dar adevărul e că lucrez în televiziune. Cu fișiere video mari. Așa că știu la ce-mi trebuie niște cabluri bune și cel mai performant internet din Bragadiru. Pentru că Buhnici, cu impecabilul său fler de a amușina trenduri tehnologice și oportunități, avea indiscutabil dreptate. O să vină o vreme, zicea, când oamenii ca noi or să lucreze bine mersi de-acasă. Tehnologia o să ne permită asta, indiferent de specializare, indiferent de rezoluție. Și, na, uite c-a venit, dragi prieteni. Pe el l-a prins la casa lui nouă din Corbeanca, cu hashtag, filmulețe pe YouTube și pompă de căldură sol-apă. Iar pe noi ne-a luat pe nepregătite, tot aici, în Drumul Taberei. Tot în provincie, cum ar veni.
Suntem izolați, așadar, într-un apartament cu două camere din care ar fi trebuit să ne mutăm, după mai multe amânări, în aprilie, în casa aia nouă din Bragadiru, unde am tras fiecare cablu în țeava lui de pexal. Ironic, virusul ăsta, mă și enervează! Acum, între noi fie vorba, nici nu vreau să mă interesez ce fel de cabluri trec pe aici, prin casă, cum se trăgeau ele odată, pe la tocul ușii, când eram noi tineri și vorbeam cu Diana prin icq, din birouri și clădiri diferite. Cel mai probabil sunt ceva antic, standardul cat3, mă rog, nu vreau să vă indispun, dragi prieteni, mai mult decât e cazul. Cert e că acum scriu și montez pentru emisiune de aici, din sufrageria asta minimală de bloc, transferând fișiere mari prin aceste cabluri, via VPN, într-un server de la serviciu. Dacă funcționează? Da, merge, mulțumesc lui Dumnezeu. Se putea și mai rău: să fac febră, să tușesc sec, să transfer urgent un fișier de 10G prin wireless etc.
Ar fi trebuit să fie un text despre cum muncim noi impecabil de-acasă, despre adaptabilitate, tenacitate și speranță. Eventual, despre cum criza asta mondială – care ne va afecta preț de 2,7 de trilioane de dolari, dacă Bloomberg nu bate câmpii – va schimba decisiv mindset-ul marilor companii, care vor înțelege că pe viitor ar putea economisi cam 60% din bugetele de chirii pentru clădiroaiele alea de birouri. În fine, ar fi trebuit să fie genul acela de text, înțelegeți, dar a ieșit acest eseu izolaționist despre aventurile noastre tehnologic-imobiliare. Dar pe măsură ce-l scriu realizez ce-am învățat din această stare de urgență a umanității: că se poate trăi și cu cabluri cat3. Cum ar formula-o creștinii: “Să fim mai smeriți din punct de vedere tehnologic”. Eu, unul, sunt dovada vie că se poate, deși, paradoxal, tot prin tehnologie voi supraviețui. Cât despre noi, toți, în sensul cel mai umanist al cuvântului, totul e să fim sănătoși și să avem ce munci de la noi de-acasă. E mare lucru, în ziua de azi, dragi prieteni.
Dragoș este fost jurnalist, producător al Apropo TV și, ocazional, moderator numai la evenimente mișto.
